Recenie ”Oceanul care ne desparte” de Tahereh Mafi

de | dec. 31, 2020 | Recenzii cărți

După atentatele de la 11 septembrie, Shirin, o adolescentă musulmană, a început să meargă la noua ei școală. După lungi mutări, ea și Navid, fratele ei, se află iar într-o școală nouă, între oameni noi, dar pentru el este simplu. El nu poartă o eșarfă pe cap care îi pune automat o etichetă.

Shirin a fost dintotdeauna înconjurată de ură și de privri critice, iar acum tot ce trebuie să facă este să ignore totul, ascultând muzică în căștile ei fără să socializeze cu nimeni și să repete cu Navid și prietenii lui pentru trupa lor de breakdance.

Ocean James este primul care apare în viața ei și îi dă lumea peste cap. Fără să o jignească, fără să o privească într-un mod plin de ură ca restul lumii, Ocean este interesat de ea, de cultura ei, de religia și de viața ei. Deși ea încearcă să îl alunge, el nu se lasă așa ușor ignorat, mai ales că cei doi sunt parteneri la biologie.

Deși ei încep să vorbească în fiecare seară și se apropie foarte mult, Shirin este convinsă că prezența ei în viața lui îi va aduce mult necaz. Numai Ocean este cel care nu vrea să asculte nici măcar unul dintre avertismentele ei. Astfel, povestea lor începe timid și inocent, însă emoțiile sunt puternice și sincere. Până când coșmarurile lui Shirin prind viață. Când află adevărul despre Ocean, totul ia o cu totul altă întorsătură.

Cum poate ea să fie cu Ocean când toată lumea o urăște? Cum ar putea să mai fie cu cel mai minunat băiat din liceu fără să îi distrugă viitorul? Ei trebuie să repare ceea ce relația lor a stricat. Dar dacă Ocean nu vrea să facă asta? Oamenii sunt cele mai îngrozitoare ființe pentru oameni iar viața lor depinde acum de cei din jur.

Pe mine mă impresioneează foarte tare cărțile care abordează probleme și subiecte reale pentru că emoțiile sunt mult mai puternice și mai speciale când știi că ficțiunea și lumea imaginară, impresionantă și tristă dintr-o carte, există cu adevărat. Tocmai pentru că este simplu să știi că personaje fictive se luptă cu suferința, dar atunci când realizăm că oamenii o fac de fapt în realitate, totul capătă o nouă semnificație.

Mi-a plăcut personajul lui Shirin și probabil că voi rămâne mereu cu o întrebare în mine despre cât de mult a creat autoarea și cât de mult a fost inspirat din propria ei viață.

Finalul m-a lăsat puțin în cumpănă și am ales varianta care mie îmi aduce bucurie, iar dacă veți citi veți înțelege de ce și sper să o faceți pentru că Oceanul care ne desparte este o carte care are darul de a senzibiliza și de a deschide ochii multora asupra realității în care trăim. Real sau nu, Tahereh Mafi a scris o carte minunată!

Titlu: RECENIE OCEANUL CARE NE DESPARTE
Autor: Tahereh Mafi
An apariție : 2019
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 270
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1887

Alte recenzii de la Tahereh Mafi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 5 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments