Recenzie „Acționează și gândește ca Roger Federer” de Mathieu Aeschmann

de | apr. 29, 2024 | Recenzii cărți

Nu obișnuiesc să citesc multe cărți de dezvoltare personală, însă această serie a reușit să mă cucerească, pentru că îl are în prim-plan pe sportivul meu preferat, Roger Federer. Sunt fana lui de muuuulți ani și atunci când văd cărți cu el sau orice fel de material, sunt foarte încântată, pentru că și eu îl consider un model demn de urmat și cred că oricine ar avea de învățat de la el, indiferent de domeniul în care lucrează.

Cartea este structurată foarte FAIN, pentru că este o analiză pe seturi a personalității sale. Pornind de acolo, îți arată cum este ok să te comporți și tu și care caracteristici te-ar ajuta în viața de zi cu zi. Practic, te ajută să îți identifici punctele forte și cele slabe, dar să le transformi evident în oportunități, pentru că acesta este scopul cărții.

Federer, nu există decât unul că el, dezvoltă un joc care este, după părerea mea, aproape imposibil de reprodus în situație reală. Este ca și cum muzicienii nu ar vedea muzica decât prin prisma lui Bach.

Pe lângă analiză lui Federer din punct de vedere psihologic, cartea este o foarte detaliată biografie, cu toate realizările pe care acesta le-a avut pe parcursul carierei sale. Este impresionant atunci când vezi ce a reușit să realizeze acest geniu, un jucător pe care și la ora actuală, retras din activitate, oamenii îl consideră cel mai bun jucător al acestui sport. Un amestec inedit de elegantă, răbdare și talent, Roger nu a fost mereu așa. Și-a început carieră total diferit, nervos și recalcitrant, însă unele întâmplări din viața lui l-au determinat să își schimbe comportamentul și să vadă cum anume își poate perfecționa jocul.

A simțit nevoia să înțeleagă, să vadă ce nu i se potrivește și de acolo, a cerut ajutor. S-a înconjurat de oamenii potriviți, care l-au înțeles și care i-au oferit o soluție și așa a devenit Roger un superstart și un idol, o persoană pe care îți dorești să o cunoști în orice circumstanțe, atât pe teren cât și afară. Probabil eleganța lui vine și din originile elvețiene, însă Roger clar a reușit prin perseverență și adevăr.

Vă recomand din suflet cartea, fiind un prilej unic de a cunoaște de aproape un jucător, dar și un OM extraordinar.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Niculescu

Titlu: Acționează și Gândește Ca Roger Federer
Autor: Mathieu Aeschmann
An apariție : 2022
Editura: NICULESCU
Nr. Pagini: 168
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 52388

Alte recenzii de la Mathieu Aeschmann:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 10 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments