„Aproape sigur”, de Lisa Graff, din colecția Smart Blue a editurii Arthur, este o carte emoționantă despre un băiețel, Albie, care nu excelează nici în plan școlar și nici în plan social. Este un băiețel simplu, căruia ii plac gogoșile și cărțile despre „Căpitanul Chilot.” El greșește flagrant la calcule și la testele de scriere, dar are un suflet bun și spirit de observație. Toate aceste lucruri nu par suficiente pentru majoritatea celor din jurul lui, care își doresc să fie altfel. Profesorii de la școală particulară „de fițe” la care învață îl exmatriculează, pentru că nu obține rezultatele de care au nevoie pentru a-și menține statutul. Părinții, oameni de carieră cu o inteligență probabil peste medie, îl doresc mai deștept, pun presiune pe el să învețe, îi schimbă bonele, îl trimit la terapie. Ba chiar ajung până în punctul în care sunt dezamăgiți când află că nu este dislexic, ci doar un simplu băiat fără calități deosebite.
Lucrurile par să meargă din rău în mai rău: singura colegă cu care Albie se înțelege bine se supără pe el (și pe drept cuvânt); bona care reușea să îl înțeleagă și îl ajuta să se accepte pe sine este concediată pentru că îi ascunde mamei ceva (ca să îl protejeze pe Albie); prietenii „cool” îl abandonează când își dau seama că nu urmează să apară la televizor, și cel mai vechi prieten și vecin al lui Albie se mută în alt cartier.
Dar învățând câte puțin de la fiecare dintre cei din jurul lui, Albie reușește să își găsească locul în clasă și în familia lui, și să aibă altă perspectivă asupra lui însuși. El învață, prin intermediul profesorului de matematică, un profesor căruia nu îi este rușine să își înrămeze carnetul de elev din vremea când avea la matematică Insuficient, că singurul mod prin care poți evolua este să accepți nivelul la care ești în prezent. Învață că matematica poate fi amuzantă, dacă ai un profesor care spune multe glume (chiar dacă majoritatea proaste). Învață de la bona lui că și bunătatea poate fi o superputere. Tot de la ea învață și că nu trebuie să citești ce consideră alții că este adecvat vârstei tale, și că poți desena și dacă nu excelezi la asta (încă). Învață de la tatăl lui că cel mai greu nu este să obții ce îți dorești, ci să descoperi ce îți dorești. Că să fii cool și să fii vedetă nu sunt niște lucruri minunate, pe care să ți le dorești cu adevărat. Că este cool și să nu fii cool. Și lecția mea preferată este că mamele nu știu întotdeauna cum să fie mame bune, dar este mare lucru că se străduiesc. Dar lecția cea mai importantă pentru Albie este că descoperă, aproape sigur, cât de mult valorează.
Două lucruri mi-au displăcut la carte: primul este că ultimele capitole sunt pe repede înainte, de parcă autoarea s-ar fi plictisit să povestească, și trec sub tăcere niște informații care ar fi fost relevante, despre cum a reluat Albie legătura cu Betsy, de exemplu, sau despre ce s-a întâmplat după ce Albie a luat asupra lui o faptă a altcuiva (puțin probabil să fi rămas fără urmări). Al doilea este faptul că traducătoare alege, în locul unei note de subsol oneste în care să spună că B for Bear nu se poate traduce în limba română, să adapteze nefericit: „B de la Bursuleț”.
„Aproape sigur” este o carte emoționantă pentru că nu scoate din mâneca, la final, vreun atu al personajului principal. Nu îl transformă peste noapte în supererou, în geniu la matematică, în eroul cel popular. Albie rămâne ceea ce este: un copil. Un copil simplu, cu suișuri, coborâșuri, cu calități, cu naivități, un copil fără însușiri ieșite din comun, ca cei mai mulți dintre noi. Dar pe care nu poți să nu-l iubești, odată ce apare în viața ta.
Alte recenzii de la Lisa Graff:
