Recenzie ”Astrul” de Alexandru Cristian

de | feb. 22, 2021 | Recenzii cărți

Vă salut cu drag, iubiți cititori fideli!

Razele de soare ne vestesc venirea primăverii și sper să ajungă cât mai curând.

Mi-e dor să citesc o carte în adierea vântului, învăluită de mirosul proaspăt al naturii.

Până la împlinirea visului, vă prezint astăzi un volum pe care nu mi-am imaginat că îl voi citi vreodată. O piesă de teatru cu și despre Eminescu, sub titlul Astrul, scrisă de Alexandru Cristian.

Acțiunea se petrece între 1887-1889.

Piesa începe cu Mihai și sora sa Harieta. Ambii suferinzi din cauza bolilor care i-a îmbrățișat, în lipsa iubirii. Facem cunoștință cu un Eminescu trist, absent, deznădăjduit și o soră care îl sprijină necondiționat. 

În scena patru, poetul înflorește și se reconectează la creație. Titu Maiorescu îi este aproape și îl aprovizionează cu volumele pe care el le dorește în propria bibliotecă. 

Aflăm apoi, prin prisma discuției dintre Harieta și doamna Emilian care este situația financiară a poetului. 

Replici scurte, scene dinamice împletite în trei acte care prezintă mereu personaje noi. 

“…om bun, tu/ Cine ești?…geniu, om sau Mihai?” (pag. 58)

Facem cunoștință și cu Veronica Micle, Mite Kremnitz, Ioan Slavici, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Harieta Eminovici, A.C.Cuza, Miron Pompiliu, Scipione Bădescu, Tinca Vartic, Nicolae Petrașcu, Alexandru Șutu.

O piesă de teatru care ne deschide cortina spre a fi spectatori ai vieții marelui poet.

Avem oportunitatea de a descoperi atât relațiile cu oamenii din jurul lui, cât și zbuciumările lui trupești și sufletești. Conectat la izvorul creației, nu a fost ferit, totuși, de durerile lumești. 

 “Eu am vrut ca cineva/ Să mă placă pe mine, omul,/ Nu pe Eminescu, poetul.” (pag. 112)

Astrul, în timpul vieții lui, era prieten cu oameni importanți din scena socială. Iar astăzi, puținii lui prietenii s-au transformat în cititorii întregii țări care îl cunosc și îl caută printre versuri.

Piesa se termină cu poetul în pat, în care își dezvelește sufletul în fața publicului, tranșant de sincer.

Este prima piesă de teatru despre marele nostru poet în istoria literaturii române. Alexandru Cristian ne oferă o piesă dinamică care scoate în relief trăsăturile omului Mihai Eminescu.

Alexandru Cristian este un poet, prozator, critic literar și istoric român. S-a născut la data de 23 octombrie 1987 în orașul Brăila. județul Brăila, România. A debutat la vârsta de 14 ani în revista Liceului Teoretic Jean Monnet. A început să scrie poezie de la vârsta de 13 ani. Versurile timpurii au fost culese și publicate în volumul de debut Versuri Ciobite, publicat în anul 2011 la Editura Semne-Artemis, și republicat în anul 2018. Al doilea volum de poezii este un volum închinat iubirii, Pietre si Inimi, publicat în anul 2015. În 2018 a publicat în Israel poemul Zburătorul la Editura Familiei.

A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. A publicat volumul de poezii Sacralitate la Editura Familiei in Israel, în anul 2015, republicat în anul 2017 .
A abordat și proza scurtă, publicând Povestiri în ramă, un ebook în anul 2015.
Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare pe site-ul Bookiseala.ro. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.

Este membru al Societății Scriitorilor Militari și al Societății de Istoria Medicinei, a obținut Diploma de Străjer al Limbii Române acordată de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă și Literatură Română.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro

Titlu: ASTRUL
Autor: Alexandru Cristian
An apariție : 2019
Editura: MAGIC PRINT
Nr. Pagini: 140
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2602

Alte recenzii de la Alexandru Cristian:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments