Recenzie „Bărbați care nu pot iubi” de Steven Carter și Julia Sokol

de | feb. 4, 2022 | Dezvoltare Personală, Dragoste, Recenzii cărți

Când suntem împreună, totul e minunat. Dar apoi pleacă; uneori nu îl văd și nici nu îl aud cu săptămânile.

Puternici, curajoși, atenți, implicați, determinați – iată unele dintre atributele ce le sunt recunoscute multor bărbați în relația de cuplu! Dar ce se întâmplă dacă avem de-a face cu un contra-exemplu? Cu un bărbat nesigur, nestatornic, inconstant, temător, pus pe fugă și care ne înșală așteptările?

De bună seamă, Steven Carter și Julia Sokol sunt autorii care s-au angajat să lămurească durerosul mister din jurul relațiilor de cuplu din care au dispărut intimitatea, transparența și prețuirea, fiind înlocuite cu o atitudine fobică de tipul luptă sau fugi, de mare folos pentru asigurarea supraviețuirii și integrității individuale, dar nu și pentru închegarea unei relații stabile.

Autorii prezintă comportamentul fobic al bărbatului care se teme de angajament în termenii unui adevărat sindrom anxiogen. De cealaltă parte, semnalele mixte pe care le primește, desfășurarea temporală a evenimentelor fulgerător de rapid, reușesc să fisureze psihologic femeia și să pună o reală presiune pe încrederea ei de sine. În urma interacțiunii cu iraționalul unei asemenea relații, multe femei sfârșesc în depresii severe și sunt nevoite să înceapă procesul de vindecare prin psihoterapie.

Gândește-te puțin: femei drăguțe, atrăgătoare se duc la psiholog pentru că iubesc prea mult. Nu am văzut cazuri similare de bărbați care să apeleze la terapie fiindcă iubesc prea puțin.

Analizând pe etape nefericita desfășurare a acțiunii din interiorul acestui tip disfuncțional de cuplu, autorii volumului reușesc să descrie atmosfera relațională extrem de încâlcită și de disproporționată față de nevoile afective actuale ale partenerilor.

Astfel, momentul în care femeia începe să cedeze complimentelor insistente și ademenitoare puse la cale de bărbatul-maestru în arta evadării și dorește să se implice emoțional alături de acesta este echivalent cu schimbul de roluri și de putere dintre parteneri. Începând de acum, bărbatul se simte neputincios, captiv, prins în capcana propriilor sale gesturi și cuvinte, iar femeia rămâne confuză, nemaiînțelegând comportamentul mixt al bărbatului lipsit de angajament.

De fiecare dată când o femeie se gândește prea mult la mine, mă simt copleșit de așteptările ei – știu că se așteaptă să îi fiu întotdeauna aproape – așa că simt nevoia să mă îndepărtez de ea și sentimentele pe care le am.

Făcând apel la mecanismele psihologice ale bărbatului care se teme de asumarea responsabilităților, dar și la realitățile sociale și culturale ale vremii privind raportul dintre cele două sexe, autorii încearcă să identifice care sunt cauzele care îl predispun pe bărbat la frica de angajamente într-o relație.

Cartea merită parcursă tocmai pentru transparența cu care se anchetează cauzele și consecințele diverse din viața bărbatului cu fobie de angajament care îl fac să acționeze precum un individ ce nu își proiectează viața în viitor, ci numai într-un prezent sigur, protector, lipsit de constrângeri sau de pierderea libertății personale.

Cititorii pot fi intrigați de semnalele neclare pe care le dă femeii bărbatul cu frică de angajament: în scurt timp, curtea asiduă pe care i-o face, însoțită de un manierism exagerat, va fi inlocuită cu unica dorință de eliberare totală prin fugă, adesea lipsită de îngăduință sau de empatie la adresa femeii.

În viața unei femei predispuse oricum la sensibilitate și fragilitate, acest tip de comportament duplicitar și ascuns nu face decât să favorizeze ruminațiile, lipsa ei de încredere, învinovățirea, autocompătimirea și pierderea gustului pentru plăcerile vieții. De aceea, cartea nu trebuie ratată, întrucât ea nu este o simplă colecție de povești cât se poate de reale, cu experiențe care au generat traumă și nesiguranță și nu se limitează doar la o expertiză a vieții lăuntrice a bărbatului, mistuit el însuși de teroarea angajamentului și de dorința independenței, ci conferă și o selecție de sfaturi practice pentru femei, pentru începerea procesului de vindecare personală.

Între timp, întreabă-te de ce suporți o relație în care primești atât de puțin și dacă nu cumva o faci doar în amintirea acelor câteva săptămâni glorioase din etapa de început.

Sfaturile pot fi parcurse și preventiv. Orice femeie ar putea, la un moment dat, să se lase sedusă de aparența unui om manierat, atent, sensibil, monogam, dar în esență temător, nepăsător cu nevoile ei afective fundamentale, având ca singur interes părăsirea unui angajament de lungă durată, exprimat fie printr-o căsătorie, fie prin promisiuni insistente, fie prin asigurări de viitor!

M-am trezit efectiv într-o zi și mi-am dat seama ce făcusem. Nu aveam nicio îndoială – nu voiam să mă însor! Nici măcar nu voiam să mă mai văd cu ea.

Recomand cu căldură această carte pentru că ea ne învață și ne previne că până și comportamentul fobic care vede în relația de cuplu o capcană ce limitează puterea personală, poate duce la erodarea încrederii și la distrugerea din temelii a unui viitor sentimental comun!

Titlu: BĂRBAȚI CARE NU POT IUBI
Autor: Steven Carter
,
Julia Sokol
An apariție : 2018
Editura: PHILOBIA
Nr. Pagini: 310
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4179

Alte recenzii de la Steven Carter:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Alexandra Velniceru a fost redactor Booknation.ro și a scris 14 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Velniceru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments