Nico Junior Trocci și Lauren au un trecut care nu poate fi șters cu ușurință. Încă din copilărie, Junior a fost cel care i-a provocat lui Lauren răni pe care, cel mai probabil, ea nu le-a uitat niciodată. Cei doi provin din lumi complet diferite: el este obișnuit cu violența, pericolul și regulile dure ale mediului în care trăiește, în timp ce Lauren pare să vină dintr-un univers mult mai inocent.
Ar fi de așteptat ca, după tot ce s-a întâmplat între ei, Lauren să nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu el. Numai că viața îi aduce din nou față în față, după moartea tatălui ei, iar Junior pare să fi așteptat momentul potrivit pentru a reveni în viața sa.
În tot acest timp, curiozitatea față de Lauren nu i-a dat pace. După ce îi descoperă profilul și imaginile care îi dezvăluie o latură mult mai îndrăzneață decât și-ar fi imaginat, începe să o urmărească de la distanță. Însă Junior nu este genul de bărbat care să se mulțumească la nesfârșit cu rolul de simplu spectator. În cele din urmă, decide să intre din nou în viața ei și să vadă dacă între ei mai există ceva ce merită descoperit.
Lauren știe că ar trebui să fie precaută. Amintirile din trecut nu dispar doar pentru că atracția reapare, iar încrederea nu se reconstruiește peste noapte. Totuși, descoperirea unor interese comune schimbă dinamica dintre ei și îi aduce într-o situație în care dorința se amestecă permanent cu îndoiala.
Pe măsură ce se apropie, cei doi ajung să oscileze între atracție și neîncredere, între ceea ce au fost cândva și ceea ce ar putea deveni. Dar oare mai sunt ei compatibili acum când sunt prinși în mijlocul jocului?
Dacă în primul volum am încercat să descopăr ce anume a făcut seria atât de populară, în Caught Up am fost mai atentă la felul în care sunt construite personajele și la modul în care trecutul lor influențează relația din prezent. Iar aici am simțit că povestea dintre Junior și Lauren ar fi putut să-mi ofere mult mai mult.
Ideea unei legături care își are rădăcinile în copilărie, dar care se transformă odată cu trecerea anilor, mi se pare interesantă. Există mult potențial într-o asemenea poveste, mai ales atunci când cei doi au de înfruntat amintiri dureroase, sentimente contradictorii și diferențe evidente între lumile din care provin. Mi-ar fi plăcut să descopăr mai profund felul în care Lauren îl privește acum pe Junior, după tot ce s-a întâmplat între ei, și ce anume o face să-i mai ofere un loc în viața ei.
În schimb, relația lor a fost tot ceva superficial, cu scene mult mai exagerate de această dată. Parcă cu un cu totul alt nivel de indecență. Cred că tocmai aici am avut cele mai mari rezerve în privința poveștii. Știam ce mă așteaptă, dar subiectul și chiar job-ul fiecărui personaj aproape că m-au deranjat ca și biet cititor. Atenție, sunt cititor al acestui gen! Însă nu a fost pentru mine această serie.
Nu toate poveștile trebuie să ne cucerească și nu fiecare personaj controversat va deveni unul dintre favoriții noștri. Și nu uitați că voi puteți oricând să oferiți o șansă acestor cărți. Gusturile nu se discută, știți cum se spune!










