Recenzie “În căutarea normalității” de Alain Pelle

De fiecare data când termin de citit o carte apare automat întrebarea magică: „Mi-a plăcut?”. În cazul cărții scrise de Alain Pellé, În căutarea normalității, răspunsul a fost unul foarte simplu. „Da“. Atât timp cât nu am putut să las cartea din mână până nu am ajuns la final, nu cred că mai era loc de niciun dubiu.

Cartea este împărțită în patru povestiri care, la început, par că nu au niciun punct comun. Spre final, autorul deslușește însă  acest „puzzel“ – așa cum chiar el îl numește. Nu mă pot decide care dintre ele mi-a plăcut mai mult,  fiecare având ceva aparte.

Unii dintre cititori vor recunoaște în povestea Getei, a Teodorei, a lui Cris sau a Russei propria poveste sau, dacă nu pe a lor, cu siguranță, pe cea a unei rude apropiate sau a unei persoane cunoscute. Totul ți se pare familiar. Deși faptele sunt  obișnuite, nu au nimic spectaculos și sunt  narate cu simplitate, ele poartă o mare încărcătură sentimentală, și cred că asta te și atrage la această carte.

Geta este căsătorită și are trei fete. Dar, într-o zi, când cumpără un ziar, îl vede într-o poză pe primul ei iubit. Drumul până acasă îl parcurge năpădită de o mulțime de amintiri. Chiar dacă e fericită alături de soțul ei, totuși nu poate uita tot ce a trăit alături de Cătălin. Acea poveste a rămas întipărită acolo, în sufletul ei, ca o cicatrice.

Teodora este divorțată, cu doi copii și, chiar dacă l-a întâlnit pe Sorin, un bărbat care o acceptă așa cum e, tot se mai întreabă uneori de ce nu a reușit să-l facă și pe fostul să se desprindă de influența lui și de invidia celor din jur.

Cris a descoperit că soția îl înșală cu cel mai bun prieten și o perioadă s-a făcut că nu vede, că nu știe, că nu observă, doar de dragul copilului. Într-un final, și-a luat inima în dinți și a hotărât să înceapă un nou capitol în viața  lui, în Franța.

Russa este o femeie puternică care a pierdut totul atunci când comuniștii au pus mână pe putere. Ea și soțul ei s-au trezit, într-o zi, muritori de foame și fără un acoperiș deasupra capului. Dar cum nici ei și nici soțului ei nu le-a fost frică de muncă, au reușit prin forțe proprii să își facă un viitor decent, atât pentru ei cât și pentru băiatul lor.

Toate cele patru povești sunt foarte frumoase și pline de sentimente puternice, iar fotografiile pe care le-am întâlnit pe parcurs mi-au plăcut foarte mult pentru pentru că dau o tentă de mister cărți.