Recenzie ”De la fereastra mea” de Ariana Godoy

de | feb. 12, 2022 | Dragoste, Recenzii cărți

La cât de populară a devenit cartea Arianei Godoy în ultima perioadă, era imposibil să nu o citesc. Am citit-o încă de când a apărut în engleză, dar am așteptat să apară și ecranizarea înainte de a vă vorbi despre ea. Articolul acesta ar fi trebuit să fie un fel de comparație între cele două, dar a rămas doar o simplă recenzie a cărții. Chiar speram să fie un film bun, dar nu, m-a dezamăgit teribil.

Revenind la carte, am fost foarte repede cucerită de ea. Am citit câteva capitole și nu am mai putut să o las din mână până nu i-am aflat deznodământul. Și nu mă înțelegeți greșit. Nu e ceva capodoperă de artă, dar e o poveste foarte addictive. Multe clișee, dar nu ai timp să te plictisești. Pentru o carte ce provine de pe wattpad, e chiar bună și m-am bucurat de lectură.

Pe scurt, o avem pe Raquel, o adolescentă care, de când se știe, e îndrăgostită de vecinul ei. Sincer, mi s-a părut că, mai degrabă, era puțin obsedată de el. Știa mereu ce face, cu cine e și de parola de Wi-Fi nici nu mai zic. Raquel trăiește cu impresia că Ares nici nu știe de ea, dar oare așa să fie?

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost chimia dintre protagoniști și tensiunea sexuală ce era la cote maxime, Însă, pe parcurs, au fost unele capitole unde acțiunea devenea cam repetitivă și plată. De această parte, plină de o dramă destul de inutilă, m-aș fi putut lipsi. Cu toate astea, continuam să dau paginile pentru a vedea ce se mai întâmplă.

Povestea a revenit din nou interesantă atunci când Ares s-a decis, în sfârșit, să-i spună lui Raquel adevărul. De ce nu-și permitea să simtă ceva, de ce îi este teamă și ce secrete ascunde. Cei doi au fost un cuplu ce s-au susținut unul pe altul și au luptat împotriva tuturor pentru a-și îndeplini visurile.

S-a creat un triunghi amoros între ceilalți doi frați Hidalgo și Claudia. E evident că ceva s-a întâmplat între ei, dar autoarea ne-a lăsat în suspans. Am o mică idee despre ce ar fi vorba, dar să vedem dacă am și dreptate. Sper să primim cât mai curând și următoarele volume din serie. Abia aștept să îi cunosc mai bine și pe ceilalți doi frați Hidalgo. De la fereastra mea e un romance pe care îl recomand cu drag, dar nu uitați. Cartea și, abia apoi filmul.

 

 

 

Titlu: DE LA FEREASTRA MEA
Autor: Ariana Godoy
An apariție : 2022
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 496
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 3963

Alte recenzii de la Ariana Godoy:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Cojocaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 40 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Cojocaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments