” Despre ce vorbim atunci când vorbim despre iubire” este cartea care l-a făcut faimos pe americanul Raymond Carver, considerat ”maestru al prozei scurte americane”.
Într-un număr de șaptesprezece nuvele, scrise într-un limbaj extrem de simplu, minimalist, dar foarte valoros din punct de vedere al diverselor conotații ale interpretării, unele filosofico-existențialiste, altele fiind văzute ca un manifest adresat superficialității societății nord-americane, Raymond Carver strecoară în sufletul fiecărui cititor trăirile unor altfel de personaje, care nu se pierd prin fluturări de idealuri, oameni care nu cer luna de pe cer sau beatitudinea paradisului, cu toții trăind într-un ritm etern pierdut și regăsit între ceva și altceva, nu ca o infinită căutare, ci mai degrabă ca pe un drum cu sens unic pe care pasul oricărui muritor, indiferent de categoria socială din care face parte, este nevoit să-l parcurgă.
Nu este nimic strălucitor la personajele create de prozatorul american, cel puțin nu în sensul ostentativ, pentru că, din punctul meu de vedere, luminozitatea, aproape ancestrală, a personajelor create de Carver, vine taman din simplitatea faptelor și din fireasca înșiruire a clipelor pe care mai mereu le considerăm mult prea grăbite.
Să nu uităm că marea majoritate a existenței omului este clădită din osatura truismelor, al acelor întâmplări aparent banale care, puse într-un anumit chenar, pot fi scuturate de promoroaca anostității.
Deși a fost asemuit cu Cehov, pe mine felul în care scrie Raymond Carver m-a dus cu gândul la Faulkner și F.Scott Fitzgerald, păstrând totuși proporțiile.
Însă, dincolo de recenziile favorabile și de premiile primite de către această carte, eu spun că este o carte bună, care te poate destinde. strecurându-ți în suflet un vânt molatec de toamnă care miroase a nostalgie și grijă pentru clipele ce încă așteaptă să devină prezent.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Raymond Carver:
