Recenzie „Dieta prin post”, de Michael Mosley și Mimi Spencer

de | sept. 28, 2017 | Recenzii cărți

Cred că sunt puțini oameni care sunt mulțumiți cu greutatea lor. Este internetul plin de rețete, diete, sfaturi, programe șamd. Acum 20 de ani, toată lumea se pricepea la fotbal și la politică, azi toată lumea se pricepe la slăbit.

Mă număr printre cei de mai sus, dar nu cred în diete, cred ca rețeta este simplă. La un moment dat, am avut însă o discuție cu medic ce mi-a recomandat Dieta prin post, carte scrisă de Michael Mosley și Mimi Spencer.

Spre deosebire de alte diete, aceasta putea fi folosită pe termen lung, ca un mod de viață.  Asta m-a interesat, pentru că vreau să-mi optimizez și fizicul, nu doar gandirea laterală, de exemplu.  M-a atras, mai ales că eu caut ceva serios, ce se poate aplica în fiecare zi. Ca atare am căutat și cumpărat cartea cu încredere, așteptând să fie metoda care să facă minuni și să mă ajute să scap de ghiozdan. Nu prea s-a întâmplat asta, din păcate.

Este o carte interesantă, ce propune o metodă revoluționară pentru a slăbi. Se bazează pe niște studii și pe niște experimente, nefinalizate încă. Pe scurt, principiul este de a te întoarce la origini (dar nu cum te sfătuiesc oamenii prin trafic). Adică, se ia exemplul strămoșilor noștri, care nu mâncau tot timpul pentru că n-aveau de mâncare, e clar. Se propune astfel un sistem bazat pe rații, adică perioade de foame vs perioade de mâncare.

De exemplu, o zi pe săptămână să mănânci maxim 500 de calorii. Sunt propuse diferite variante, se explică exact de ce să faci asta. În teorie, ceea ce scrie în carte pare să aibă logică, sunt teorii interesante deși mă repet, nestudiate până la capăt.

Se merge pe ideea că perioadele astea de foame ar face bine și creierului și întregului trup și că te-ar ajuta să slăbești, într-un mod neintruziv și fără să-ți pierzi din masa musculară, ci direct din grăsime.

Am încercat să o aplic, dar nu prea mi s-a părut că funcționează. Este posibil însă ca eu să nu fi respectat 100% instrucțiunile, deși nu sunt grele. Cred însă că majoritatea dietelor, ca să funcționeze, trebuie să ai timp și un program care să-ți permită să aplici tot ce trebuie.

Titlu: DIETA PRIN POST
Autor: Michael Mosley
,
Mimi Spencer
An apariție : 2013
Editura: ADEVAR DIVIN
Nr. Pagini: 243
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2356

Alte recenzii de la Michael Mosley:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Infra Sun a fost redactor Booknation.ro și a scris 17 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Infra Sun aici. Infra Sun are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments