Recenzie „My dilemma is you” de Cristina Chiperi

de | sept. 21, 2017 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Suspans

Pentru cei ce consideră că autorii de pe Wattpad nu vor ajunge nicăieri, Cristina Chiperi vă dovedeşte contrariul. Seria de cărţi scrisă de moldoveancă este un succes total, fiind îndrăgită de cititorii de toate vârstele. Totul a pornit când ea a scris câteva capitole, (fără a se gândi că va ajunge ajunge un bestseller) dar care apoi a atras mii de oameni.

Şi acum poate vă întrebaţi ce este atât de special la această serie. Ei bine, pentru prima ei carte nu avea prea multă experienţă, lucru pe care îl putem observa, dar a ales o idee foarte bună, care nu numai că este foarte interesantă, dar pe care a izbutit să o transpună perfect în cuvinte. Personajul principal, Criss, cu care autoarea împarte numele, este o adolescentă care trece printr-o serie de întâmplări, în care se împleteşte tristeţea cu fericirea, una dintre acestea fiind şi mutarea în alt oraş.

Lumea creată de autoare este una în care probabil cu toţii ne-am dori să trăim, în ciuda părţilor negative.

Seria se aseamănă cu un jurnal, impărtăşindu-ne tot ce simte fata pe parcursul timpului, ceea ce cu siguranţă vă va face să o adoraţi.Există şi unele părţi romantice, cât şi de mister, ca în orice carte petru adolescenţi, iar dacă nu sunteţi fanii acstor genuri, probabil nu ar fi o decizie bună să le achiziţionaţi, dar dacă sunteţi, atunci trebuie neapărat să o adăugaţi în coş la următoarea comandă.

Ce faci?

   -Nu e treaba ta. De ce eşti treaz la ora asta?Ţi se pare normal? Şi dacă dormeam goală?

   -Aş fi fost foarte fericit.

Pentru mine este cel mai bun remediu împotriva unui reading-slump , o lectură din care pur şi simplu nu mă mai puteam opri, iar când am ajuns la sfârşitul ultimului volum m-am simţit de parcă pierdusem cel mai bun prieten pe vecie.

Cu siguranţă My dilemma is you se află printre preferatele mele şi primeşte 5 din 5. Voi ce credeţi? Lectură plăcută!

Titlu: MY DILEMMA IS YOU
Autor: Cristina Chiperi
An apariție : 2016
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 317
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2139

Alte recenzii de la Cristina Chiperi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ilinca Grigorescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 7 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ilinca Grigorescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments