Cartea ,,Domnița și circarul”, scrisă de Joanne Bischof, a apărut la Editura Casa Cărții în anul 2018. Perfectă pentru un concediu liniștit, povestea este una liniară, fără prea mult suspans, autoarea punând accentul mai mult pe sentimentele personajelor decât pe acțiune în sine.
Ella Beckeley lucrează ca asistentă medicală într-un spital din Roanoke, Virginia. Îl întâlnește pe Charlie Lionheart în momentul în care acesta apare ca o furtună în căutarea unui doctor care să o salveze pe Holland, copila orfană pe care o strânge în brațe. Privit și tratat cu dispreț datorită înfățișării sale și a profesiei de circar, Charlie își găsește salvarea în asistenta Beckley, care este dispusă să încalce orice regulă pentru a ajuta fetița.
Intrigată atât de aspectul noului venit, cât și de situația fetiței bolnave, Ella încearcă să extragă cât mai multe informații de la Charlie, însă acesta preferă să îi dea răspunsuri scurte, la obiect. Ambii ascund un trecut tumultos și multe răni nevindecate încă. Astfel, ambii încearcă să își protejeze propria identitate cât mai mult cu putință. Dorința de a o vindeca pe Holland, dar și dorința de a se salva pe ei înșiși, îi unește și îi apropie din ce în ce mai mult.
Joanne Bischof plasează personajele în lumea din spatele circului, dându-ne ocazia de a cunoaște și această parte, mai puțin frumoasă. Oamenii asociază universul circului cu veselia și distracția, însă partea ascunsă ochiului vizitatorului este mult mai grea decât își poate imagina acesta. Dar simplitatea vieții de circar este înfrumusețată de legătura extraordinară dintre colegi și petrecerile colorate organizate de aceștia. Această legătură este exemplificată de către autoare prin prezentarea relațiilor dintre Charlie și colegii săi, dar și prin modul în care Ella este tratată de ei.
Ella este un personaj pe care nu l-am înțeles. La început mi s-a părut timidă, dar pe parcurs am realizat că timiditatea ei pare să fie în contradictoriu cu acțiunile sale. Un lucru care m-a deranjat la Ella a fost nehotărârea sa. În unele momente a fost atât de nehotărâtă, încât nici eu nu mai înțelegeam dacă într-adevăr îl place sau nu pe Charlie, chiar dacă atracția a existat încă de la început. Mustrările de conștiință pe care le are după ce ia o decizie mi se par nejustificate și nu de puține ori am certat-o în gând pentru asta.
În schimb, Charlie este un personaj complex, foarte bine conturat. Am apreciat ambiția și tăria de caracter de care a dat dovadă în acțiunile sale. Chiar dacă s-a lăsat cuprins de slăbiciune în unele momente dificile, acesta a reușit să își recapete încrederea în sine surprinzător de repede. A fost dispus să lupte pentru ceea ce își dorește, iar acest lucru este extraordinar în contextul în care viața lui nu a fost deloc ușoară.
Aș fi vrut ca relația dintre cele două personaje principale să fie mai animată, mai plină de suspans. Evoluția ei a fost liniară și nu mi-am dat seama care a fost momentul în care sentimentul de prietenie s-a transformat în iubire. Contrar așteptărilor, Charlie mi s-a părut mult mai dispus să își arate dragostea decât a fost Ella. Ea, în schimb, a fost mai rezervată.
Per total, cartea nu m-a dezamăgit, dar nici nu am citit-o pe nerăsuflate. Îi voi mai da o altă șansă lui Joanne Bischof, poate cine știe, mă va surprinde. După cum am mai spus, ,,Domnița și circarul” este o carte perfectă pentru un concediu liniștit și potrivită celor care își doresc o poveste ușoară și romantică, bazată pe frumoasele legături de prietenie dintre oameni. Lectură plăcută!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Editura Casa Cartii
![cartea DOMNIȚA ȘI CIRCARUL](https://booknation.ro/wp-content/uploads/2020/08/10884209.jpg)