Povestea care a început cu mult timp în urmă…

Atunci când lumea începe să se destrame, chiar și cea mai puternică luptătoare rămâne, în esență, o fată frântă. O viitoare regină lipsită de voce, de suflet și de inimă. Iar nimeni, nici măcar Dante Maroni, nu ar fi putut anticipa că inima ei va ajunge să bată doar pentru el.

Destinul lui Dante Maroni a fost decis încă dinainte de a înțelege ce înseamnă alegerea: să devină conducătorul temutului clan din Tenebre. Crescut cu disciplină dură și sânge rece, Dante a jurat să distrugă imperiul propriului tată. Sub aparența costumelor impecabile se ascunde un bărbat capabil să dărâme tot ce i-a fost impus.

Lorenzo Maroni a modelat un monstru, dar nu s-a gândit nicio clipă că va pierde controlul asupra jocului. Traficul, disparițiile minorilor și crimele sunt doar ițele dintr-un plan care a prins rădăcini cu mult timp în urmă. În centrul acestui iad se află Amara. Crescută în preajma clanului Maroni, fiica menajerei familiei. Ghinionul ei este că l-a iubit pe Dante din copilărie, în tăcere. Iar atunci când te îndrăgostești în lumea mafiei, deja intri în jocurile și luptele tăcute ale pericolului.

Mafia nu iartă, iar viața în acest univers este o amenințare constantă. La doar cincisprezece ani, Amara este răpită și supusă unor suferințe de neimaginat, traume pe care le-a îngropat adânc și despre care nu a vorbit niciodată. Dante, însă, devine sprijinul ei, ancora care o ține pe linia de plutire în timp ce își construiește propriul imperiu din umbre. Însă un moștenitor nu alege o femeie de rând, iar Lorenzo Maroni face tot posibilul să distrugă orice urmă de iubire dintre ei. Totuși, inimile nu respectă reguli.

Ani mai târziu, când secretele ies la suprafață și echilibrul puterii se clatină, viețile lui Dante și Amara sunt forțate să se schimbe ireversibil. Deși nu s-a născut într-o familie bogată, Amara a fost mereu regina inimii lui Dante, chiar și atunci când el a pretins că a uitat-o. Acum, când dramele reapar în lumea lor, împreună, sunt condamnați să clădească un imperiu al morții. Iar Amara știe că Dante ar călca pe cadavre pentru ea.

Opinia mea despre povestea lui Dante

Am iubit profund personajele lui Dante și Amara și felul intens în care relația lor este construită. Legătura dintre ei este încărcată de dor, loialitate și pasiune, iar scenele dintre ei sunt incendiare, pline de chimie și de scântei! M-am îndrăgostit de ei încă de la perspectiva din trecut, încă de când Amara era doar o copilă.

Amara m-a înduioșat prin trecutul ei dureros și prin devotamentul ei necondiționat. Este un personaj fragil și puternic în același timp, iar suferința ei se simte real, aproape dureros de adevărată și de palpabilă. Dante, la rândul lui, m-a cucerit prin devotamentul lui și prin dragostea purtată și ascunsă ani de zile pentru femeia lui.

Am citit cartea cu sufletul la gură, prinsă între durere, pasiune și speranță. Este genul de poveste care te consumă emoțional și te face să trăiești fiecare pagină, fiecare atingere și fiecare decizie grea alături de personaje. Cred cu adevărat că Dante ar călca pe cadavre pentru ea.

Finalul și parcursul până la el a lăsat o urmă în sufletul meu și o dependență care trebuie alimentată cu și mai multe volume scrise de Runyx! Am adorat toate volumele citite până acum și aproape că la toate trei mi-a venit să chicotesc și să sar în sus când personajele ajungeau la acele scene atât de preferate de cititori!

Recomand cartea celor care iubesc personajele feminine puternice, dar sensibile, și poveștile spicy care abordează traume, loialitate și iubire profundă. Amara este un personaj care merită citit, iar Dante este acel mascul care creează obsesii. Veți vedea. Lecturi plăcute, dragilor!

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ruxandra DinuRedactor Booknation.ro6 ani, 9 luni, 18 zile416 articolelocul 4/12Toate articoleleBlog

Eu sunt Ruxandra Dinu și iubesc cărțile așa cum iubesc să fac și recenziile lor, întrucât îmi găsesc liniștea atunci când citesc și când scriu. De asemenea, desenez, pictez și iubesc arta de când mă știu iar de câțiva ani scriu și proză și poezie. Motto-ul meu este ,, Carpe diem" și iubesc ceea ce fac pentru că este ceea ce îi place sufletului meu iar atunci când pun dragoste în munca mea, totul iese minunat atât aici pe Booknation, cât și pe blogul meu, angelsfrombooks, unde găsiți totul despre pasiunile mele. Sper ca ceea ce fac să vă încânte și să ajungă și la sufletele voastre!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted