Recenzie ”Eu voi fi ultima” de Nadia Murad

de | feb. 21, 2018 | Recenzii cărți

Dincolo de lucrurile pe care le vedem la televizor sau le cititm prin presă, se întinde adevărata dramă a celor năpăstuiți de conflagrațiile mondiale stârnite de anumite pretexte religioase și de dorințele expansioniste ale anumitor dictaturi.

Cam despre asta, dar și despre multe alte lucruri este vorba în cartea ” Eu voi fi ultima”, mărturie document a tinerei Yazidite de origine irakiana Nadia Murad, apărută și la noi la Editura Polirom.

Cartea aceasta este un dezlănțuit strigăt al durerii și al deznădejdiei trăite apocaliptic sub devastatoarea dictatură instituită de ISIS cu un inimaginabil păienjeniș al atrocităților în care viața celor de altă religie decât cea musulmană nu valora nici măcar cât o ceapă degerată.

Într-un spațiu extrem de tulbure, cu interminabile războaie care au făcut milioane de victime, scriind istoria cu sângerândele litere ale suferinței, Dumnezeul unora nu corespunde cu Dumnezeul altora, iar cuvintele religiei sunt măsluite cu nerușinare în funcție de capriciile celor puternici care se folosesc de credință doar pentru a-și îndestula incomensurabilele orgolii, dar mai ales putredele instincte animalice.

Într-un război în care bărbații altor religii devin victime colaterale iar femeile devin sclave sexuale ale noii stăpâniri, orizontul speranței devine din ce în ce mai îngust, răsfirând cu indolență parfumul dezumanizării, în vreme ce ”spectatorii neutri”, cei scăpați ca prin urechile acului de abominabilele flageluri, nu văd și nu aud nimic, continuându-și trăirile ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Fără a căuta cu îndârjire vinovații înr-o cu totul altă parte, ci doar în ograda zdruncinatei patrii, deși poate că ar fi îndreptățită să privească și spre oscilatoria politică a vestului occidental, Nadia Murad își scrijelește suferințele inimaginabile ale umilințelor îndurerate cu ajutorul jurnalistei Jenna Krajeski, poate ca o eliberare a tuturor contondentelor morți multiple ale sufletului său, dar mai ales ca un necesar, ba chiar primordial semnal de alarmă care stârnește empatie în rândul celor care, înainte de a citi această carte, judecau totul doar din fața ecranului televizorului.

O carte halucinată pe care vă sfătuiesc să nu o ratați.

Lectură plăcută!

 

 

Titlu: EU VOI FI ULTIMA
Autor: Nadia Murad
,
Jenna Krajeski
An apariție : 2018
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2249

Alte recenzii de la Nadia Murad:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments