Pariş, ştiinţă, dragoste, viaţă, naivitate, fugă din ţară, dezamăgire, disperare, sunt câteva dintre conceptele cărţii Firul neîntrerupt, scris de Ioana Petrescu în 1988. Aceste concepte se împletesc într-un mod armonios şi dau naştere unei poveşti interesante, vii şi colorate ce sparge cumva aerul cenuşiu al cărţii, dat de perioada în care a fost scrisă şi publicată.
Ana, are în jur de 30 de ani şi este un tânăr om de ştiinţă, la un foarte bun institut de cercetare din Bucureşti. Este de origine de undeva de prin părţile Aradului, crescută cu demnitate şi iubire de bunica sa şi menajeră acesteia.
Deşi este un foarte bun om de ştiinţă, experimentat profesional, ca orice tânără ce s-a dedicat carierei, Ana nu are şi şcoala vieţii, cum se spune. Astfel, îi sunt sucite destul de repede minţile de o puşlama simpatică, băiat de oraş, setat pe tot felul de afaceri şi combinaţii, care mai de care mai dubioase. Neavând experienţă în ale vieţii, Ana confundă o atracţie de moment cu dragostea şi în ciuda sfaturilor tuturor apropiaţilor, îi cedează acestui băiat ajungând chiar să se mute cu el.
Durează dar se prinde că nu este o idee bună, deşi îi este mai greu să se rupă de el. Cu ocazia unei conferinţe, ajunge în afara ţării, chiar în Paris, unde viaţa o duce pe un alt făgaş, nesperat şi nebănuit de ea. Mai în glumă, mai în serios, se gândeşte iniţial să nu mai revină, însă când viaţa ei devine un dezastru complet, dragostea şi dorul de viaţă o fac să se întoarcă.
Aici ai să fii liberă să-ți alegi calea cum o să vrei. Gîndește-te! Ai să cunoști oameni interesanți. Ai să fii bine plătită. Ai să poți voiaja, să cunoști lumea întreagă… Poate că o ocazie ca asta nu o să ți se mai ivească. Profită de ea… Ai să regreți toată viața că n-ai profitat.
Şi povestea cărţii seamănă mult cu a Anei, sau cu a cursului unui râu de munte, ce se loveşte de toate pietrele dar cu toate astea reuşeşte să le ocolească. Acţiunea este una cursivă, ce deşi are în prim-plan un personaj şi o poveste, nu deraiază, ci rămâne la subiect.
Cărarea e îngustă. Încotro duce? Prin ceață. Un pas dupa altul, cu grijă. Să nu cad! Înapoi nu se mai poate. Cineva e în spatele meu. Se apropie. Îi simt răsuflarea gîfîită. Trebuie să fug. Alunec. Țipătul mi se îneacă în marea de liniște.
Din punct de vedere tehnic, este folosit flash-back-ul, întoarcerea în timp ca metodă de povestire. Ana îşi povesteşte păţaniile în tren, pe drumul de întoarcere către primitoarea sa ţară. Însăşi aceasta este o idee ce simbolizează regăsirea sau un moment de rătăcire trecător, ce duce apoi către maturizarea completă şi asumarea destinului.
Nu te supăra! Viața ta nu e „un joc drăcesc”, adică soartă, destin, cum vrei să-i zici. Știi bine că destinul și-l făurește omul singur în cea mai mare parte. Dar pentru asta, trebuie să lupte. Tu te-ai azvîrlit singură în sus, și ai recăzut tot din vina ta… Nu mai da vina pe diabolo. E foarte comod să-ți găsești scuze. Ia-ți răspunderea actelor tale!
Cartea m-a făcut să zâmbesc şi un pic amar, provocat fiind de marketing-ul comunist de pe vremuri. Delicat, dar cartea face din plin comparaţii, România vs Franţa, Bucureşti vs Paris. De asemenea, Ana în ţară este descrisă ca o tânără de succes, în Paris devine aproape cerşetoare. În Bucureşti era ok, bunăstare, oameni de calitate, în Franţa depravare, furturi, sex pe bani şi aşa mai departe. Sfârşitul este şi el apoteotic, fiindcă ne dă voie să conştientizăm cât de binevoitor era Partidul, chiar cu tinerii rătăciţi, aşa ca Ana.
Alte recenzii de la Ioana Petrescu:
