Recenzie „Flower” de Elizabeth Craft și Shea Olsen

de | nov. 23, 2017 | Dragoste, Fantezie, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Romantism

Când mi-am ridicat privirea din caiet și te-am văzut, am știu în acea secundă că-mi vei aduce doar necazuri. Latura ta misterioasă și trecutului, presărat pe alocuri cu celebritatea ta, m-au făcut să nu te accept la început. Dar lupta dintre rațiune și suflet a fost câștigată de tine, așa că vino și iubește-mă!

Flower de Elizabeth Craft și Shea Olsen a fost o lectură plăcută, liniștitoare, călduroasă și perfectă pentru un week-end rece și ploios. A fost o îmbrățișare dăruită indirect de către cele două autoare prin intermediul acestei cărți. Nu pot să afirm că acest roman a devenit una dintre cărțile mele preferate și nici nu pot să spun că am să o recitesc curând, pentru că mi s-a părut o lectură de clasa a 8-a, ușoară și cu un subiect comun.

Poate că ați citit cărți despre/cu vedete ce se îndrăgostesc de o „muritoare”, poate că ați citit cărți care antactul nu dorește să se implice într-o relație, dar care până la urmă își va schimba părerea pe parcurs, poate că ați citit aproape toate cărțile de le editura Epica, dar ați omis-o fix pe aceasta, pentru că subiectul nu vă atrage. Așa că am să vă ajut, am să vă explic de ce să citiți Flower☺

În primul rând, din punctul meu de vedere este o carte care are o tentă de clișeu, protagonista are un țel bine definit: Nu vrea să ajungă ca mama și sora sa, așa că decide să stea departe de problematici bărbați. Și cum știți, socoteala de-a casă nu se potrivește cu cea din târg, apare un bărbat care îi răpește gândurile. Oare vor fi împreună?

Charlotte Reed este o adolescentă în vârstă de 18 ani, care își dorește o carieră în medicină, a trecut în ultima perioadă prin multe schimbări. Soră sa are un copil, locuiește cu bunica, e nerăbdătoare să intre la facultatea dorită și practica îi mănâncă tot timpul, dar apare Tate, celebrul cântăreț,- ce a decis să rămână în umbră succesului-, și zboară alături de el spre cerul fericirii.

Până aici totul bine și frumos, dar aici intervine eu cu în al doilea rând, nu am înțeles cum și de ce îi acordă atâtea șanse lui Tate sau de ce vrea să-și înghețe anul pentru el? Abia îl cunoscuse… Oare dragostea pentru el să fie atât de mare încât nu mai contează nimic și nimeni?

Tate Collins, talentatul bărbat care o cucerește încet, încet pe Charlotte, are un trecutul ce nu-l lasă să fie fericit sau poate că el nu-şi dorește să fie fericit. Am constat că e indecis în ceea ce o privește pe iubita sa, foarte indecis…

Tate e băiatul celebru.
Ea fata modestă.
El vrea să o iubească.
Ea se teme să nu o ia de proastă.
El îi oferă întâlniri memorabile.
Ea se simte confortabil lângă el.
El vrea să o protejeze de tabloide.
Charlotte vrea să-l iubească fără bariere.
Credeți că vor putea?

Această carte e predestinată persoanelor îndrăgostite, este o carte a iubirii, a sacrificiilor, a dăruirii și a implicări.
Când Charlotte acceptă să fie cu Tate, a fost conștientă că pășește pe o gheață subțire ce la final se va crăpa, iar ea va cădea. TREBUIE să achiziționați Flower, implicit pentru idee, pentru protagoniștii și pentru sentimentul de dragoste oferit. O lectură delicioasă, trecând cu vederea micile mele probleme. Recomand! Lectură plăcută!❤

Titlu: FLOWER
Autor: Elizabeth Craft
,
Shea Olsen
An apariție : 2017
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2250

Alte recenzii de la Elizabeth Craft:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Denisa Alina a fost redactor Booknation.ro și a scris 35 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Denisa Alina aici. Denisa Alina are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Buna, mă numesc Denisa Alina sunt o fire încăpățânată, nu suport să mi se spună ce să fac😊, sociabilă și nebunatică. Îmi plac la nebunie motocicletele, tatuajele, adrenalina, viteza și muzica. Genul meu preferat de cărți sunt cele de DRAGOSTE, ce m-au facut să intru în această lume a creației unde muritorii de rând pot visa. Cărțile mele preferate sunt Martora de Nora Roberts, Zece respirații scurte de K. A. TUCKER și Te aștept de Jennifer L. Armentrout❤
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments