Recenzie „Frumoasa adormită și fusul” de Neil Gaiman

de | mai 18, 2016 | Beletristică, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

frumoasa-adormita-si-fusul Aflasem de ceva timp că Editura Nemira va lansa colecția Nemi, cu cărți pentru copii (pentru copiii din noi, mai bine spus). Când am primit Frumoasa adormită și fusul, mi-am făcut o cană fierbinte de cafea și m-am pus pe lecturat. O cărticică unică, din punctul meu de vedere, pe care aș citi-o și reciti-o la infinit.

Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman e nu numai o poveste a copilăriei adaptată, ci și un adevărat deliciu vizual, ilustratorul Chris Riddell creionând niște imagini mai mult decât sublime.

Cu o zi înainte de a se căsători, o regină pleacă să salveze o prințesă din mrejele unui blestem vechi de zeci de ani, care ținea adormit un regat întreg. Alături de trei pitici foarte curajoși, pleacă în căutare de răspunsuri în meleaguri îndepărate, împăienjenite de cele mai întunecate vrăji. Deși la început vei fi convins că știi povestea pe de rost, citind, vei vedea că te înșeli amarnic și că totul ți-e mai mult decât necunoscut, un necunoscut care atrage prin autenticitatea scrisului.

În ultimul timp, se tot reinterpretează basme celebre și iubite; avem și adaptări cinematografice după Albă-ca-Zăpada sau Cenușăreasa, care se bucură de un foarte mare succes. În opinia mea, Frumoasa adormită și fusul reprezintă o îmbinare omogenă a tuturor basmelor și a reușit să mă facă să plâng și să râd. Să mă pierd în mine și să-mi amintesc de ce a fost. De ce nu va mai fi. 

Fiind un basm, te aștepți poate ca cititor să găsești un final colorat și vesel, în care prințul pe cal alb apare și rupe toate blestemele și mulțumită lui prințesa e salvată.

În Frumoasa adormită și fusul unicitatea stă, de fapt, în alegerea inspirată a eroului principal. De ce salvatorul suprem să fie un El? De ce să nu fie o Ea? Și reușește să te facă să te întrebi: Oare nu pot fi chiar eu propriul meu salvator? 

“There are choices,” she thought, when she had sat long enough. „There are always choices.”

Mi-ar fi plăcut să fie o idee mai lungă, să tindă oarecum spre infinit. Dar mergând pe principiul calitate, nu cantitate, Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman, cu ilustrații de Chris Riddell e basmul meu preferat, și cred că te ajută cu adevărat să devii, să înțelegi în profunzimea lor anumite lucruri, iar, în caz că ești fată, îți va spori înzecit încrederea în tine. Și da, poți fi propriul tău salvator!

Mai mult decât un basm. O copilărie țesută în culori alb-negru, un destin presărat cu magie și o frescă pictată cu blesteme.

Titlu: FRUMOASA ADORMITĂ ȘI FUSUL
Autor: Neil Gaiman
An apariție : 2016
Editura: NEMIRA (COLECȚIA NEMI)
Nr. Pagini: 69
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2969

Alte recenzii de la Neil Gaiman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments