Recenzie ”Greșeala” de Elle Kennedy

de | oct. 3, 2021 | Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Ca cititoare am obiceiul de a-mi împărți lecturile în câteva categorii. Cărți la care perioada de citire e îndelungată sau poate nici nu le termin, cărți pe care le termin în câteva zile și acele mici comori literare pe care le devorez în doar câteva ore. Pactul de Elle Kennedy a fost o surpriză plăcută, așa că imediat am început să citesc volumul doi al seriei Off-Campus și anume Greșeala. Oh, aceasta e minunată și conține o poveste ceva mai palpitantă. Stilul de scriere al autoarei e destul de lejer, acțiunea te ține mereu în priză și nici nu am simțit când a trecut timpul pe lângă mine. Acum eram la prima pagină, iar peste vreo trei ore era gata. Paginile parcă se schimbau singure. Mă gândesc că faptul că avem parte de destul umor din partea personajelor m-a determinat să o parcurg așa repede. Se întâmpla ca de multe ori să mă trezesc că râdeam. Încă un lucru pe care l-am apreciat extrem de mult este perspectiva dublă. În acest mod, am reușit să aflu gândurile fiecăruia dintre cele două personaje principale și, în același timp, m-a ajutat să urmăresc, mai ușor, firul narativ.

Grace Ivers este un personaj foarte bine construit. Este o fată cuminte, responsabilă, prudentă și se află în primul an la facultate. Este genul de adolescentă căruia nu îi place să fie în centrul atenției, de aceea, încearcă să nu facă lucruri care să atragă privirile celorlalți din jurul său. Cu toate acestea, își dorește să fie observată de o singură persoană — una dintre vedetele echipei de hochei. Însă, din păcate, fetele bune precum Grace nu se află în atenția acestuia.

John Logan e cel de al doilea protagonist al cărții. Jucând în echipa de hochei a școlii e un tânăr destul de râvnit de toate adolescentele. Iubește petrecerile și, deși pare vesel mai mereu, în spatele acestei măști se ascunde multe suferințe și un suflet rănit. El tânjește așa de tare după legătura emoțională pe care prietenul său cel mai bun, cât și coechipier de echipă, o are cu iubita sa încât ajunge să dezvolte anumite sentimente pentru Hannah. Aceasta nu îi împărtășește sentimentele, de aceea, Logan începe să îi evite pe cei doi, înecându-și amarul în petreceri și întâlnirea cu orice fată doritoare.

Logan și Grace se întâlnesc dintr-o greșeală, dar chimia apare imediat. Cei doi sunt surprinși cât de relaxant și plăcut e să își petreacă timpul unul în compania celuilalt. O mică scânteie e prezentă și e nevoie doar de un sărut pentru a se aprinde. Încă de la început tinerii stabilesc faptul că va doar o distracție de o noapte și nimic mai mult, dar de aici și până la iubire e doar un mic pas. Ei devin apropiați, dar pe cât de spontan și repede începe relația lor, pe atât de repede se termină, lăsându-i pe ambii protagoniști plini de regrete. Grace l-a bulversat și i-a dat lumea peste cap, dar Logan nu e un tip care să renunțe prea ușor. Așa că e hotărât să facă orice pentru a obține iertarea celei care i-a furat inima. Dar oare o iubește cu adevărat sau e doar dorința de a avea o relație? Cei doi trec prin multe peripeții împreună și, abia la finalul cărții, ne vom da seama noi, cât și ei dacă iubirea lor este sinceră sau  nu.

…atunci când iubești, ai nevoie de acea persoană mai mult decât orice altceva pe lume, Mai mult decât îți trebuie mâncarea, apa sau aerul. Asta simt eu pentru tine. Am nevoie de tine. Nu suport gândul de a nu te avea.

Romanele din seria aceasta au ceva aparte, ceva fermecător. Greșeala e o poveste de dragoste care, chiar dacă pe alocuri e puțin clișeică, te prinde de la primele cuvinte și îți este imposibil să mai lași cartea din mână. Dacă aveți nevoie de o lectură ușoară, care să vă facă să uitați de probleme de zi cu zi și să vă ajute să vă relaxați, măcar pentru câteva ore, asta e cartea voastră.

Titlu: GREȘEALA
Autor: Elle Kennedy
An apariție : 2020
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 9.50 / 10
Vizualizari recenzie: 1466

Alte recenzii de la Elle Kennedy:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Satul copilăriei” de Ion C. Stancu
Recenzie ”Satul copilăriei” de Ion C. Stancu

Satul copilăriei de Ion C. Stancu este cartea care și-a ales cititorul. Am simțit chemarea imediat ce am văzut titlul. Alegere emoționantă și declanșatoare de amintiri  - din satul copilăriei mele, căci dorul de bunicii, care nu mai sunt, m-a lovit cu toată forța. Am...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Cojocaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 40 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Cojocaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments