Recenzie „Heated Rivalry” de Rachel Reid

de | mart. 25, 2026 | Recenzii cărți

Nu este niciun secret pentru nimeni cât de mult și de bine a prins Heated Rivalry, varianta produsă de HBO Max. A devenit un fenomen, cu milioane de fani din întreaga lume așteptând fiecare episod cu sufletul la gură. Scenele explicite, chimia dintre personaje și subiectul tabu au propulsat acest serial, transformându-l într-un guilty pleasure pentru mulți, dar și un statement pentru oamenii care simt că au nevoie de reprezentare și curaj în asumarea identității sexuale.

Evident, faima serialului a atras după sine și faima cărții, întreaga serie scrisă de Rachel Reid căpătând haine noi, editură nou și o largă expunere pe toate platformele de citit. Seria ei sports romance, male/male a realizat vânzări record și a spart tiparele, fiind un exemplu pentru alte povești de acest gen, care poate încă nu aveau popularitatea pe care și-o doreau. Brusc, toată lumea a devenit fanul acestor povești și cititorii romantici le devorează pur și simplu. Shane și Ilya au devenit un exemplu, un model demn de urmat și de iubit, dar drumul lor nu a fost ușor și asta se va vedea în povestea lor.

Ca fun fact, să știți că Heated Rivalry nu este primul volum din serie, este al doilea, dar aparent povestea lor a prins mai mult decât cea din prima carte și restul este istorie.

Shane Hollander este un tânăr talentat îndrăgostit de hockey, căpitanul celor de la Montreal Voyageurs. Este ambițios, pasionat, încăpățânat, dar și foarte timid. A construit o rivalitate intensă cu Ilya Rozanov, căpitanul celor de la Boston Bears, însă pe fondul acestei rivalități este și o admirație iesita din comun, pentru că la urmă urmei, sunt 2 sportivi care vor cu orice preț să facă performanță. Atunci când Ilya îi apare în viața lui, cu o aroganță maximă și cu un stil destul de direct, Shane își dă seama că își dorește altceva, că gusturile lui în dragoste sunt diferite, însă cariera lui nu poate fi pusă în pericol. Practic, Shane și Ilya trăiesc o relație secretă timp de 9 ani, în care se ascund de ochii lumii prin apartamente, camere de hoteluri sau cotloane, doar ca să aibă câteva ore sau minute de intimitate. Lui Shane îi este frică de gura lumii, iar lui Ilya îi este frică să își strice cariera, totul pe un fond dezvoltat în copilărie, în care tatăl lui nu l-a susținut niciodată și fratele lui doar a avut nevoie de bani de la el.

Mulțumesc Libris.ro pentru carte.

Poate vă întrebați de ce nu am dat poveștii o notă mai mare? Pentru mine răspunsul este destul de simplu – cartea a fost prea grafică…. A început destul de șocant și deși eram la jumătatea cărții, majoritatea poveștii era alcătuită din întâlnirile lor sexuale, multe la număr și grafice. În acest fel mi s-a părut că nu m-am conectat din start cu personajele și nu le-am perceput emoția așa cum aș fi vrut, pentru că am avut de citit foarte multe scene de sex… Abia pe la anul 7, lucrurile au început să se mai dezmorțească și cei doi au început să realizeze că sunt îndrăgostiți și să aibă discuții despre viitor, în care au reușit să fie vulnerabili. Însă până atunci, consider că a fost prea mult sex…

Nu sunt foarte sigură dacă voi continua seria. Nu pot spune că a fost un roman prost, dar nu a fost unul potrivit pentru mine și pentru ceea ce citesc eu în mod normal. Dezechilibru între legătura fizică și emoțională a fost prea evidentă pentru mine și acolo s-a produs ruptura. 🙁

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: Heated Rivalry
Autor: Rachel Reid
An apariție : 2024
Editura: CARINA PRESS
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 5 / 10
Vizualizari recenzie: 94

Alte recenzii de la Rachel Reid:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 2 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments