Recenzie “Intenții ascunse” de Lauren Asher

de | iun. 27, 2024 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

Seria Miliardarii de la Dreamland începe cu acest prim volum în care cunoaștem istoria Parcului de distracții Dreamland și câteva subiecte tabu ale familiei Kane. 

În spatele banilor se ascund aceleași probleme și aceleași dorințe ca ale oricărui alt muritor al planetei (în afara averii desigur!) și totul are un preț destul de ridicat (ne-bănesc desigur!).

De fapt nu, nu aceleași probleme ci altele mult mai mari, mai dureroase și mai imposibil de reparat.

Ironia face ca tocmai banii să nu valoreze nimic în lupta pentru fericire.

Rowan Kane  este mezinul familiei. 

Pierzându-și mama în copilărie și îndurând respingerea și reproșurile tatălui sever de-a lungul adolescenței, adultul de azi nu putea fii decât rece, distant, insensibil și total imun la orice altceva nu are legătură cu banii.

Rowan este burlacul perfect și coșmarul oricărei romantice.

Zahra Gulian este o angajată oarecare la parcul de distracții Dreamland. Dar nu mai rămâne așa de anonimă atunci când îl întâlnește pe Rowan, care devine noul director al afacerii.

Atracția dintre ei este efervescentă și nu poate fii ignorată sub nicio formă, oricât de mult se străduiesc amândoi să se prefacă indiferenți.

Deși povestea merge pe principiul “banii nu aduc fericirea”, pe parcurs ne dăm seama că nici nu trebuie. De fapt fericirea vine singură la Rowan, el nu are de făcut decât să o accepte și să o lase să fie.

Dar culmea, asta pare destul de dificil pentru el.

A fii tu însuți și a-ți accepta defectele, nu este nicidecum un lucru ușor de realizat pentru perfectul și impecabilul Rowan Kane. 

Este stângaci și se comportă ca un începător atunci când trebuie să recunoască ce simte și să accepte ce își dorește cu adevărat. Cu atât mai puțin e în stare să înțeleagă ce se petrece în interiorul altora.

Prin comparație cu frații mei, am fost mereu cel mai reținut și mai lipsit de încredere decât alții, încă din copilărie. Situațiile prin care am trecut nu au făcut decât să amplifice sentimentul, transformând un copil optimist într-un adult înverșunat. p. 115

Zahra e total opusul lui: simplă, sinceră și dezinvoltă, ea este o carte deschisă pentru toți cei din jurul ei. Nu se sfiește să fie la fel și cu șeful său și asta face ca totul să înceapă să se miște într-o cu totul altă direcție.

Pentru toți!

Mda, ca să fiu sinceră nu mă așteptam la altceva. 

Povestea pare să fie clasică, clișeică, ușor de anticipat. 

Și totuși are câțiva ași sub mânecă (și cred că sunt mai mulți de patru!)

Nota de umor: cred că acolo Lauren Asher ne-a oferit ceva personal din ea și nu e un lucru puțin.

Senzația de a nu lăsa cartea din mână: cum ziceam, deși îți imaginezi cu ușurință cum se va termina, tot reușește să îți presare îndoială și suspansul își are locul lui.

Regăsirea în trăirile personajelor: cred că într-un fel sau altul cu toții suntem un pic din Rowan, un pic din Zahra, un pic din Ani, din Martha, din Seth.

Curiozitatea pentru ceea ce urmează: trist sau vesel finalul nu îți satură curiozitatea. Și cred că asta este una dintre puținele lucruri care mai reușesc azi să ne întrețină atenția.

Titlu: Intenții Ascunse
Autor: Lauren Asher
Traducător: Maria Adam
An apariție : 2023
Editura: LEDA BAZZAR
Nr. Pagini: 474
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 29459

Alte recenzii de la Lauren Asher:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Elena Batis este redactor Booknation.ro de 3 ani, 6 zile și a scris până acum 101 articole. Se află pe poziția 9 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Elena Batis aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments