Recenzie „Jucării Stricate” de Vlad Stoiculescu

de | iul. 4, 2018 | Recenzii cărți

O apariție surprinzătoare pe piața românească, Jucării Stricate e una din acele cărți despre care nu prea poți afla mare lucru privind coperta sau citind descrierea autorului. Tipărită în condiții deosebite, Jucării Stricate te lovește de la început cu imaginea unui ursuleț de pluș cu o perfuzie în lăbuță. Încă de când am văzut prima dată coperta, am avut o senzație cel puțin… ciudată.

Autorul? Un om de marketing și copywriter a cărui bibliografie mai include o colecție nuvele S.F. și două cărți pentru copii. Nimic care să anticipeze abordarea cărții. Descrisă drept un „un amestec de supereroi, brancarde și farfurii cu orez” și drept o „aventură intraspitalicească”, Jucării Stricate îți dă impresia că ar putea fi o dramă. În orice caz, tema romanului întărește impresia asta: cartea surprinde cele două luni petrecute de autor în spital, în urma unui transplant de ficat.

După ce am aflat tema și am studiat puțin cartea, am început să mă pregătesc mental pentru o… depresie de 260 de pagini. Ce am citit în schimb a fost un roman savuros, o colecție amuzantă de trăiri personale și anecdote spitalicești. Genul de carte pe care o citești fără pauze și pe care o poți reciti la orice oră. Am citit pur și simplu… „altceva”.

Autorul nu doar că-și arată flexibilitatea în scriitură, căpătată probabil profesional, dar își permite și să experimenteze, să schimbe perspectivele și să se joace cu cititorii. Capitolele mai grave, aproape filosofice, sunt plasate exact la momentele potrivite, momente în care altfel ai fi putut altfel să simți că umorul (altfel excelent conturat) nu surprinde suficient de bine micile și marile drame din spital.

Drept concluzie, mi-ar fi greu să încadrez Jucării Stricate la vreo categorie. E o carte care merită citită pentru a vă convinge exact cam ce a reușit autorul să facă dintr-o temă pe care mulți s-ar fi temut să o abordeze. Romanul este, așa cum îl numea o altă descriere, un „manual de supraviețuire”. Citiți-l!

Cine este autorul?

Vlad Stoiculescu s-a născut pe 3 august 1987, în Râmnicu Vâlcea, cel mai important municipiu românesc cu doi „â” în nume. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, a lucrat în PR politic și a poposit ani de zile în ograda publicității. Acum, Vlad își câștigă existența în marketing, scriind mult, vorbind cu emfază și făcând exerciții de pronunție a propriei funcții.

În ultimii doisprezece ani, trăiți cu entuziasm în București, autorul și-a făcut timp să perturbe armonia spațiului online, publicând constant pe blog, dar și să se implice în multiple proiecte jurnalistice și chiar în proiecte de game design. Aventura lui cu beletristica este de-abia la început, Jucării Stricate fiind primul său roman, după două cărți pentru copii și o scurtă colecție de nuvele.

Pe Vlad îl puteți citi la www.krossfire.ro și urmări pe site-ul de autor www.vladstoiculescu.ro.

 

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE vladstoiculescu.ro

Titlu: JUCĂRII STRICATE
Autor: Vlad Stoiculescu
An apariție : 2017
Nr. Pagini: 260
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3017

Alte recenzii de la Vlad Stoiculescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Emperor” de Runyx
Recenzie ”Emperor” de Runyx

Povestea care a început cu mult timp în urmă... Atunci când lumea începe să se destrame, chiar și cea mai puternică luptătoare rămâne, în esență, o fată frântă. O viitoare regină lipsită de voce, de suflet și de inimă. Iar nimeni, nici măcar Dante Maroni, nu ar fi...

Recenzie „Emperor” de Runyx
Recenzie „Emperor” de Runyx

Seria aceasta o să devină una dintre preferatele mele, pentru că Runyx știe ce are de făcut atunci când vine vorba despre un Mafia Romance excelent!!! "Predator" și "Reaper" au fost pur și simplu încântătoare, cu un cuplu atipic, dar exploziv, care au predat ștafeta...

Recenzie ”Anul lupilor” de Ina David
Recenzie ”Anul lupilor” de Ina David

Anul lupilor de Ina David este romanul care te poartă cu totul pe tărâmuri necunoscute, pe care abia aștepți să le cutreieri pentru a le descoperi povestea, misterul și tainele. E o lume în care pătrunzi vizual, mental și sufletește, un spațiu care te cheamă înainte...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Ultimul profet”

X