Recenzie ”Mâța Vinerii” de Doina Ruști

de | dec. 3, 2017 | Recenzii cărți

Cartea aceasta are un bucolic aparte, dezvoltând în sufletul cititorului o feerie în care istorismul și sentimentalismul se întrepătrund într-un tablou frumos pastelizat de către debordanta pricepere a scriitoarei Doina Ruști care pune într-o lumină angelică epoca fanariotă.

Descriptivismul interior și exterior al întâmplărilor desfășurate impulsiv între mit și realitate, se inoculează peste labirintul lăuntric al simțirii într-un colorit orbitor, cu împletituri de romantism furtunos și arhitecturi ale simțurilor alambicate, creionând o lume colțuroasă pe alocuri și totuși molipsitoare, insinuantă și încolăcitoare.

Bucureștiul fanariot de pe vremea lui Pazvante Chioru, în care autoarea croșetează prezentul și trecutul cu anumite derutante sensuri prin intermediul cărora cititorul este îndemnat să citească printre rânduri pentru a descoperi misticismul unei epoci în care basmele și furia istoriei își întinde pânza fantasmagorică a dreptului la neuitare.

O carte altfel în care adevăratul istorism este învelit într-o mantie care își lucește cuvintele și necuvintele prin poezii ale unor trăiri în care Mâța Vinerii, ineditul personaj narator al romanului, înșiruie întâmplări din vremuri care, între atemporal și imemorial, înșiruie basmele realității și realitatea basmelor în jocuri și desene ale unor candelabre înălțate spre templul celest într-un zbor netrunchiat.

Lectură plăcută!

Titlu: MÂȚA VINERII
Autor: Doina Rusti
An apariție : 2017
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1958

Alte recenzii de la Doina Rusti:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments