Îți amintești acea carte care te-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină? Acum câteva săptămâni am descoperit cartea ,,Menage”… scrisă de Mira…, un roman pe care pot să îl pun ușor în categoria de romane erotice pentru că sigur o să ai parte de scene erotice care te vor duce în zone pe care nici nu le cunoști din tine.

Când am început să descopăr cartea ,,Menage”… nu am putut să mă opresc doar după câteva pagini și atunci când mă opream și o lăsăm din mână gândul meu parcă tot acolo era. Mă observăm cum puneam fiecare strop de energie în fiecare scenă, mă observăm cum eram total prinsă în carte, parcă tot ce era în jurul meu dispărea și rămâneam doar eu și Isabell, un personaj central al cărții.

,,Nu cred să fi dorit vreodată o femeie atât de mult și să nu o pot avea! Tocmai de aceea,dorința mea e așa de mare.” (Onur)

Personajele sunt construite natural, ai impresia ușor că îți intră pe sub piele și trezesc în tine emoțiile puternice, fiecare personaj este construit de Mira… într-o formă unică, nu ai cum să observi două personaje la fel. Mai ales că diferențele celor doi bărbați este focul care aprinde toată cartea.

Acțiunea este una tensionată, misterioasă, te ține la foc mic pentru fiecare detaliu. Limbajul este unul pe care te las pe tine să îl descoperi, nu vreau să îți dau prea multe detalii, pentru a afla povestea completă a Isabellei este nevoie să călătorești împreună cu ea prin întâmplări neașteptate, un accident, doi bărbați, scene pline de pasiune, cuvinte pline de emoții, toate sunt în: ,,Menage”…

,,I-am privit pe amândoi pe rând și chimia dintre noi, pe care am simțit-o în acel moment, m-a făcut să realizez că așa a fost predestinat să fie, Selim și Onur erau ai mei.” (Isabell)

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE letras.ro

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted