Recenzie ”Mercury and me” de Jim Hutton

de | feb. 24, 2022 | Recenzii cărți

Legenda numită Freddie Mercury și ultima sa iubire

Toată lumea a auzit măcar o dată de Freddie Mercury. Fie că i-ați fredonat piesele, fie că ați văzut filmul despre Bohemian Rhapsody, fie că îl iubiți la fel de mult ca mine. Indiferent de unde ați auzit numele lui, cu toții îl știm. Freddie Mercury, legenda uriașă a întregii lumi. Pentru mine, Freddie Mercury este omul meu preferat din întreaga lume, din toate timpurile, este artistul și cântărețul meu preferat!

Muzica sa este o alinare și este un dar, este o comoară pe care noi o vom avea pentru totdeauna. Deci cum să nu îl iubești?

Mercury and me este cartea scrisă de Jim Hutton, ultima iubire a lui Freddie Mercury. Jim Hutton era un simplu frizer care a apărut în viața lui Freddie fără a-i cunoaște celebritatea. Și totuși, acesta s-a simțit atras de el. Iar astfel, Freddie și Jim au rămas împreună până la ultima suflare a artistului. Povestea de față cuprinde toată relația lor, toate amintirile lui Jim cu Freddie, toată viața și iubirea lor.

De la cele mai amuzante și cele mai frumoase amintiri, până la ultimele zile ale lui Freddie, când boala l-a învins, totul se află aici. Și nu este minunat că putem cunoaște secretele și toate poveștile intime ale celor doi, tocmai de la bărbatul care l-a iubit și pe care Freddie l-a iubit? Într-o carte de doua două sute de pagini, cu o uriașă iubire și cu un devotament profund de înduioșător, Jim Hutton dezvăluie întreaga lor poveste.

Omul meu preferat din întreaga lume

Nu există cuvinte care să exprime iubirea mea pentru Freddie Mercury. Deci nu există cuvinte potrivite pentru a exprima cât de mult mi-a plăcut această carte. Dar nu sunt cuvinte nici care să exprime în ce fel m-a devastat cartea lui Jim. Inima mea frântă încă plânge în timp ce scriu această recenzie.

Sufletul meu plânge și totuși, nu îmi puteam imagina că voi afla atâtea și voi fi fermecată atât de mult de Jim Hutton. Povestea lor este superbă, este tristă și profundă, este frumoasă și dureroasă, este tumultuoasă. Felul în care Jim vorbește despre Freddie denotă faptul că iubirea lor încă strălucește undeva, în acest univers.

Pentru un fan înrăit, cartea este o capodoperă și o scriere prețioasă care merită citită! Aproape că este obligatoriu ca un fan să citească măcar o dată în viață cartea lui Jim. Pentru cei care nu sunt fani, probabil că Mercury and me este o carte informativă, însă pentru noi, pentru restul, este ceva prețios.

Deși știam deja totul din cartea lui Peter Freestone care i-a fost asistent personal artistului, este șocant cum Jim a reușit să mă uimească. Secretele sale m-au tulburat și m-au ajutat să înțeleg totul mai bine, iar acum pur și simplu nu știu cum voi trece peste.

Freddie Mercury va face pentru totdeauna parte din inima mea, deci nu încape îndoială că recomand din inimă această carte! Ba chiar vă rog să o căutați și să o citiți, deși vă anunț că se va lăsa cu zeci de lacrimi!

Titlu: MERCURY AND ME
Autor: Jim Hutton
An apariție : 1994
Editura: BLOOMSBURY PUBLISHING
Nr. Pagini: 211
Limba: Engleză
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3272

Alte recenzii de la Jim Hutton:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 4 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments