Vă invit la un ceai de lavandă în grădina mea care a început să îmbrace timid culorile toamnei. În timp ce ne bucurăm de razele călduțe ale Soarelui cu dor de ducă, propun să gustăm dintr-un roman practic pentru adolescenți și poate chiar și pentru cei mari.
Primul volum din Mica stea portocalie, intitulat De unul singur este o carte care nu ar trebui să lipsească din casele unde sunt copii.
Doi aștri, o stea și o luminiță, în termeni pământești – doi gemeni Stelian și Luminița, dau startul aventurii. Stelian devine Steaua portocalie și eroul care ne conduce prin firul narativ.
O lumea fantastică, cu aventuri și peripeții, ne deschide ușa spre lecții de educație emoțională.
Eroul este micșorat de un panou electric, iar hainele portocalii pe care le purta s-au topit și au devenit propria lui piele.
“Pielea continua să-l usture, dar mai puțin. Arsurile provocate de costumul care s-a topit și s-a lipit de piele, au început să prindă coajă. Era în continu trist, necăjit și lipsit de speranță că o să-și mai vadă vreodată părinții sau sora.” (pag. 104)
În urma evenimentului care i-a schimbat viața, Stelian primește numele de Steaua Portocalie și este înzestrat cu puteri electrice care acționează în funcție de felul în care se simte. Pe parcursul călătoriei, el învață să controleze aceste puteri, să își înțeleagă emoțiile și să își sculpteze comportamentul, fără a răni sau a se răni sufletește.
El trece prin stări de furie, frică, teamă, dar întâmplările și experiența îl ajută să se transforme într-o persoană curajoasă, cu stăpânire de sine.
Tehnicile pe care eroul le învață în procesul său sunt preluate din cursuri sau manuale de specialitate despre emoții. Acestea pot fi aplicate ușor de cititori pentru că este explicat în detaliu fiecare pas care trebuie urmat. Eu mi-am notat toate tehnicile într-un carnețel și, în viitor, când voi întâmpina situațiile în care mă pot ajuta, le voi aplica.
Această frază începe cu o formulare negative, care duce la așteptări negative. Aș sugera să reformulăm: Este o carte în care nu doar am călătorit într-o lume magică, ci am învățat chiar multe lucruri practice.
“Mica Stea Portocalie închise ochii, se revăzu într-o situație enervantă ca cea din ziua anterioară, care l-ar fi scos din pepeni. Zâna Mica Faună îl ghidă și el asculta și făcea fiecare gest pe care aceasta i-l sugera. Inspiră adânc, întinse mâna, răsfirându-și degetele și respirația lui se domoli simțitor. Se vizualiză cum reacționează cu calm și răspunde liniștit fără să se mai zburlească. Își ascultă glasul potolit și nu-i venea să creadă că e vocea lui” (pag. 174)
Fănica Rarinca a mai publicat Guru și Ciocârlia – o carte de ficțiune pentru copii, Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea! – carte de dezvoltare personală și în prezent lucrează la următoarele trei volume din seria Mica stea portocalie. Volumul al doilea se numește Mica Stea Portocalie și Prădătorul, în care apar mai multe personaje și doi inamici cu care se luptă puștiul și echipa lui. Urmează să fie dat în curând la editură pentru a fi publicat. Volumul al treilea Mica Stea Portocalie: În căutarea lui Cain Viperosu descrie pericolele pe care le înfruntă cei micșorați, luptând cu cel care se află în spatele micșorării. Acțiunea din primul volum și până la sfârșitul volumului al treilea are loc în mai puțin de șase luni. Volumul al patrulea Mica Stea Portocalie și Organizația Dreptății face tranziția de la vârsta adolescentă a băiatului, spre studenție. În corp i se activează alte puteri și luptă cu alți inamici dornici să preia puterea asupra țării. Este volumul în care personajul principal își întâlnește fata care să-l iubească, oricât de ciudat arată. (E în continuare portocaliu, electric și cu role în loc de tălpi). Se naște iubirea, însă odată cu ea, apar și alte primejdii la care trebuie să fie atent.
Vă recomand să cumpărați această carte care e un doi în unu – o vacanță într-o altă lume magică și o trusă cu tehnici care vă vor fi utile pe viitor în situațiile în care emoțiile par că preiau controlul asupra vieții și vă pierdeți stăpânirea de sine.
Nu uitați să o asezonați cu un ceai bun pentru că veți trece prin multe peripeții.
Până data viitoare vă îmbrățișez cu aromă colorată de toamnă.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE librarie.net
