Recenzie „Midnight Blue” de L. J. Shen

de | apr. 28, 2021 | Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Midnight Blue nu reprezintă prima mea întâlnire cu poveștile ce au luat naștere din mâinile iscusite ale autoarei LJ Shen, dar cu siguranță, e printre preferatele mele. Folosesc afirmația aceasta destul de des, dar a fost dragoste la prima vedere când am văzut-o pe pagina de instagram a celor de la editura Epica și când am citit descrierea sa, am știut că trebuie să fie a mea. Deși, pe lângă carte, nu m-aș fi supărat să îl primesc și pe acest zeu tatuat al rockului. Am o mică plăcere vinovată pentru cărțile care au drept personaj principal un cântăreț ce are sufletul spulberat în mii de bucățele și, cu toate acestea, reușește să își deschidă inima în fața a milioane de fani și să își exprime sentimentele prin intermediul muzicii. La prima vedere, un cititor ar putea să rezume această carte în doar câteva cuvinte: un star rock cu inima frântă și o femeie care se presupune că ar trebui să aibă grijă ca el să nu mai intre în belele. Nimic nu ar trebui să meargă prost, nu?  Eh, ar fi prea banal dacă totul ar fi așa simplu.

Midnight Blue de L.J. sHEN

În Midnight Blue ne sunt aduși în atenție Alex și Indie, doi tineri care se află la poli opuși și care provin din medii de viață complet diferite. Alex Winslow e o vedetă rock destul de apreciată de publicul său, dar din cauza fostei iubite care l-a părăsit, culmea, pentru un alt tip din industria muzicală, tânărul se afundă în alcool și droguri, inspirația pare să îl fi părăsit, dovadă fiind ultimul său album care a fost un eșec total, și cauzează zeci de probleme. Toate acțiunile sale conduc doar la scăderea admirației pe care fanii săi o aveau pentru el. După o perioadă în care stă la realibilitare, managerul său îi organizează un turneu mondial prin intermediul căruia, s-ar presupune că, el ar trebui să își spele imaginea publică și să redevină cântărețul de altădată. De asemena, se așteaptă ca, pe parcursul acestuia, Alex să scrie un nou album. Pentru a se asigura că va reuși să ducă la capăt acest turneu fără a cauza alte incidente, echipa sa îi angajează o „dădacă”.

Și aici intervine Indigo Bellamy cunoscută și sub numele de Indie. Viața tinerei nu este una ușoară, dar ea este o luptătoare reușind să facă față dificultăților. Ea locuiește într-un apartament mic cât o cutie de chibrituri împreună cu fratele ei ce este dependent de alcool, soția acestuia și nepoțelul ei care, din păcate, a fost diagnosticat cu otită. Când i se oferă această oportunitatea care i-ar putea schimba radical viață ei, cât și cea a familiei fratelui ei, acceptă fără a se gândi prea mult. Indie e un personaj destul de inocent și dulce, dar, în același timp, e foarte hotărâtă și puternică. Tânărul nostru artist consideră că e destul de matur să se descurce singur și, de aceea, se decide să scape de noua dădacă, dar Indie are nevoie de acest job ca de aer și nu se lasă așa ușor. Și din acest moment, între cei doi începe un joc de lasă-mă-mi place plin de replici savuroase.

Și, la miezul nopții, ți-am posedat trupul, inima, sufletul…

Ne-am prăvălit împreună

Pe pardoseală

Condamnați la atâta amar de suferință pe vecie.

Dacă Vicious și Cum să furi inima cu un sărut nu mi s-au părut niște lecturi de cinci stele, aceasta sigur este. L. J. Shen este, pur și simplu, o maestră în conturarea protagoniștilor de tipul badboy. Fix așa este și Alex: un singuratic, cu un comportament necioplit, nu agreează prezența altor persoane și foarte puțini reușesc să îi facă față. Însă, spre deosebire de personajele masculine din cele două romane menționate puțin mai devreme cu care nu am rezonat absolut deloc, Alex, deși nu vrea să o arate, e simpatic, conștientizează când greșește și reușește să te cucerească.

Midnight Blue e o poveste care, pe lângă faptul că se joacă cu nervii tăi, descrie probleme reale cu care ne confruntăm cei mai mulți dintre noi. E o carte care îți dă senzația că devii parte din poveste, simți fiecare clipă și rostești fiecare replică, iar la final îți fură inima.

Titlu: MIDNIGHT BLUE
Autor: L. J. Shen
An apariție : 2021
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 464
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2739

Alte recenzii de la L. J. Shen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Cojocaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 40 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Cojocaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments