Recenzie „P.S.: Îmi placi” de Kasie West

de | dec. 30, 2018 | Dragoste, Recenzii cărți, Romantism

Romanul ”P.S. : Îmi placi” de Kasie West este un roman ușor, cu o scriere lejeră și o acțiune previzibilă. L-aș recomanda adolescentelor îndrăgostite. Nu știu dacă așteptările mi-au fost nesatisfăcute sau dacă aș fi vrut mult mai mult de la această carte.
Ceea ce mi-a plăcut la acest roman a fost modul în care autoarea a reușit să transmită emoțiile și stările personajelor, dar și felul în care a reușit să contureze personajul principal.
Lily este o adolescentă de șaptesprezece ani, introvertită și liniștită. Unicitatea este cartea de vizită pe care o prezintă oamenilor, iar pasiunea ei cea mai mare este reprezentată de muzică.
Îngândurată de lipsa vieții sociale, prietena sa, Isabel hotărăște să îi facă cunoștință cu cel mai bun prieten al iubitului său. Protagonista a ales să îi facă pe plac, încercând să se apropie de noul pretendent, insă diferențele de opinii s-au văzut imediat, făcând, astfel, imposibilă o viitoare relație.
Ori de câte ori se află în preajma băiatului pe care îl place, Lily își pierde cumpătul, reușind să se închidă și mai rău în sine. Nu poate să fie coerentă, iar emoțiile îi guvernează rațiunea.
Totul este aparent obișnuit și nu iese în evidență, până când adolescenta începe să aibă o conversație, prin intermediul unor bilețele, cu o persoană de care se îndrăgostește.
Zi după zi, bilet după bilet, confesiune după confesiune. Toate duc la formarea unei legături între două persoane care încep să facă cunoștință cu sufletul înaintea trupului.
În scurt timp, dorințele interzise încep să se nască în gândurile lui Lily, dar totul se schimbă în momentul în care aceasta descoperă cine este persoana care i-a intrat la inimă.
Va reuși adolescenta să accepte adevărul și să meargă pe drumul dictat de inimă sau se va lăsa pradă rațiunii și totul se va sfârși?

Titlu: P.S.: ÎMI PLACI
Autor: Kasie West
An apariție : 2018
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 314
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1496

Alte recenzii de la Kasie West:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments