Recenzie ”Permite-mi să te mai iubesc puțin” de Ela E.H.

de | dec. 14, 2020 | Recenzii cărți

Bună, cu bucurie și bomboane de ciocolată cu aromă de caramel și cocos!

Să vă fie inima dulce și sufletul pofticios!

Cu starea aceasta de fericire am început să citesc cartea de care vă voi povesti astăzi. 

Continuare volumului Iartă-mă că te-am iubit scris de Ela E.H., publicat de Editura Creator în Brașov, 2020 și intitulat Permite-mi să te mai iubesc puțin.

Foarte impresionant este că titlurile celor două volume, și fără a ști povestea din spate, transmit o emoție care te mișcă.

“Dacă aș fi putut să schimb viața, să mă reîntorc în punctul ăla din trecut, m-aș fi schimbat pe mine. M-aș fi iubit îndeajuns de mult și mai apoi l0aș fi iubit pe el. Căci nu poți să oferi ceea ce nu ai.” (pag. 23)

Când o femeie se cunoaște pe ea, își înțelege rolul ei și al emoțiilor pe care le are, ajunge să îi înțeleagă și pe ceilalți și să aibă relații de calitate. Iar când un roman ia naștere după toată această cunoaștere, după cicatrici provocate de viață și îmbălsămate de timp și acceptare, atunci romanul devine și un curs de viață pentru cititori. 

Pe lângă faptul că este prezentată o poveste de dragoste, este o carte care te ajută și să îți înțelegi propriul suflet, propriile intrigi și emoții.

Acest lucru se simte și în evoluția personajelor din volumul I spre volumul II. În ultimul, predomină mai mult o atmosferă de acceptare, de așezare a emoțiilor, după introspecția interioară de-a lungul experiențelor.

Grija autoarei față de carte, de arta scrierii, de cititor se simte la fiecare pagină. Aceeași calitate a paginilor de care vă vorbeam și la prima apariție. Detalii de design care înfloresc conținutul scris.

“Sunt doar un om ce pictează pe pânza realității bucăți din sufletele celor ce mi-au îngăduit să le privesc.” (pag. 238)

Mi-a tresăltat deseori sufletul pe parcursul lecturii. Uneori de empatie, alteori de surprindere față de blândețea cu care își îmbrățișează viața actorii ei.

Ce instrumente va folosi destinul pentru a o alina pe eroina noastră? Poate sufletul să îți vindece rănile neiubirii și să mai creadă din nou în dragoste?! Poate fi o relația rece cu mama vindecată și iertată?

În acest roman veți afla cum să faceți acest lucru, cum să evoluați de la suferință la armonia interiorului.

“Dacă mama m-ar fi strâns la pieptul ei, să aud că o inimă bate pentru mine, să plâng în poala ei și să îmi mângâie ușor fruntea, chiar dacă nu ar fi știut ce să îmi spună, poate că durerea mea din viața-ntreagă nu mai era la fel de nesuportat.” (pag. 129)

A fost o bucurie lecturarea volumului Permite-mi să te mai iubesc puțin înflorit din inima Elei E.H. Sunt curioasă ce arome ar mai putea îmbina stilul ei autentic în profunzime.

În perioada aceasta rece de iarnă, cartea e numai bună să vă încălzească sufletele cu blândețe.

Vă pup tare și vă îmbrățișez cu iubire, recunoștință și admirație!

Titlu: Permite-mi Să Te Mai Iubesc Puțin
Autor: Ela E.H.
An apariție : 2020
Editura: CREATOR
Nr. Pagini: 254
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2056

Alte recenzii de la Ela E.H.:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments