Îmi doresc ca Stefánsson să se încăpățâneze să scrie, să nu renunțe, să se ia în continuare la trântă cu moartea și să mă încânte cu poveștile și cugetările sale. Îmi doresc ca scrierile lui să ajungă în cât mai multe mâini, minți și case, să fie traduse în cât mai multe limbi și să ofere bucurie și altor suflete așa cum mi-a oferit mie. Are har omul ăsta și ar fi păcat să nu ne bucurăm cât mai mulți de el. Scriitura lui este leac, un leac pentru durerea sufletului, oferă alinare și vindecare, te convinge că meriți un pic de fericire orice fel de om ai fi fost și orice păcate ai căra. Te îndeamnă să crezi în umanitate și în puterea oamenilor de a se vindeca de orice fel de traumă dacă găsesc locul potrivit. Locul potrivit fiind altă inimă sau alt suflet, poate la fel de cicatrizat ca al tău, dar la fel de dornic să-și găsească liniștea.
V-am tot recomandat Trilogia Fiordurilor, una dintre cele mai bune și mai înduioșătoare povești pe care am pus mâna vreodata. Un curcubeu pe cerul gurii și balsam pentru suflet, un poem în proză, o poveste despre umanitate și despre dragostea de viață, cu o scriitură originală și magică. V-am povestit despre primele două părți aici, iar despre Inima omului, ultima parte, aici.
Povestea Ástei era pe lista mea de must-read de când am văzut că va fi tradusă și a fost o încântare. Pentru că nu povestea contează în cărțile lui Stefánsson ci modul lui de a nara, felul în care îți vorbește de parcă își descarcă sufletul și își ușurează inima în fața ta. Este imposibil să rămâi indiferent la modul lui de a interpreta viața.
La jumătate secolului trecut, se naște Ásta, fiica mult dorită a unui cuplu tânăr și fericit: Helga și Sigvaldi. Dar fericirea poate fi înșelătoare câteodată și nevoia de fericire se poate transforma și schimba de la o zi la alta. Iar Helga realizează că își dorește și merită mai mult decât un statut de mamă casnică și soție devotată. Pentru promisiunea unei vieți lipsită de rutină și fără limitări, dă la schimb fericirea și liniștea proaspetei ei familii. Abandonul taie profund în inimile ambilor membri, dar durerea este ascunsă adânc, iar trauma sapă în interior, păstrând exteriorul intact.
O poveste de dragoste în care viața și moartea sunt într-o continuă luptă, iar fericirea se găsește doar în cer. Povestea și viața Ástei sunt indisolubil legate de destinul ratat al propriei sale mame. Inima Ástei este ruptă între dragoste filială instinctivă și dispreț. Teama că moștenirea genetică ar putea să-i determine un parcurs asemănător cu al aceasteia este de nesuportat. Simte că este, asemenea mamei ei, un strop de întuneric aruncat în lume. Moartea îi pare o opțiune mult mai acceptabilă. A înțeles de mică că viața poate fi doar o respirație foarte scurtă. Și modul în care trauma rupe bucăți din ea nu-i oferă prea multe opțiuni. Copil problemă, adult traumatizat, femeie îndrăgostită de un vis risipit ca un fum, pierdut undeva departe în ceața adolescenței ei tulbure, Ásta a obosit să mai lupte. Simte că este deja parte din colecția nesfârșită a prietenei sale nesătulă – moartea.
Nimănui nu-i trecea prin cap că moartea se cuibărise în ea, că se instalase acolo, ghemuită și răbdătoare, dar curând avea să se ridice, să-și dezmorțească oasele și s-o ia cu ea. Unii colecționează timbre, alții, cărți, mai sunt unii care colecționează bani, moartea colecționează vieți, și nu-i sunt niciodată de ajuns, mereu are loc și pentru altele.
În lumea ei ascunsă de ochii celorlalți, Ásta își recunoaște toate greșelile și păcatele, își conștientizează toate fricile, își asumă toată vina, își plânge toate speranțele neîmplinite și bea până la fund cupa amară a regretului.
Dar viața are felul ei de a-și face loc și de a ne convinge mereu că merită trăită chiar dacă astfel suntem nevoiți să suportăm și durerea și tragediile și pierderile.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Jón Kalman Stefánsson:
