Recenzie „Reverse” de Kate Stewart

de | oct. 23, 2025 | Recenzii cărți

De foarte puține ori mi s-a întâmplat ca un sequel să fie mai bun decât volumul principal. Nu știu cum a reușit Kate Stewart să îmi atragă așa de rău atenția, mai ales că eu nu am citit nimic de la ea până acum și nu eram nici extrem de atrasă de trope-ul cu cântăreți și lumea spectacolelor, rată mea de reușită fiind destul de mică.

Cred că m-a vrăjit, pentru că altfel nu îmi explic. Dacă Drive vi s-a părut incredibil, trebuie să vă pregătiți pentru volumul 2, „Reverse„. Deși are foarte multe pagini, nu m-am plictisit nicio secundă iar relația dintre Easton și Natalie a fost fix ce aveam nevoie. Chiar și acum când scriu recenzia simt un gol în stomac. Pure MAGIC!

Ca să înțelegeți puțin legăturile, Natalie este fata lui Nate iar Easton este băiatul lui Stella și Reid. Puțin „sadică” doamna Kate Stewart, dar mi-a plăcut fiecare pagină. Natalie și Easton au început prima dată să vorbească prin mailuri și initial, nu au știut unul de altul cum arată sau cine le sunt părinții. Acest lucru i-a ajutat să se cunoască mai bine și vreau să mă credeți, corespondențele lor sunt foarte frumoase și profunde. Natalie este jurnalistă, vrea să își facă tatăl mândră și să preia conducerea revistei, iar Easton încă își caută drumul în viață, dar știe că va urma să dea lovitura în industria muzicii. Putem spune că din momentul în care s-au cunoscut, a fost dragoste la prima vedere, pentru că s-au potrivit perfect și mi-a plăcut foarte mult interacțiunea dintre ei.

Cred că lucrul care m-a atras cel mai mult a fost modul în care autoarea a creionat partea de romance, pentru că a fost intensă, frumos scrisă și dusă la un alt nivel, cu care nu eram obișnuită. Dialogurile foarte frumos conturate, răspunsurile originale și care te lasă fără cuvinte, situații în care personajele se află și care te fac să suspini și să îți tresare inima. Pe scurt, povestea nu este doar un romance – este o adevărată aventură, o încrengătură de relații imposibile și de elemente de interzis, dar care te fac să simți povestea până în adâncul sufletului. Multumesc Libris.ro pentru carte.

Eu am fost foarte impresionată de dimensiunea cărții și de complexitatea ei, fiecare cuvânt având un loc bine determinat și cu o însemnătate profundă. Evident, inima mi-a fost sfâșiată de 100 de ori, am trecut prin toate stările posibile, dar toată aventura a meritat fiecare strângere de inimă și fiecare moment de suferință, pentru că au urmat pasaje încărcate emoțional.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: Reverse
Autor: Kate Stewart
An apariție : 2025
Editura: PAN MACMILLAN
Nr. Pagini: 672
Limba: Engleză
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 283

Alte recenzii de la Kate Stewart :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 5 luni, 10 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments