Din punct de vedere literar, romanul lui Aurel Dobre intitulat “Școala de la Miraveda”, poate fi lesne încadrat în curentul literar consacrat sub cunoscuta denumire de realism magic. Astfel, personajele realiste și descrierile obiective coexistă cu întâmplări și personaje fictive și chiar fantastice, acestea fiind inspirate “obiectivări” ale unor gânduri și trăiri ale adolescentului Elaur, personajul principal al romanului.
Cartea, deși scrisă la persoana a III-a, pare mai degrabă o transcriere a unui jurnal al acestuia, al frământărilor lui, între spiritul religios-creștin dobândit în familie și materialismul agresiv impus de școală. Întâmplările realiste se împletesc simbiotic cu întâmplări mai mult sau mai puțin fantastice, potențate de intensele trăiri ale acestuia, împins la limita dintre două lumi.
Astfel, personaje consistent realiste, precum Martia, Tramian, doamna Dida, Lefan și alții, alternează cu personaje imaginare, purtând nume semnificative precum Vera, Areta, Sofian, Toma și Favian, dar și cu personaje aparent reale, dar cu trăsături fantastice, precum Nion, Lexia sau orbul Tinu.
Întâmplările terifiante, marcate de prezența fiorosului Codrus, dar și neașteptatele dezbateri etice și filozofice, dau cărții consistență, dar și cursivitate epică. Acțiunea este plasată într-un spațiu voit universal și într-o perioadă de timp neprecizată, fiind astfel ușor de proiectat în multe alte spații geografice sau culturale și chiar în alte timpuri.
Dincolo de această lipsă de personalizare, spațiul real și timpul în care se întâmplă întregul roman sunt ușor recognoscibile, mai ales de către cei care le-au trăit. Scriitura, ușor de parcurs, cuceritoare în multe momente, oscilează între realismul evocator pe de o parte și fanteziile asumate de imaginativul personaj pe de altă parte. Descrieri realiste și întâmplări revelatoare se împletesc de-a lungul întregului roman, separarea realului de imaginar și chiar de fantastic fiind o întreprindere dificilă și perfect inutilă.
Romanul reface atmosfera unor timpuri și locuri anume, a unui regim autoritar, ale cărui constrângeri sunt intenționat ținute departe de mintea și sufletul personajului în cauză. Dincolo de saga propriei familii, de aventurile ontologice și primii fiori ai unei iubiri adolescentine, de existența cvasi-eterică a frumoasei Lexia și considerațiile etice ale lui Tinu, cel orb din naștere, romanul are nu numai rotunjimea necesară, dar și un final surprinzător, ce lasă deschise porțile unei continuări ulterioare.
“Nu există rău absolut, ci doar circumstanțe și condiționări nefericite”, pare să fie credința autorului și mesajul subliminal al romanului, numele lui exprimând destul de clar foamea de universalitate, dar și o caldă pledoarie pentru lectură.
-La final, nu pot decât să-i dau dreptate distinsei doamne Stela Anghel, care în prefața cărții scrie: ”În structura compozițională se remarcă modul în care autorul excelează în utilizarea unor aspecte realiste și a unor fantezii vizionare. Acestea din urmă sunt marcate de fraze memorabile, ce iau forma unor dezvoltări epice surprinzătoare
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE facebook.com
