(…) căci uneori, spre a iubi o femeie, este de ajuns ca ea să ne privească disprețuitor (…) și să ne gândim că nu ne va putea aparține niciodată.(pag.182)
Aud că În căutarea timpului pierdut – Marcel Proust (n.10 iulie 1871 Auteuil – d.18 nov 1822 Paris, Franța ) era ( și mai este încă, sper) una dintre amenințările cu stil, aplicate în licee prestigioase, de către profesorii de limba română, unor adolescenți dificili. Faină idee.
Și totuși, de ce iubim?
Dacă admitem ca posibilă ( și chiar dorită, așteptată, căutată) varianta îndrăgostirii la prima vedere, atunci trebuie să acordăm cel putin tot atâta credit și unei alta, la fel de bizară, în care ajungem să ne îndrăgostim nebunește, obsesiv, de cineva care ne-a inspirat, inițial, repulsie, ori indiferență.
Cine și cum regizează sceneta asta scurtă, care se cheamă viața noastră, dirijând unele întâmplări spre zări atât de îndepărtate, necunoscute, neașteptate?
Swann este prima carte din ciclul de șapte volume În căutarea timpului pierdut, a scriitorului Marcel Proust; cuprinde secțiunile Combray, O iubire a lui Swann și Nume de ținuturi: Numele.
În ce mă privește, aflată la a 3-a încercare de a citi această carte ( primele două rezultate cu o capitulare ce părea definitivă) , sunt abia la prima în care o simt.
Da, primele pagini pot fi resimțite ca plicticoase, inutile, greoaie, senzație care – cel puțin în cazul meu – a dispărut aproape complet ulterior; rămâne însă valabilă senzația unui text care avansează lent și uneori greoi până la sufocare, căci frazele au tendința de a fi lungi și foarte lungi, încât, ajungând la final, poți uita subiectul anunțat.
Da, Swann este o carte care nu se citește repede și necesită destul de multă concentrare, asta nu pentru că ar grăi în slove încâlcite sau subiecte abstracte, ci pentru că apelează la detaliu, analiză, simțăminte intense și subiecte majore ca dragostea, curajul, clasele, prejudecățile, relațiile familiale, orgolii, ambiții, etc.
Combray: timpul pierdut nu este niciodată un proces cu sens unic. Timpul pierdut este de fapt ascuns, depozitat bine în adâncurile ființei noastre, și este suficient acest element miraculos – stimulul – pentru a retrăi trecutul .
Timpul – de fapt emoțiile , deplasate firesc de înaintarea noastră în viață, dintr-un plan principal, prezent, într-unul secundar, trecut, nu dispare însă niciodată definitiv.
Putem retrăi trecutul, putem recupera timpul pierdut, prin regresia la momentul nașterii emoțiilor – care sunt, de fapt, memoria noastră. Ne amintim oameni, locuri și vremuri, pentru că ne amintim emoții trăite atunci.
O iubire a lui Swann spune, așa cum sugerează și numele, o poveste de iubire.
Swann fiul, este un burghez bogat (bântuit de complexul castei, pe care îl radiografiază și disecă fără milă) , cu aspirații către aristocrație; un boem care duce o viață de huzur, scăldată în artă, Swann este obișnuit să alerge după femei dintre cele mai diverse (și să le aibă).
Totuși, inițial el nu este atras de Odette și o ține la distanță. Admite că e frumoasă, dar nu pe genul său. Ea, Odette, debutează ca timidă și modestă, măgulind, admirând.
Cine e Odette? o demimondenă dintre multele pe care le-a atras / fabricat, de-a lungul anilor Parisul. Căci, voarba aia, dacă nu el, Parisul, atunci, cine?
Cum se rastalmacesc lucrurile de aici, până la stadiul unei pasiuni istovitoare, nebunești, obsesive? Rămâne un mister, sau poate nu.
Un monolog solicitant și plin de invătăminte, cu multe mărci autobiografice, Swann este o carte pentru o stare anume, pe care o veți recepționa dacă ați parcurs măcar câteva din treptele maturizării. Citiți! Citiți Marcel Proust! Citiți Swann!
NOTA: 9 / 10
Alte recenzii de la Marcel Proust:
