Recenzie ”Tactica iubirii” de Sarah Adams

de | sept. 30, 2025 | Recenzii cărți

„E vreodată prea târziu să schimbi prietenia în dragoste?”

Se spune adesea că prietenia între o femeie și un bărbat nu există. Pentru Bree Camden, această teorie prinde contur atunci când vine vorba de cel mai bun prieten al ei, Nathan Donelson. În realitate, Bree îi poartă sentimente mult mai profunde încă din clipa în care s-au cunoscut. Iar acesta este secretul ei.

Nathan, star al fotbalului american și idol al unei țări întregi, are mereu pe cineva alături, o nouă iubită, o nouă aventură, însă persoana care rămâne constant în viața lui este Bree. Totuși, relațiile lui se termină adesea cu reproșuri legate de apropierea neobișnuită dintre cei doi prieteni. Și așa s-a întâmplat mereu… până când un moment de neatenție schimbă totul.

La o petrecere, după câteva pahare în plus, Bree se lasă purtată de emoții și face o mărturisire greșită în fața unei jurnaliste. Rezultatul? Toată lumea crede că ea și Nathan sunt un cuplu. Pentru a calma reacțiile fanilor, echipa lui Nathan decide că soluția ideală este să continue să se comporte ca și cum ar fi împreună. Bree acceptă și semnează chiar un contract prin care acceptă să joace acest rol timp de trei săptămâni.

Însă, pe măsură ce zilele trec, Nathan începe să se poarte diferit. Dincolo de prietenia lor, se întrevede ceva mai mult, iar ceea ce Bree nu știe e că și el îi poartă aceleași sentimente de ani întregi. Cei doi trebuie acum să dovedească publicului că sunt îndrăgostiți nebunește. Dar când atracția e reală, jocul devine și mai greu de separat de realitate.

Opinia mea despre Tactica iubirii:

Pentru mine, această carte a fost prima experiență audio și pot spune că a fost o alegere inspirată. Am alternat ascultatul cu cititul unor fragmente și am savurat în special schimburile de mesaje dintre personaje. A fost o lectură relaxantă și foarte amuzantă, însă a fost o surpriză, deopotrivă, întrucât recunosc că nu aveam așteptări uriașe.

Poate pentru că este una dintre cărțile care fac vâlvătaie pe Tiktok. Deci, credeam că va fi ceva comercial. Însă a fost o poveste care mi-a plăcut tare, tare mult!

M-am atașat de Bree, de naivitatea și sinceritatea ei, iar Nathan m-a cucerit cu vulnerabilitatea și replicile lui. Printre scenele preferate se numără interviul, momentele legate de atacurile lui Nathan de panică și renumita scenă cu tabla plină de sâni…Cine știe, cunoaște!

Deși am pornit cu ideea că va fi o poveste romantică lejeră, m-a surprins prin cât de mult m-a captivat. Am râs, m-am emoționat și am simțit chimia dintre personaje la fiecare pas. Însă cel mai important este că am râs. Iar pentru asta am adăugat steluțe în plus!

Umorul, replicile ironice și dinamica dintre Bree și Nathan fac din Tactica iubirii o carte pe care o recomand cu drag. Probabil sunt subiectivă, pentru că am rezonat mult cu ideea iubirii dintre cei mai buni prieteni, dar pentru mine a fost o lectură reușită. Așadar, verdictul meu este un mare „da”! Ce mai așteptați? V-am făcut curioși?

Titlu: Tactica Iubirii
Autor: Sarah Adams
Traducător: Gabriel Tudor
An apariție : 2024
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 336
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1237

Alte recenzii de la Sarah Adams:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 22 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments