“Te-am iubit deja în visul meu.”
De aceea nu îmi voi permite să te iubesc vreodată, chiar dacă, te iubesc uneori accidental, pe furșis, de parcă îmi doresc să te iubesc din greșală. Callie, nu te iubesc, cu siguranță te iubesc atât de tare încât să pot să îmi reprim iubirea. Sunt convins că fac ce trebuie, dar nu îmi doresc să trăiesc așa, nu îmi doresc să fiu vecinul morocănos pe care îl zărești uneori la colț de stradă și pe care, din rușine, îl saluți, nu îmi doresc să fiu ciudatul care plimbă câinii văduvelor din cartier, nu îmi doresc să fiu omul epavă care eșuează pe una dintre mesele din cafenea după ce a băut o ceașcă de cafea la filtru. Nu, nu îmi doresc, categoric nu îmi doresc, de aceea voi continua să mă izolez cu visele mele, să le arunc în cuști, să le hrănesc cu porții considerabile de Drømmekage, doar așa îi pot apăra pe toți cei pe care, din nefericire, îi iubesc. – Joel
“Știu că mă iubești.”
Îți este teamă să îmi spui, dar știu, am știut din prima clipă în care te-am văzut la cafenea, de ce te temi? De mine? De tine? De noi? Știu, nu e nevoie să îmi spui….te temi că într-o zi ai să mă visezi și pe mine și posibilul sfârșit a ceva ce nici nu a început încă. Te temi că am să te rănesc, că am să îți fur inima și am să plec cu ea în pădurea amazoniană unde am să caut pasărea unicorn. Ești un om complicat Joel, de aceea te iubesc atât de tare, pe tine, pe Murphy și salcia bătrână de la Waterfen. – Callie Cam așa ar suna gândurile celor două personaje într-o seară târzie, când Joel își scrie terifiat visele în caietul pe care îl ține precum un jurnal sub cheie încă de când era copil, iar Callie se pregătește să închidă obosită cafeneaua. Povestea lor nu este ca orice altă poveste de iubire, el fuge de ea, o respinge, se scuză, dar se întoarce în fiecare dimineață la locul lui de lângă geam, multumindu-se să o privească pe furșiș, când șterge mesele sau când îi aduce câte o cană plină de cafea. Ea nu insistă, s-a obișnuit ca lucurile să nu funcționeze în lumea ei, ca întâmplările fericite să fie sugrumate de drame, de plecări timpurii, de alegeri greșite și dorințe inhibate. Și totuși destinul îi aduce mai aproape, din ce în ce mai aproape pănă când, scările din dreptul ușii lui duc către ușa ei și atunci….
„Te rog, nu, Callie. Nu așa. Nu. Nu. Nu.”
Joel nu este un personaj chiar atât de contradictoriu și confuz așa cum ar putea părea la prima vedere, este pe deplin conștient de puterea “harului” său, de faptul că poate impiedica tragedii, că poate anticipa marile bucurii și marile drame care se abat asupra celor pe care îi iubște și de cele mai multe ori este acolo, prezent, gața să dezumfle roțile mașinilor pentru a se asigura că posesorul ei nu va face un accident, gata să își sacrifice și viața și cariera și în cele din urmă marea și unica sa dragoste. Joel nu este doar un personaj bine construit, Joel este un om de un altruism debordant, un om care îi pune pe ceilalți înaintea lui, un om loial, un om bun care face uneori greșeli. Sau poate greșelile sunt doar în mintea noastră. În lipsa lui, Callie va fi fericită, știe asta, poate de aceea îi este atât de greu să o părăsească când sentimentele lor devin pe cât de complicate pe atât de puternice și de profunde. Pe parcursul romanului lumina lui Joel începe să se stingă pentru ca a lui Callie să poată străluci mai tare și lumea ei înflorește cu fiecare pagină, cu fiecare cuvânt pe care îl așterne cu grijă când este rândul ei de a povesti, iar lumea lui se micșorează pe măsură ce secretele de familie încep să îi zdruncine identitatea.
„Sunt mai multe feluri de a fi fericit în viața asta.”
Cine este el ? De ce este diferit? Unde este ea acum? Care este scopul vieții lui? Un roman cu o acțiune restrânsă desi se întinde pe o perioadă de nouă ani, cu două perspective narative care uneori se suprapun pentru a te lăsa să privești același eveniment prin ochii fiecăruia, iar alte ori se succed urmărind evoluțiile naturale ale celor două lumi, a ei și a lui. Dar atunci cum rămâne cu lumea lor? Vor avea cei doi șansa de a se reîntâlni într-un viitor în care să poată fi fericiți împreună? Va scăpa Joel de blestemul său, sau va învăța să trăiescă cu el, asumându-și povara de a fi supereroul de serviciu? Dacă noi am știi ce se întâmplă în viitor, așa cum știe Joel, am fi mai puțin interesați de cărțile care au un final diferit de așteptările noastre, am refuza iubirile menite să ne ardă și să se stingă, am ocoli fericirea vremelnică, dar poate că așa, ascunzându-ne de ceea ce ne poate provoca în final suferință, am înceta să mai trăim. În asta constă tot farmecul vieții, poate, neștiința este unica formă de a ne proteja de iminența dramelor care ne vor lovi.
Povestea lor abia începe – Dar el a văzut deja cum se termină
Alte recenzii de la HOLLY MILLER:
