Maestru inovator al teatrului și nu numai, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1934, Luigi Pirandello a reușit să aducă, atât în peninsulă, cât și pe întregul mapamond , un suflu nou care, dincolo de noi metode de punere în scenă a anumitor idei revoluționare care, între acceptarea tacită și anumite reticențe, a născut povești și nterpetări uluitoare.
Apărută la editura ART, cartea cuprinde trei piese de teatru (Șase personaje în căutarea unui autor, Astă-seara se improvizează, Să-i îmbrăcăm pe cei goi) care, apărute în diverse faze ale evoluției sale literare, au reușit să amprenteze într-un mod inconfundabil, oarecum bulversant, istoria universală a literaturii.
Din punctul meu de vedere, piesa de rezistență a scriitorului italian este ” Șase personaje în căutarea unui autor”, care răsfiră un puternic iz filozofic, amestecând realul și irealul în ample și derutante schimbări ale baricadelor. Binele și răul, adevărul și minciuna, schimbându-și stăpânul în dansuri hipnotizante situate între verosimil și neverosimil, permutând majusculele dreptății în funcție de puterea abnegației, a acceptării și a îndrăznelii, fiecare parte a baricadei susținându-și veridicitatea punctului de vedere, ca și cum în absolut orice moment diavolul poate să devină Dumnezeu și viceversa.
În cea de a doua piesă de teatru din această carte ”Astă-seară improvizăm”, Luigi Pirandello oferă, într-un frustrant dozaj, realitate și iluzie, într-un frustrant dozaj, realitatea și iluzie, interacțiune și nepăsare, o veritabilă resuscitare a ceea ce alții ascund sub preșul de la intrare, amestecând cu bună știință lumi posibile și imposibile, într-un limbaj care, deși oferă senzașia verbiajului, reușește să se inoculeze și să muște din siguranța de sine a unei societăți care chiar crede că axiomizarea este suficientă pentru alungarea îndoielii. Este un joc al nejocului, un capriciu al diapazonului care rearanjează lucrurile undeva la jumătatea drumului dintre armonie și anarhie.
În piesa de teatru intitulată ”Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, apărută în epoca de apogeu creaționist, Pirandello schimbă oarecum registrul, deși în mare parte laitmotivul este invocarea dualismului, doar că de data aceasta nu este unul existențialist, ci unul caracteriologic, în care personajele se pierd în fanta de penumbră înșelătoare dintre onestitate și prefăcătorie, poate ca o unică metodă de negare a pătării sufletului de nenumăratele vicii corozive. Cu dese răsturnări de situație, piesa de teatru este susținută de personaje mascate de vuietul ezitărilor, dar mai ales de dubioasa putere interpretativă a adevărului, ca și cum adevărul chiar poate avea mii și mii de chipuri care așteaptă să fie dezvelite în funcție de tăria intensității unor trăiri situate într-un timp și spațiu strâns legat de prejudecăți dar mai ales de predispoziția de acceptare cu adevărat a libertății în funcție de manifestate de societate gălăgios sau oclusiv.
În mod indubitabil Luigi Pirandello este unul dintre reperele teatrului universal, un om erudit care a știut să etaleze ceea ce alții s-au străduit, în mod injust, să ignore.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Luigi Pirandello:
