Romanul “Orbi” de Petronela Rotar a fost cea mai bine vândută carte la standul Editurii Herg Benet de la târgul de carte Gaudeamus București, ediția 2017. Primul roman scris de Petronela Rotar, autoarea volumelor „O să mă știi de undeva”, “Alive”, “Efectul pervers” și “Sfârșitul nopții”, și-a epuizat primul tiraj în mai puțin de o lună de la apariție și s-a regăsit în topul achizițiilor din campaniile online de Black Friday.

Romanul „Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus (traducere de Cristina Nemerovschi) a fost cea mai căutată carte din noua colecție de literatură străină, inițiată de Herg Benet la începutul acestui an.

“Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Iată care a fost topul complet al preferințelor publicului cititor:

Literatură română

1. „Orbi”, de Petronela Rotar-Cotoban
2. „Dresoarea”, de Cristina Nemerovschi
3. „Bărbați pe tocuri”, de Marcel Manea
4. „Demoni”, de Laura Nureldin
5. „Neamul Corbilor – Vol. 3: Din negura timpului”, de Lavinia Calina
6. „Jurământ de rătăcire” (reeditare 2017), de Ana Barton
7. „Jurnal de librar”, de Anca Zaharia
8. „Celelalte Scrisori către Rita”, de Kaos Moon
9. „Ultima vrăjitoare din Transilvania. Vol. 1: Contesa Aneke” (ediție cartonată), de Cristina Nemerovschi
10. „Alive”, de Petronela Rotar

Literatură străină
1. „Unul dintre noi minte”, de Karen M. McManus
2. „Tu”, de Caroline Kepnes
3. „Inima mea și alte găuri negre”, de Jasmine Warga
4. „Duetul nostru întunecat”, de Victoria Schwab
5. „Dispariția din Silver Water”, de Haylen Beck
6. „Fata cea bună”, de Mary Kubica
7. „Cealaltă parte”, de Alfred Kubin
8. „Anomalii”, de Sadie Turner și Collette Freedman
9. „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”, de Becky Chambers
10. „Acest cântec neîmblânzit”, de Victoria Schwab.

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted