Ma dor stramosii prezinta o colectie de interviuri cu cei mai importanti reprezentanti ai unui nou curent in psihoterapie: psihogenealogia. Punctul de plecare al acestei orientari este descoperirea faptului ca o parte semnificativa a nevrozelor si problemelor cu care ne confruntam repeta nevrozele si problemele altor membri ai familiei - parinti, unchi, bunici sau chiar stramosi mai indepartati. Unele relatari par sa tina de domeniul anecdoticului - de exemplu, tulburarile de respiratie ale unui pacient au fost rezolvate in momentul cand a aflat ca unul din bunici s-a sufocat in transee, datorita armelor chimice folosite de germani in Primul razboi mondial. In ce masura iubirile, revoltele, deznadejdile vietii noastre repeta trairile si alegerile inaintasilor nostri? Constientizarea faptului ca printr-o fidelitate inconstienta fata de familia de origine putem face alegeri care nu ne apartin intru totul, este o descoperire eliberatoare. Nu suntem condamnati sa repetam vietile parintilor si bunicilor nostri. Avem libertatea de a alege.
Darul constelatiilor. Suflet pierdut, suflet regasit - Florentina Fantanaru in dialog cu Elena Barbu Trecutul familiei tale este oglinda care iti permite sa descoperi cine esti cu adevarat. Multi dintre noi ne cautam fericirea departe de cei care ne-au oferit darul vietii, alegem sa ne lasam in urma radacinile care ne dor si sa ne croim propriul destin. Insa daca, de fapt, astfel, nu facem decat sa ne indepartam de esenta noastra si de ranile pe care suntem chemati sa le vindecam in sistemul familial. Fata in fata cu jurnalista Florentina Fantanaru, Dr. Elena Barbu ne explica de ce iubirea care imbolnaveste este aceeasi cu iubirea care vindeca si de ce fericirea noastra se afla la picioarele parintilor nostri. Parintii daruiesc si copiii primesc. Viata curge de sus in jos, ca raul spre ocean. Fiecare generatie accepta durerea, inainte de a-si revendica iubirea. Toti apartinem unui sistem familial, cu toate legaturile vizibile si invizibile care ne unesc. Cand intr-o familie cineva este uitat sau exclus, a avut un destin greu, a trait o nedreptate sau o iubire neimplinita, curgerea iubirii de la o generatie la alta este oprita si copiii sunt primii care simt efectele acestei schimbari. Dr. Elena Barbu, medic primar in Radiologie-Imagistica Medicala, a observat, in cei 25 de ani de cariera, cum unii copii acceptau mai usor darul vietii, atunci cand acesta venea din partea unor parinti impacati cu propriile familii si cu destinele lor. Altii, dimpotriva, se imbolnaveau si oglindeau durerea si lacrimile neplanse ale predecesorilor lor, atunci cand in acea familie avusese loc o tragedie. Intrebarile fara raspuns din practica sa medicala au determinat-o pe autoare sa caute raspunsuri care au ajuns la sufletul familiei si la loialitatile invizibile din spatele bolilor si al esecurilor in dragoste si cariera. Intr-un dialog revelator cu Florentina Fantanaru, Dr. Elena Barbu dezvaluie cum putem sa ne impacam cu noi insine, dincolo de orice judecata, si cum ne putem primi parintii in inima, bucurandu-ne de Viata care a venit prin ei si primind darurile constelatiilor familiale. Aceasta carte te poate ajuta, cu intelepciune si blandete, sa descurci firele incurcate ale destinului tau. Cuprins: Cuvant-inainte Capitolul 1 - Iubirea se invata Capitolul 2 - Suflet pierdut, suflet regasit Capitolul 3 - Cale predestinata? Capitolul 4 - Unde gasim fericirea? Capitolul 5 - Secretele din neam Capitolul 6 - Ce mostenim? Capitolul 7 - Trauma avortului Capitolul 8 - Partenerul potrivit In loc de incheiere Bibliografie
Vindeca-ti ranile din familie. Cum sa te eliberezi de suferinta Ne nastem in mijlocul unui mozaic complex, compus din bucurii, reusite, drame, regrete, abandonuri, tradari, cuvinte nespuse, secrete - un labirint in care anumite episoade de viata nu isi gasesc locul si se rostogolesc din generatie in generatie. Suferinta si traumele pe care le declanseaza sunt prea intense incat sa permita integrarea, calmarea si vindecarea completa. In arborele genealogic nu exista totusi doar alb si negru, asa cum nu exista doar bine si rau. Insufletiti de dragostea de viata, putem transforma mostenirea primita in ceva care sa ne apartina. Avem ocazia sa fim adevarati pionieri in propria familie, fiindca suntem primii care putem integra dimensiunea transgenerationala in procesul individual de vindecare. Si poate ca acesta este drumul vindecarii: o intalnire cu noi insine, bazata atat pe acceptarea propriului loc, cat si pe nevoia de a ne crea propria poveste, luand ce e mai bun din filiatiile din care provenim. Alegerea ne apartine intru totul. \'\'Psihogenealogia nu isi propune neaparat sa curete arborele genealogic de toate povestile sale obscure si neterminate, nici sa elimine ca prin magie suferintele, lipsurile, nevrozele, compromisurile si nelegiuirile. Ea ne ajuta mai degraba sa stabilim la ce anume vrem sa renuntam definitiv si ce vom pastra si transforma, astfel incat sa transmitem celor care vor veni dupa noi principii mai sanatoase. Nu suntem obligati sa acceptam totul si avem dreptul de a alege. (...) Prin necunoasterea trecutului sau prin subestimarea importantei lui, riscam sa il reproducem la nesfarsit.\'\'
Viata fiecaruia dintre noi este influentata de principii care functioneaza dincolo de dorinte, de angoase si chiar de vointa noastra. Daca, pe de o parte, fiecare individ beneficiaza de liberul arbitru, este esential sa stim ca, pe de alta parte, propria noastra existenta este puternic influentata nu numai de predecesorii directi – parintii –, cat, mai ales, de membrii unei vaste constelatii familiale care pune in miscare destinele individuale ale tuturor celor care ne-au precedat. Desi nu suntem constienti, destinele noastre sunt implicate in asemenea masura in aceasta constelatie familiala, incat putem suferi si muri „din solidaritate“, fara a intelege legaturile noastre cu aceasta constelatie ai carei membri au trait mai multe generatii inaintea noastra. De fapt, constelatia familiala are un suflet comun, care o mentine unita si o orienteaza. Faptul ca vorbim despre un suflet comun inseamna ca aceasta constelatie familiala, dincolo de aspectele sale psiho-sociale, are o dimensiune si o natura pe care le putem numi „religioase“. A deveni tu insuti inseamna, asadar, a intelege sursa propriei „alienari“ si a integra dimensiunea religioasa a propriei vieti inainte de a incepe o terapie pe care trebuie s-o numim, in mod firesc, terapia sufletului. Bert Hellinger ne propune intelegerea acestei metode, care-l indeamna pe fiecare dintre noi sa-si redefineasca legaturile.
Povestea ta a inceput demult. Cum sa vindeci traumele familiale mostenite Un angajat cu experienta ajunge sa ia decizii financiare nesabuite, repetand, fara sa stie, istoria tatalui sau, un parior "ratat" pe care nici macar nu-l cunoscuse. O tanara depresiva vrea sa se sinucida prin "evaporare", pentru ca mai apoi sa afle ca bunica ei supravietuise camerelor de gazare de la Auschwitz. Un baiat e cuprins de senzatii inexplicabile de frig, fara sa stie ca unchiul sau murise inghetat. Cartea de fata vorbeste despre acele fobii, depresii si ganduri obsesive care ne coplesesc fara sa ne dam seama de unde ni se trag. Combinand cercetarile din neurostiinte cu interventiile specifice constelatiilor familiale, autorul demonstreaza in ce fel uneori ajungem sa mostenim si sa retraim, in mod inconstient, suferintele si traumele nerezolvate ale stramosilor. Cititorul are la indemana cai utile pentru eliberarea de traumele mostenite pe cale transgenerationala. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietatilor mascate dupa cuvinte si comportamente aparte pana la genograma, dialogul imaginar cu stramosii si eliberarea, prin compasiune, de suferintele generatiilor trecute. Mark Wolynn este psiholog clinician specializat in traumele transgenerationale. Este director si formator la Institutul pentru Constelatii Familiale din San Francisco. Traducere din limba engleza de Daniela Andronache. Fragment din volumul "Povestea ta a inceput demult" de Mark Wolynn: "De la fraze vindecatoare la imagini vindecatoare Fie ca suntem sau nu constienti de acest lucru, viata noastra este profund influentata de imaginile noastre interioare, de credintele, asteptarile, presupunerile si parerile pe care le avem. Intipariri intrinseci precum "nu-mi iese nimic in viata asta" sau "nu voi reusi indiferent ce as incerca" sau "am un sistem imunitar slab" pot constitui o schema a felului in care se va desfasura viata noastra, limitandu-ne modul in care primim experientele noi si afectandu-ne modul in care ne vindecam. Imagineaza-ti efectul pe care il are asupra corpului tau imaginea interna "am avut o copilarie grea". Sau a imaginii "mama se purta cu cruzime". Sau "tatal meu a fost abuziv emotional". Cu toate ca poate fi o parte semnificativa de adevar in aceste imagini, ele s-ar putea totusi sa nu spuna toata povestea. Fiecare zi a copilariei tale a fost dificila? Tatal tau nu a fost bun nici macar o data? Mama ta a fost totusi vreodata afectuoasa? Ai acces chiar la toate amintirile tale din primele zile cand erai tinut in brate, hranit si invelit in patutul tau seara, cand erai bebelus? Tine minte, asa cum am aflat in Capitolul 5, multi dintre noi retinem doar acele amintiri menite sa ne protejeze sa nu mai fim raniti din nou, amintiri care ne sustin apararile, amintiri despre care biologii evolutionisti sustin ca fac parte din acea innascuta "privilegiere a negativului". Ar fi posibil sa ne lipseasca unele amintiri? Mai important chiar, ti-ai pus aceste intrebari: Ce statea in spatele agresivitatii mamei mele? Ce eveniment traumatic statea la baza frustrarii tatalui meu? In timp ce iti creezi frazele vindecatoare, poate ca ai observat deja ca incepe sa prinda radacini o noua experienta interioara. Se poate sa-ti fi aparut sub forma unei imagini sau a unei trairi, poate ca o senzatie de apartenenta sau de conectare. Poate ca ai simtit sustinerea membrilor familiei tale care vegheaza asupra ta."
Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei Teoria constelatiilor familiale deschide noi cai de acces catre profunzimile sufletului uman unde se afla resurse nebanuite de vindecare a durerilor noastre! Simptomele aparute dupa experientele traumatizante sunt numeroase si blocheaza functionarea si evolutia fireasca a persoanei afectate. Suferinta nu atinge doar persoana ranita, ci si pe cei din apropierea ei, cei cu care aceasta se afla in legatura emotionala. De aceea, intelegerea si dezvoltarea unor teorii si maniere de lucru cu persoanele traumatizate sunt de importanta capitala pentru psihologie, medicina si celelalte stiinte care abordeaza psihicul uman. Prof. dr. Franz Ruppert este psiholog, profesor de psihologie la Katholische Stiftungsfachhochschule din Munchen si psihoterapeut. Din 1994 lucreaza cu constelatii familiale si organizationale in grupuri, iar din 1999 se ocupa cu formarea facilitatorilor; s-a specializat in psihoterapia tulburarilor psihice grave, a depresiei, precum si a tulburarilor de personalitate borderline.
Psihogenealogia si ranile din familie. Legaturile transgenerationale, secretele de familie, sindromul de aniversare, mostenirea traumelor si practica genosociogramei Traim platind datoriile stramosilor si nestiind ca facem acest lucru. Astfel, viata nu ne mai apartine, iar drama existentei noastre devine cu atat mai greu de suportat, cu cat ceea ce ni se intampla este mai inexplicabil si imposibil de intrerupt. Dupa mai bine de douazeci de ani de lucru cu pacienti, in cursul carora a schimbat destine, Anne Ancelin Schutzenberger a inteles care este mecanismul acestui destin aparent implacabil si cum poate fi el schimbat. Autoarea ne deschide fila cu fila cartea vietii, a fiecaruia dintre noi, invatandu-ne cum putem interveni in propriul destin, cum ne putem gasi calea, incetand sa mai repetam la nesfarsit greseli impovaratoare, sa ducem cu noi si in noi drame transgenerationale pe care le transmitem, inconstient, copiilor nostri, ingreunandu-le si lor viata. Inventatoare a conceptului de psihogenealogie, Anne Ancelin Schutzenberger este pioniera acestui domeniu devenit astazi referential pentru toate analizele sinelui si chiar pentru psihanaliza pe care o critica aspru. Autoarea combina in mod ingenios pregatirea sa initial psihanalitica, indelungata experienta universitara si de supervizare si deceniile de practica neintrerupta cu generatii de pacienti. Ranile din familie, tradusa in toate limbile de circulatie internationala, i-a adus autoarei celebritatea, fiind considerata astazi una dintre lucrarile care au pus bazele domeniului psihogenealogiei. Anne Ancelin Schutzenberger a creat doua mari scoli: Scoala Franceza de Psihodrama si metode de grup si Scoala de Psihogenealogie Clinica Anne Ancelin Schutzenberger. Publicatiile sale au la baza lucrul practic cu pacientii. Din 1970, incepe sa se formeze in metodele complementare de tratare a cancerului si de asistenta psihologica a bolnavilor si a familiilor acestora. In calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schutzenberger coordoneaza de peste patruzeci de ani laboratorul de cercetare in psihologie sociala al Universitatii din Nice. In plus, sustine conferinte si activeaza ca formatoare de specialisti pe toate continentele. Incepand din anii ’70, este consultant al Natiunilor Unite.
Constelatii familiale pentru cupluri. Adevaratele cauze ale crizelor conjugale si solutii pentru depasirea lor Crizele aparute in relatia de cuplu sunt adeseori legate de identificari cu familia de origine, fara ca partenerii sa constientizeze acest lucru si fara ca vreunul dintre ei sa poata fi facut responsabil. Cei doi sufera, desi se iubesc. Cauta solutii, convinsi fiind ca, daca se straduiesc indeajuns, totul se va rezolva. Eforturile lor nu au insa sorti de izbanda, pentru ca aceste crize isi au originea in alta parte. Prin exemple concrete de constelatii familiale, bazate pe cazuri reale, Bert Hellinger ne arata cum sa descoperim adevaratele motive ale crizelor conjugale si cat de simpla devine rezolvarea lor atunci cand le cunoastem. Dinamica fiecareia dintre constelatiile prezentate aici poate servi drept exemplu si pentru alte cupluri care se confrunta cu probleme, oferindu-le speranta si putere si ajutandu-le sa redescopere ce anume permite fluxului de iubire sa curga din nou in sistemele lor familiale.
Locul de unde venim afecteaza directia in care ne indreptam. Fie ca ne dorim sa admitem sau nu, suntem legati prin gene de familia noastra si istoria ei, dar asta nu inseamna ca suntem condamnati sa pastram traumele stramosilor nostri. In Adancul Sufletului de Psiholog Dr. Hedi Hoka ne invata ca putem sa ne eliberam de poverile mostenite in bagajul genetic, constientizand acele tipare de comportament care ne impiedica sa traim in prezent. Nu voi repeta greselile parintilor mei... In adancul sufletului, stii ca familia din care provii a influentat decisiv traiectoria vietii tale. Relatiile tale cu cei din jur, modul in care te percepi pe tine insuti si locul tau in societate, dorinta de a avea copii sau de a-ti urmari ambitiile profesionale, toate acestea pot fi influentate de conflictele nerezolvate din familie. Corpul tau pastreaza inclusiv emotiile si senzatiile fizice rezultate in urma situatiilor traumatice, dar de cele mai multe ori, acestea nu sunt experimentate sub forma de amintiri, ci ca reactii fizice care iti perturba prezentul. Metoda constelatiilor familiale te ajuta sa identifici sursa tiparelor daunatoare de comportament si sa obtii o intelegere mai buna a dinamicilor inconstiente din familie pe care le resimtim cu totii adesea sub forma anxietatilor, temerilor, lipsurilor, frustrarilor, furiilor, problemelor de sanatate sau a episoadelor depresive. In Adancul sufletului iti propune un raspuns la intrebarile incuietoare pe care le ai despre traumele mostenite, cu ajutorul metodei inedite de terapie care a schimbat tot ceea ce stiam despre legaturile de familie. Profunda si captivanta, cartea scrisa de Hedi Hoka ne ademeneste in adancurile sufletului pentru a ne dovedi ca in noi exista iubire. Nu am citit pana acum o alta carte care sa evidentieze cu atata eleganta conexiunea suprema dintre suflet, stiinta si constelatiile familiale. - Gaspar Gyorgy , psihoterapeut relational imago, autorul cartii Suflete de sticla
Exercitiul nr. 00. Afla daca aceasta carte iti poate fi de ajutor. incercuieste afirmatiile care ti se potrivesc: • Nu iti suporti numele, „mostenit“ de la o ruda. • Iti lipseste increderea in tine, intampini dificultati in a avea o relatie sau in a te realiza pe plan profesional. • Iti faci mereu griji in legatura cu sanatatea, motiv pentru care mergi des la doctor. • In familia din partea mamei, femeile sunt cele care conduc, iar asta le aduce o multime de neajunsuri. • N-ai inteles niciodata de ce nu se vorbeste in familie despre trecutul bunicului tau. • Ti-ai ales meseria pentru a le face pe plac parintilor sau pentru a te supune baditiei familiale. • Te-ai asteptat mereu ca unele evenimente grave sa se repete la anumite date. • In familia ta, a vorbi despre „bani“ este un subiect tabu. • In relatiile tale de cuplu ai uneori impresia ca istoria se repeta. Mai putin de doua raspunsuri. Aceasta carte nu este pentru tine. Intre 2 si 5 raspunsuri. Exista unele evenimente pe care nu le intelegi si care se tot repeta. Vei afla care este semnificatia lor, prin raportare la istoria ta familiala. Intre 6 si 9 raspunsuri. Cele 50 de exercitii de psihogenealogie te vor invata sa vezi lucrurile in adevarata lor lumina, sa faci diferenta intre adevar si legenda in istoria familiala, astfel incat sa iti poti alege liber propriul destin.
În căutarea profundității și a înțelegerii legăturilor noastre familiale, cărțile despre constelații familiale ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care trecutul, prezentul și viitorul sunt interconectate în moduri pe care adesea le ignorăm. Această listă de cărți nu este doar o colecție de titluri; este o invitație la o călătorie de autodescoperire și la o mai bună înțelegere a dinamicilor ascunse care ne modelează viața de zi cu zi.
Prin explorarea constelațiilor familiale, cititorii pot descoperi modul în care relațiile și evenimentele din trecutul familial influențează inconștient deciziile, relațiile și chiar succesul personal în viață. Fiecare carte selectată în această listă deschide o fereastră spre autenticitate, vindecare și transformare, ghidându-vă pas cu pas prin procesul de deșteptare la realitățile profunde ale existenței noastre interconectate.
De la lucrări fundamentale, scrise de pionieri ai acestui domeniu, până la abordări moderne, care integrează cele mai recente descoperiri din psihologie și științele comportamentale, această listă este esențială pentru oricine dorește să exploreze adâncimile nevăzute ale legăturilor familiale. Vă invităm să descoperiți aceste cărți remarcabile, care nu numai că vă vor lumina mintea dar vă vor și inspira inima să privească dincolo de aparențe, spre esența adevărată a relațiilor umane.
Fiecare titlu a fost atent selectat pentru a vă oferi nu doar teorii și concepte, ci și instrumente practice prin care puteți aduce schimbări semnificative în viața voastră și a celor dragi. Această listă de cărți despre constelații familiale este mai mult decât o simplă colecție; este un far de cunoaștere și înțelepciune care vă îndrumă pe calea autodescoperirii și a vindecării interioare. Descoperiți acum secretele legăturilor dumneavoastră familiale și deblocați potențialul nelimitat al vieții dumneavoastră.
Avem pentru tine Cărți despre constelații familiale în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești:
Copyright © 2014-2025 Booknation.ro