De la o vreme îmi place tot mai mult senzaţia de a ţine în mâini o carte “cu suflet”.
Adică…? mă gândesc la drumul parcurs, dacă o fi fost lung şi istovitor sau, dimpotrivă, scurt şi senin. Dacă printre rânduri sau file ascunde şiret cheiţe poznaşe, esenţe rare, aşteptând răbdătoare să fie descoperite numai de cei cu adevărat interesaţi.
Mă gândesc la scriitor, la cum o fi fost procesul creaţiei, iar dacă se întâmplă să fiu şi contemporană cu autorul unei cărţi care îmi place foarte mult, atunci binecuvântarea lecturii este înnobilată de valoarea artistului în viaţă.
Umbre şi Lumini a lui Dumitru Mămăligă a călătorit cu autograf până la mine tocmai de la Chişinău. Este o carte pe care mi-am dorit să o citesc, atrasă atât de titlu, dar mai ales de conţinutul pe care crezusem că îl voi cunoaşte.
Spun crezusem, pentru că ea nu a răspuns întocmai aşteptărilor, fără că asta să echivaleze neapărat şi imediat cu un verdict nefavorabil.
Concepută ca o culegere despre viaţa câtorva dintre numele răsunătoare ale vremurilor – Cezar, Petrarca, Macedon, Decebal, Ştefan cel Mare, Eminescu, Mozart, Byron, Heine – această carte îmi pare mai degrabă o notare a cunoştinţelor de cultură generală ale autorului.
Pe care, cultură, nu o pot decât admira şi respecta, doar că m-a lăsat cumva indecisă.
Informaţiile sunt prezentate într-un limbaj destul de cald şi simplu, că şi când dintre pagini ar răsuna glasul blajin al dascălului care doreşte să insufle cunoştinţe învăţăceilor, fără a-i timora sau presa în vreun fel.
Nu există note sau trimiteri la surse, iar în multe zone relatările se fac la perfectul simplu, ceea ce îmi duce senzaţiile chiar în direcţia poveştilor ( basmelor ).
Iată de ce acel crezusem din introducere. Informaţiile de aici nu le pot reţine ca fiind şi reale. Care este, de fapt, haina textului?
Dintre numele abordate, cel mai mult mi-a plăcut relatarea privitoare la Byron. Cea în care m-am regăsit cel mai puţin – cea despre Eminescu.
Cartea nu a avut pentru mine esenţe rare deghizate subtil, însă am gustat unele tonuri amuzante şi talentul de povestitor.
Aş aminti şi un detaliu care a devenit supărător: greşelile – ortografice, cacofoniile şi chiar unele nume scrise greşit.
Ele pot desigur pleca de la alţi actori implicaţi în lungul proces până la apariţia pe raft a unei cărţi. Nu mă erijez în judecător, semnalez un aspect.
Dumitru Mămăligă (n. 1956 Balauresti, Nisiporeni) a absolvit jurnalismul, a activat în Teleradio Moldova, a realizat interviuri cu mai multe personalităţi şi a debutat publicistic în 2005.
NOTĂ: 6 / 10
Alte recenzii de la Dumitru Mamaliga:
