Umbre si Lumini de Dumitru Mamaliga

de | mart. 19, 2016 | Recenzii cărți

umbre si lumini dumitru mamaligaDe la o vreme îmi place tot mai mult senzaţia de a ţine în mâini o carte “cu suflet”.

     Adică…? mă gândesc la drumul parcurs, dacă o fi fost lung şi istovitor sau, dimpotrivă, scurt şi senin. Dacă printre rânduri sau file ascunde şiret cheiţe poznaşe, esenţe rare, aşteptând răbdătoare să fie descoperite numai de cei cu adevărat interesaţi.

Mă gândesc la scriitor, la cum o fi fost procesul creaţiei, iar dacă se întâmplă să fiu şi contemporană cu autorul unei cărţi care îmi place foarte mult, atunci binecuvântarea lecturii este înnobilată de valoarea artistului în viaţă.

     Umbre şi Lumini a lui Dumitru Mămăligă a călătorit cu autograf până la mine tocmai de la Chişinău. Este o carte pe care mi-am dorit să o citesc, atrasă atât de titlu, dar mai ales de conţinutul pe care crezusem că îl voi cunoaşte.

Spun crezusem, pentru că ea nu a răspuns întocmai aşteptărilor, fără că asta să echivaleze neapărat şi imediat cu un verdict nefavorabil.

Concepută ca o culegere despre viaţa câtorva dintre numele răsunătoare ale vremurilor – Cezar, Petrarca, Macedon, Decebal, Ştefan cel Mare, Eminescu, Mozart, Byron, Heine – această carte îmi pare mai degrabă o notare a cunoştinţelor de cultură generală ale autorului.

Pe care, cultură, nu o pot decât admira şi respecta, doar că m-a lăsat cumva indecisă.

Informaţiile sunt prezentate într-un limbaj destul de cald şi simplu, că şi când dintre pagini ar răsuna glasul blajin al dascălului care doreşte să insufle cunoştinţe învăţăceilor, fără a-i timora sau presa în vreun fel.

Nu există note sau trimiteri la surse, iar în multe zone relatările se fac la perfectul simplu, ceea ce îmi duce senzaţiile chiar în direcţia poveştilor ( basmelor ).

Iată de ce acel crezusem din introducere. Informaţiile de aici nu le pot reţine ca fiind şi reale. Care este, de fapt, haina textului?

Dintre numele abordate, cel mai mult mi-a plăcut relatarea privitoare la Byron. Cea în care m-am regăsit cel mai puţin – cea despre Eminescu.

Cartea nu a avut pentru mine esenţe rare deghizate subtil, însă am gustat unele tonuri amuzante şi talentul de povestitor.

Aş aminti şi un detaliu care a devenit supărător: greşelile – ortografice, cacofoniile şi chiar unele nume scrise greşit.

Ele pot desigur pleca de la alţi actori implicaţi în lungul proces până la apariţia pe raft a unei cărţi. Nu mă erijez în judecător, semnalez un aspect.

Dumitru Mămăligă (n. 1956 Balauresti, Nisiporeni) a absolvit jurnalismul, a activat în Teleradio Moldova, a realizat interviuri cu mai multe personalităţi şi a debutat publicistic în 2005.

NOTĂ: 6 / 10

Titlu: UMBRE SI LUMINI
Autor: Dumitru Mamaliga
An apariție : 2008
Editura: ANCESTRALA
Nr. Pagini: 274
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2305

Alte recenzii de la Dumitru Mamaliga:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments