Într-o Brazilie a contrastelor violente, între străzile fierbinți ale Rio-ului, favela Esperança și tăcerea amenințătoare a Amazonului, viKtor. Umbre sub soarele Braziliei îl prinde pe cititor într-un thriller psihologic exotic, unde tehnologia și ritualul se ciocnesc, iar răul nu are chip, dar lasă urme.
Vítor Ribeira, informatician genial și outsider marcat de abuzurile mamei, bullying și rușini intime, trăiește cu o teamă constantă de eșec. Refugiile lui sunt heavy metalul și filmele horror. Când destinul i-o scoate în cale pe Celina, o tânără creolă crescută în sărăcia unei favele, Vítor ia o decizie care îi poate distruge viața: intră în lumea Darknetului și produce malware pentru a o salva. Dar salvarea are un preț. Și nu e unul mic.
Fuga din oraș îl duce într-o casă ultratehnologizată, fortificată, ascunsă în junglă, unde singura punte către lume devine un trib indigen condus de căpetenia Timbira. Acolo, apariția tinerei Inaiá îi răstoarnă toate apărările, iar un lanț gravat cu „Doar în sacrificiu se amintește” declanșează o spirală de evenimente în care se amestecă un experiment guvernamental, traficanți de aur și degradarea junglei.
Când sistemul îi refuză accesul cu mesajul „Cod de eroare 666”, Vítor înțelege că nu mai controlează nimic, nici casa, nici propria minte. Iar cititorul este invitat să descopere până unde poate merge conștiința și cât costă, cu adevărat, supraviețuirea.








