Pe numele său adevărat Jean-Pierre Herve-Bazin (1911-1996), născut la Angers, scriitorul francez zugrăvește în romanul ” Vipera sugrumată” decăderea aristocrației, aureola unui ral care se răsfiră într-un mod maiestuos. Într-un anume fel este ” cronica unei morți anunțate”, ultimul croncănit al unui vultur bătrân care supraviețuiește doar prin intermediul amintirilor vânătorești.
Romanul „Vipera sugrumată” a stârnit un imens scandal în Franța anului 1948, într-un Hexagon închistat de ambiția nebună de a ține încă în viață timpurile de aur ale unei societăți preschimbată dintr-odată într-un stafidit pacient aflat în moarte clinică.
Cartea are un promițător iz autobiografic, inspirat într-o anumită măsură din conflictul dintre autor și mama sa. Refuzul acestuia de a îmbrățișa educația catolică este regăsită în paginile cărții, la fel ca întreaga îndârjire a scriitorului francez împotriva unei societăți împopoțonate, care ridică arivismul și ipocrizia pe cele mai înalte culmi provăduind pretutindeni fanfaronada imundă a unor nejustificate pretenții de homo sapiens care nu își mai poate găsi locul în noua orânduire.
Închideți ochii puțin, vă rog, și încercați să vă imaginați Franța anilor 48, o țară care încă își linge rănile căpătate în cea de a doua conflagrație mondială, dar care încă se mai hrănește cu firimiturile timpurilor demult apuse, vremuri care încă mai mângâie pompoasele blazoane ale Marilor Familii. O astfel de Franță nu poate accepta o astfel de disecție a aristocrației, cel puțin nu fără a arunca pretutindeni noroiul ultimului răcnet, acea lovitură de înspăimântat spadasin muribund.
Creația lui Herve Bazin este un soi de pălmuire nerăbdătoare și rudimentară care nu își mai înmănușează lovitura, pentru că în scrierea lui Herve Bazin numai este loc de subterfugii și nici de bârfe șoptite pe ascuns pe la colțuri sub aparentul protectorat al nostalgicului amurg.
Într-un amestec de tendențiozitate și clarviziune, personajele scriitorului galic se pierd și se regăsesc în ciopârțite momente de fericire și nefericire, luptă și abandon, sub umbra crucii purtată până la capăt.
Totul se petrece într-o tonalitate de cenușiu abrupt, crescut cu grijă la sânul neputinței, totul strivindu-se sub pavajul zgârâiat în dans de kamikaze.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Herve Bazin:
