Primele cărţi pe care ar trebui să le citească un novice sunt, bineînţeles, cele ale numelor mari din literatura naţională. Fie că preferăm romanele cu tentă exotică, moderne sau neconvenţionale, fie că suntem adepţii unui gen mai extravertit, este necesar să fi frunzărit măcar o dată cele 7 romane ce stau la baza culturii româneşti. Totodată, reprezintă şi un punct de plecare pentru liceeni, deoarece mai toate sunt incluse în programa de la bacalaureat.
Enigma Otiliei
De departe cel mai frumos roman obiectiv-realist pe care G. Călinescu l-ar fi putut scrie, Enigma Otiliei prezintă starea în care se afla burghezia bucureşteană acum un secol, acesta fiind contextul dragostei neîmpărtăşite dintre Felix şi Otilia, care fluctuează între tinereţea lui şi experienţa lui Pascalopol. „Balzacianismul fără Balzac” are ca scop să evidenţieze, prin lumini şi umbre, caracterul unic al protagonistei: dragostea adevărată are spini.
Ion
Liviu Rebreanu s-a concentrat asupra vieţii satului şi a redat perfect concepţia de la acea vreme, şi anume că bogăţia stă în pământ. Ion al Glanetaşului este surprins între cele două orizonturi ale omenirii: iubirea şi înavuţirea. Ghidat de cele două glasuri ale pierzaniei, acesta se dezumanizează şi pierde dragostea singurei persoane care l-a iubit vreodată; povestea lui poate deveni o pildă pentru omul contemporan, mai ales că în roman pulsează blestemul universal- lăcomia.
Moromeţii
Un roman despre ciclul vieţii la sat, mai mult decât ilustrativ. Scenele simbolice în care membri clanului Moromete se reunesc devin mult mai sugestive ca o vizită la muzeu, pregătind ţăranul român de război şi schimbând perspective. Treptat, familia dezvoltă conflicte pe seama zestrei, cu ajutor extern, iar naratorul se joacă cu psihicul lor în timp. Cele două volume ale lui Marin Preda ascund, de fapt, sforţarea unui cap de familie de a păstra intactă moştenirea pământească.
Maitreyi
Niciun admirator al romanelor de dragoste nu poate rata această poveste. Idila dintre Allan şi bengaleza Maitreyi este cunoscută ca fiind cea mai mare declaraţie de iubirea a lui Mircea Eliade, personajul feminin existând cu adevărat şi replicând, de asemenea, cu alt roman ce neagă legătura amoroasă dintre cei doi. Maitreyi rămâne totuşi un roman al experienţei, cuprinzător şi o frescă a societăţii indiene, axându-se pe aspectul psihologic al faptelor.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Ce poate fi mai frumos decât a-ţi completa cineva vorbele, imediat după acea apoziţie, când rosteşti titlul operei? Un roman în două părţi despre dragostea lui Ştefan Gheorghidiu pentru Ela. Povestea lor se schimbă după ce aceştia primesc o moştenire, iar aceştia pierd acea flacără de la începutul studenţiei. Camil Petrescu este un iniţiator al romanului modern, fapt ce se observă în alter-ego-ul lui, Ştefan, un idealist al iubirii.
Baltagul
Posibil, povestea celei mai mari eroine răzbunătoare din literatura noastră, Vitoria Lipan, soţia decedatului Nechifor, pe urmele căruia pleacă postind pentru a-i găsi ucigaşul. Cu un aer degajat şi sânge rece, aceasta descoperă adevărul în spatele căruia se ascundea cine se aştepta mai puţin. Caracterul protagonistei este zugrăvit de Mihail Sadoveanu în maniera populară românească, transformând-o într-un prototip al femeii puternice.

Mara
De Ioan Slavici, romanul tradiţional ce fixează începerea relaţiilor de tip capitalist. Eroina acestei cărţi este prima femeie precupeaţă a literaturii noastre, sacrificii ei în numele copiilor fiind consemnabile. Mara reprezintă o carte de viaţă, având o durată destul de lungă, în care sunt bine ancorate monografia satului şi iubirea părintească.

E un titlu eronat!! Cartile astea nu sunt deloc literatura romana veche! N. Filomon, I. H. Radulescu, I. B. Deleanu, ei au scris literatura romana veche!!
Inițial, titlul nu cuprindea adjectivul „veche”. Am vrut să fac o diferențiere clară între secolul trecut şi „invazia” de cărți bune apărute după 2000. Filiomon şi Deleanu s-ar fi găsit în lista de mai sus, însă cele menționate de mine se regăsesc în programa pentru bac (la alegere, Mara sau Baltagul) şi de aceea le-am considerat importante. 🙂
Depinde ce varsta aveti!:)
toate sugestiile sint importante………cine vrea sa citeasca si sa-si mareasca orizonturile …..in ziua de azi are de ales……..succes la citit!!!!!!!
Distribuim cultură, nu-i aşa? 🙂 E incredibil câtă informație şi înțelepciune poți dobândi dintr-o carte bună.
Lucrari minunate, autori exceptionali. I-am citit in liceu si, la vremea respectiva, devoram autorii romani (intr-un fel ne erau si impusi fiind profil teoretic). Maitreyi, Ultima noapte de dragoste…. raman in fruntea preferintelor privind cartile noastre 🙂
De asemenea, tot Maitreyi; încerc să păstrez prototipul lui Allan despre dragoste. 🙂
Parerea mea e ca aceste romane sunt foarte bune. O alta parere, care e si a mea, e ca nu conteaza ca e vechi, nou, scris, nescris, ci decat ca romanul e bun. Parerea mea, fiindca romanul e invatat cu sistemul zecimal, e sa mai adaug cu permisiunea dvs, inca trei romane, altele decat cele 7 si cele recomandate in comentarii de distinsii participanti la acest subiect: Ciulinii Baraganului, Noaptea de Sânziene, Princepele. Despre „bac”, parerea mea, ca sa ajutam cat se poate, se poate spune ca absolventii ar trebui sa tina cont ca anul acesta avem 150 de ani… Read more »
Aveți dreptate. În fond, ce altceva reprezintă un popor mai bine ca propria literatură? 🙂
Le-am citit pe toate,dar romanul Ion l-am recitit si recitit…..
Înțeleg de ce; mereu descoperim lucruri noi când recitim. 🙂
Gheorghidiu, nu Ghiorghidiu! 🙂