Recenzie „Dincolo de ferestre” de Irina Georgescu Groza

de | ian. 23, 2017 | Recenzii cărți

Cred că sunteți de acord cu mine când spun că nu se compară cu nimic momentul acela de fericire după ce ai terminat de citit o carte bună. Ei bine, în starea aceea de euforie mă aflu eu acum, cu atât mai mult cu cât știu că această carte este una de debut și nu i-aș fi dat prea mult credit înainte să o deschid.

Da, Irina Georgescu Groza m-a cucerit cu stilul ei! Am savurat pe îndelete cele 22 de proze scurte. Uneori, a fost nevoie să citesc a doua oară ca să înțeleg, alteori m-am lăsat dusă de valul scriiturii ei lejere și am luat totul ca atare, dar, la final, mă declar mai mult decât bucuroasă că am descoperit un adevărat talent literar contemporan.

Există undeva în lume un copac atât de înalt, că nimeni nu a reușit să se cațere până în vârful lui. Pe crengile crescute deasupra norilor stau agățate mii de cuiburi, luminate fiecare de o lună argintie. Acolo locuiesc îngerii și, cât e ziua de lungă, ei împletesc pentru Dumnezeu șosete cu fir de aur și pijamale groase, în timp ce îi povestesc ce se întâmplă pe pământ. Când se termină lâna, înaripații urcă în vârful copacului, la Preasfântul, și-i trag șosetele în picioare, gâdilându-l la degetele mici. Îl îmbracă cu pijamaua și joacă ”Piatră, Hîrtie, Foarfecă”, umflându-și obrajii de râs. Cei care pierd trebuie să coboare printre oameni și să caute ghemul de aur, bulgăre de povești pentru tatăl ceresc.

Conform prezentării din carte, Irina Georgescu Groza s-a născut la 29 iunie 1973 în Onești, este absolventa unei facultății de Relații Economice Internaționale – din cadrul Universității Ovidius Constanța și a lucrat timp de 17 ani ca analist economic în multinaționale din România, SUA și Belgia. Din 2014, ea s-a dedicat în întregime scrisului.

Dar ce veți descoperi imediat ce veți pătrunde Dincolo de ferestre? Eu cred că, la fel ca și în cazul meu, vă vor captiva situațiile (oarecum) stranii, la limita dintre real și fantastic, o să simțiți apăsarea unor stări de angoasă, incertitudine, melancolie sau o să vă distrați pur și simplu pe seama caricaturizării unor situații/ personaje. Numitorul comun al tuturor textelor sunt îngerii. Ei sunt peste tot, descurcând ițe sau asistând la scenele vieții noastre.

Irina reușește să te țină în suspans, până la final și dincolo de el (pe mine, cel puțin, mă vor urmări mult timp de acum încolo Regele Louie, Pere Tinel, umbra de la fereastră, bradul de Crăciun cu arhitecți sau imaginea fluturelui dintre geamurile unui salon de bolnavi în stadiu terminal).

Sensibilitatea și lejeritatea cu care autoarea alunecă în profunzimea firii umane, exploatând în special psihicul, dau acestei cărți un plus de valoare.

Așadar, vă încurajez să citiți proză scurtă românească, cu atât mai mult cu cât, de câteva luni, avem și o revistă de profil iocan, în care a publicat și scriitoarea de față.

Spor la citit!

Titlu: DINCOLO DE FERESTRE
Autor: Irina Georgescu Groza
An apariție : 2016
Editura: CASA DE PARIURI LITERARE
Nr. Pagini: 144
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2814

Alte recenzii de la Irina Georgescu Groza:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Raluca Nicula a fost redactor Booknation.ro și a scris 16 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Raluca Nicula aici. Raluca Nicula are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

Multumesc de recomandare 🙂 . Sincer nu am auzit de aceasta scriitoare sau de carte. E bine de stiut 🙂 .