Recenzie ”Salonul roșu” de August Strindberg

de | apr. 12, 2017 | Recenzii cărți

Cu siguranță că primul roman modern al literaturii suedeze este  Salonul roșu” al inegalabilului August Strindberg, fiind totodată cartea care l-a făcut cu adevărat celebru șa doar treizeci de ani.

Apărut într-o perioadă în care funcționarii publici, din ce în ce mai mulți, considerau în marea lor majoritate ”suficient de erudiți” pentru a putea avea aspirații și pretenții înalte, romanul lui Strindberg scoate în evidență metisajul caracteriologic al unor funcționari care oscilează între occidentalismul tăios și orientalismul boem.

Stilul scriitoricesc al lui Strinberg, ușor sarcastic și spumos, eliberează sub lumina realității duhoarea unei lumi cufundată într-o frustrantă letargie, acolo unde nesiguranța și lentoarea sunt catalogate drept noblețe boemă, și pentru toate aceste lucruri, pentru întreaga lor inutilitate, funcționarii chiar sunt plătiți.

Într-un astfel de climat, Arvid Falk, personajul principal al romanului, un tip cu o educație aleasă, cu principii, reguli și o anumită sfială lăuntrică, se simte din ce în ce mai împovărat, poate chiar claustrat de ipocrizia lumii în care se învârte. Astfel, fiindcă banalul și sentimentul inutilității îi dădeau târcoale, decide să renunțe la slujba de funcționar pentru a deveni scriitor.

Trecerea de la ”rațional” la ”senzorial” are o anumită consuetudine cu izul desuet al principiilor strangulatorii, provăduite pe la colțuri de destin de cei care au transformat respectarea tradiției într-un capriciu.

Sub auspiciile caduce ale unei societăți în care epigonismul, falsa tradiție și mamonismul se întrepătrund, creând false universuri, Arvid Falk descoperă filosofia cafenelelor, birturilor și cabaretelor, acolo unde ”muzele”, între un zâmbet și o îmbrățișare, vând iluzii la preț de axiome. O lume în care orice fărâmă de simțire își scaldă tremurul aripilor într-o aplogetică sinuoasă, trasând adeseori fante de subsidiare trăiri între metafizica și dialectica continuei prăbușiri a argumentelor de ieri.

Frământarea fremătătoarei modelări, mai mereu în funcție de zigzaguri eoliene ale destinului, îl aruncă pe Arvid Falk într-o lume imundă, unde nimic nu este ceea ce pare a fi.

Astfel că, după îndelungi coborâri într-un caleidoscop de amăgitoare umbre și lumini, fiind mințit, trădat și umilit, silit să mintă în numele unei supraviețuiri care însă în realitate se dovedește a fi doar un tertip al ipocriziei, Arvid Falk se reîntoarce la slujba de funcționar.

Fără îndoială că în ” Salonul roșu” există anumite tendințe autobiografice, într-o măsură mai mare sau mai mică, contribuind astfel la dibăcia loviturii pe care Strindberg o aplică unei societăți scandinave care încă își mai căuta matrița identității naționale.

Fiecare rând, dăltuit de scriitorul suedez în această capodoperă, este o pildă scrisă cu aciditate ca o încercare de tratare a unor metehne ce păreau a fi incurabile.

Sensul profilactic al scriiturii lui Strindberg denotă asumarea unui angajament de care este perfect conștient, fiind dispus să-l ducă până la capăt.

O capodoperă a literaturii universale.

Lectură plăcută!

Titlu: SALONUL ROȘU
Autor: August Strinderg
An apariție : 2006
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2155

Alte recenzii de la August Strinderg:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments