Dacă într-adevăr încă mai îndrăgiți puritatea lăuntrică a sufletului și verticalitatea unei simțiri dezbărate de dualismul înșelătoarelor măști, atunci cu siguranță că trebuie să citiți versurile poetei maramureșene Luisa Neruț.
Gând lângă gând
M-aşez sub vişinul cărunt
Să-mi spună-o vorbă despre tine,
El cheamă vântul să m-aline,
Şi vine-ncet, tot mai mărunt…
În braţe strâng genunchii goi,
În mine-adun gând lângă gând…
Iar frunze cad pe rând, pe rând,
Ca o romanţă veche-n doi;
Aş vrea s-o scriu… dar oare pot
Să scurg din cer fir de cerneală
Şi s-o aştern pe o petală
Să-mi fie-alin, să-ţi fie tot?
Se răstigneşte-n zare-apusul
Făcându-mi pernă din trifoi;
În vis, îmi vei veni apoi… ?
Doar vişinul ştie răspunsul.
Trăirismul emanat cu dezinvoltură de poeziile sale, presară peste ciorchinii de clipe beatitudinea amănuntelor și a miracolului numit viață.
Natura, aflată într-o evidentă corelație cu sufletul omului, are ceva din panteismul omului imaculat, care a știut când să întindă mâna, dar mai ales când să primească o mână întinsă.
Rondel marin
Val şi ceaţă în cascadă
Pe la ţărmuri fac escale;
Tu, din versuri faci arcadă
Peste stâncile opale;
Tot amurgul e-o şaradă
Cu tâlcuri filosofale…
Val şi ceaţă în cascadă
Pe la ţărmuri fac escale;
File, păsări, vin grămadă,
Gândurile-o iau la vale
Transformându-se în nadă
Clipelor ce-nghit agale
Val şi ceaţă în cascadă.
Aparent oclusivă și totuși penetrantă, poezia Luisei Neruț pare a fi dobândit în timp, după îndelungi căutări ale făgașului propriu, harul cicatrizării, fără să aibe vindicative pretenții șamanice glazurate cu promisiuni inutile.
AMPRENTĂ
Nu ştiu nici azi de ce cuvântul tău
m-apropie mai mult de romanţa pământului ud
Nu ştiu nici când braţele tale m-au arătat
luminii
Ştiu doar că nu mi-a fost de-ajuns
să mă pot defini prin atâtea frunze galbene
până nu m-ai înălţat pe umerii tăi
să văd că şi îngerii palizi strălucesc
apoi
odihnindu-mi nesomnul în palmele tale
să învăţ cum se frământă icoane mărunte
din lut
De-abia atunci ploi dezlegate în suflet
umpleau golul măsurat de timp
Încet, încet, din gândurile stinse creşteau
punţi.
Citiți poezia cu ochii sufletului și atunci o să auziți șoaptele panaceice ale împliniri!
