Atunci mi-am dat seama că doar ura mă mai ține în viață. E singurul motiv pentru care sunt aici. Singurul lucru care mă ajută să mă dau jos din pat, să mă spăl și să ies pe ușă, în loc să rămân prăbușit pe saltea, așteptând sfârșitul, al meu și al tuturor. Nu în sensul că mă împiedică să mă sinucid. N-aș face asta, structura psihică nu-mi permite. Sunt genetic predispus să nu cedez niciodată, să mă târăsc mai departe, așteptând ca situația să se schimbe brusc, fără nicio explicație. Asta nu înseamnă că sunt optimist, și în niciun caz puternic. Am doar un nivel ridicat de toleranță. La eșec, la deșertăciune, la rău.
Sinuciderea. Andrei Rădulescu. Două elemente ce au devenit compatibile într-un moment, într-un loc. Într-o clipă un nume și o acțiune au devenit un întreg ce nu a mai putut fi divizat.
Acesta este episodul declanșator al poveștii Șopârla, scrisă de către autorul Alex Petre Popescu. O poveste care te ia prin surprindere încă de la primele cuvinte și care te aruncă într-un vârtej de sentimente și de trăiri, de acțiuni și de inacțiuni din care nu crezi că vei mai putea evada, exact așa cum s-a întâmplat și cu personajul principal, coleg al celui ce și-a curmat viața. Cum ar putea fi dată peste cap viața unui analist financiar, care gândește doar în statistici? Simplu! Protagonistul se trezește prins la mijloc între interesele companiei, care devin din ce în ce mai clare pe parcursul lecturării cărții și un fost coleg de-al său, care se dovedește a fi un om cu soluții…radicale. Pe numele său, Vlad Groza.
Am fost orbit de soarele de apus. Oamenii găsesc mereu o modalitate de a-și justifica greșelile, de a explica cum faptele s-au produs fără aportul lor, cum i s-ar fi putut întâmpla oricui, ei fiind doar marionete în mâna destinului, acolo la momentul nepotrivit.
Pagină după pagină, dialog după dialog, viața protagonistului, care era și așa destul de condimentată de pasiunea pentru cluburi, dar și de pasiunea pentru femeile de moravuri ușoare, va lua o altă întorsătură, complicându-se din ce în ce mai mult, până într-un punct final când…dar mai bine vă las pe voi să descoperiți!
Un om rațional nu poate fi curajos, curajul vine din inconștiență. Poate avea momente în care își pierde luciditatea, poate evalua greșit riscurile sau le poate evalua corect, dar pentru că ceilalți nu dețin toate informațiile, gestul său pare curajos. Cel din urmă e motivul pentru care sunt considerat așa. Pe lângă obișnuința de a-mi ascunde sentimentele, care mă ajută să ascund și frica. Nu poți fugi de frică, trebuie să trăiești cu ea, s-o accepți ca pe o consecință a progresului. În zona ta de confort nu se află nimic nou. Nimic bun, dacă te-ai născut pe strada mea. Japonezii nu s-au oprit din mâncat pește fugu după câteva mii de decese, au învățat să-l prepare mai bine.
Șopârla este o creatură rece, pe care vrei să o ocolești, de care îți este teamă uneori. Este rece, impenetrabilă la început, s-ar putea chiar să îți facă și pielea de găină. Iar cartea preia acest cuvânt drept titlu, dându-i și o altă încărcătură. Totuși, la fel ca și în cazul vietății, indiferent ce sentimente ți-ar stârni la început, curiozitatea de a o vedea mai bine rămâne la locul ei, determinându-te să descoperi o cu totul altă perspectivă.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Alex Petre Popescu:
