Într-o epocă încețoșată, în care realul și irealul, adevărul și minciuna, kitsch-ul și arta, au ajuns să se confunde, aproape reușind să răstoarne întregul sistem de valori prin intermediul unei societăți terifiant de indolente, scriitorul francez Daniel Pennac pune sub lupa introspecției acest nedorit aspect al unei lumi cufundate în mocirla snobismului.
Romanul ” Dictatorul și hamacul”, apărut la Editura Polirom, conține întreaga sarabandă a ingredientelor, dozate optim și corect, pentru a se constitui într-o frescă necruțătoare a epocii post-moderniste în care homo sapiensul ajunge să fie atât de confuz încât chiar și verbul a fi ajunge să fie vălurit de un repugnabil iz utopic. O cursă într-un giratoriu, cu existențe care se varsă una în alta într-o cascadă de înlănțuiri, dedublări alambicate într-o caducitate tăioasă, plină de sufixele și prefixele trăirilor.
Stilul este plin de vervă, dovedindu-se tentacular și inoculant încă de la prima pagină, păstrându-și tenacitatea tensionării prin intermediul unei reverberații aparent sinuoase și încolăcitoare, dar care totuși se pricepe de minune să facă din prinosul lăuntricelor răniri un ipso facto care încă nu poate fi strigat pe oriunde, având o ușoară gâtuire, o stigmatizare uscată, stafidită, pe care omul o poartă pretutindeni cu el în malițiozitatea difuză a unui sagace memento mori.
Fiecare capitol, care cotește abrupt, mai mereu reușete să ne ofere iluzia continuității, este o neîntreruptă vărsare a cucutei dintr-un pocal în altul, mereu cu speranța îndulcirii, o săeranță care își licăre nebunia odată cu fiecare clipă înfiptă în flamura albă a ireversibilității.
O carte absolut halucinantă și de neratat pentru orice adevărat iubitor de literatură.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Daniel Pennac:
