E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poţi spune câteva lucruri despre tine?

C.P. Cum nu?! Chiar cu bucurie. Scrieţi acolo: cetăţean respectabil, cu taxele plătite la zi, mai puţin întreţinerea, impozitele, lumina, gazele, două amenzi pentru parcare aiurea, cu nişte rate relativ restante, dar nu mult, două, trei luni, cîteva sute de editoriale publicate pe hîrtie ici şi colo în nişte publicaţiuni respectabile, nişte premiuţe, vreo patru cărţi şi-n tot atîtea antologii, chestii…

Cărţi cu tot ce înseamnă. Adică ceva cronici prin revistele de cultură și fel de fel de reacții. Cîndva am şi scris despre lucrurile astea. Stai aşa că am la mine agenda cu ciorne. Citeşte aici, la pagina 23:

„Am scris şi eu o carte, ca tot omu-n ziua de azi. Nu, nu poezie, aici i-am lăsat pe ceilalţi 86%. Au urmat nenumărate cereri în căsătorie, toate de la top-modele cu IQ de peste 270, Sharon Stone ar păli de ruşine, propuneri de întîlniri romantice, dar evident serioase, cafele cu vorbăria aferentă şi plimbări pe sub clar de lună prin toate locurile cu ştaif din Centrul Vechi. E drept, una a fost la o cofetărie, de’!, domnişoară profundă şi în etate, cu lacrimi în colţul ochilor şi salivă sărată la despărţire; dar pentru 250 de coco „doar pentru drepturi de autor, puişor” am trecut şi peste asta. Au mai fost destule telefoane anonime şi cu voci cristaline în miez de noapte, ba chiar şi un portar deja zăpăcit şi cu o cerere de demisie depusă la registratura asociaţiei de bloc. Ok, îl înţeleg pe deplin, nici eu n-aş rezista cu o mumă a pădurii acasă, să conduc zilnic cel puţin cinşpe gagici onorabile la un cetăţean care aduce din profil, chiar bine, cu o murătură. Da, adevărat, pe uşa lui scrie că e scriitor. Am auzit chestiile astea cînd m-am băgat pentru două minute în toaleta aferentă locului său de muncă, imediat cum intri în bloc pe stînga. Mi se desfăcuse fermoarul de la pantaloni, tocmai plecasem de acasă şi nu se cădea să remediez în public; vorbea cu un prieten apropiat, unu’ Vasile, iar pereţii, din rigips.

Ba şi mai mult de-atît: au fost cinci persoane, onorabile şi cu contur plăcut simţurilor mele, care s-au îndrăgostit subit şi temeinic de mine, doar citindu-mi cartea; iar una chiar şi-a zugrăvit iubirea într-o plachetă de proze fantastice, avîndu-mă personaj; se aude că o să ia marele premiu al U.S.R.

M-am mai ales şi cu altceva, fireşte că-n dar şi-n contrapartidă. Total fix douăzeci şi şapte de cărţi cu autograf de autor: nouăşpe de poeme, una de citate celebre din existenţa personală a unui anonim ratat, iar restul de amintiri din viaţa grea dusă cu cîte un el sau ea, după caz, pînă la divorţ; adică exact juma’ de raft de bibliotecă „Cleopatra a doua”. Din Ikea, 720 de lei.

Frate, mie nu-mi plac poeziile, nu-s pe gustul meu, sigur nu pentru că am căzut la Bac din cauza lor, acolo a fost altă poveste, iar pînă la urmă am trecut, iar frustrările unora de după o viaţă de calvar cu fostul (sau) fosta chiar nu mă interesează.

Deci, vă rog frumos: nu am cărţi de dat, nu sînt distribuitor; le găsiţi la librărie. Sînt şi online. Nu beau cafea, nu citesc decît proză scurtă, iar dacă aş fi interesat de vreo carte, mi-o pot cumpăra singur, dacă e nevoie chiar şi în rate, nu-i nevoie să facem schimb. Nu sînt nici în căutarea unor muze; de aventuri nici vorbă.

Dacă totuşi insistaţi, mă găsiţi la tel. 0745774…, Ştiu şi un loc discret unde se poate lua un frappé bun, pun băieţii în el şi un deget de burbon; îi cunosc bine.

Cam aşa ţi se poate trage de la scris; consecinţe, tată! Ţi le asumi…

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viaţa ta?

C.P. Zic că s-a întîmplat chiar cum au păţit-o și bolnavii ceia cu colesteroalele ori cu diabete. Ăia, domnule, de s-au culcat seara sănătoşi bine mersi, iar a doua zi dimineaţă s-au trezit tot bine mersi, ca doară nu s-a întors peste noapte lumea cu fundu-n sus – Mărmureanu era la o petrecere, un prieten al băiatului din prima căsătorie, nu se cădea să nu se ducă, chiar s-au înţeles bine, dar se băgase mama-soacră, l-au invitat la ei acasă, iar cutremurele nu avea cum să nu vină neanunţat – ziceam deci că s-au trezit foarte ok, unii chiar şi-au încasat drepturile legale de la soţie/soţ după caz, numai că erau deja gravi bolnavi. Şi asta doar pentru că începînd cu ziua aia s-au schimbat valorile normale pentru tensie, colesterol şi glicemie. Adică normalul a fost puţin coborît, l-au dat în jos cît să mînce şi ăia cu farmaceuticalele o pîine dulce, și să aibă clienți. Ei bine, tot aşa şi cu mine. M-am culcat, e drept că uşor supărat, tocmai mi-o trăseseră nişte şefi blajini şi bine intenţionaţi faţă de viitorul meu luminos în profesiune, am tras un gît de tescovină de-aia proastă de la soacră-miu şi dup-aia m-am culcat fericit bine. Şi a doua zi dis de dimineaţă, undeva pe la nouă fără cinci, că nu prea am auzit ceasul, nu ştiu de ce, mi-a venit un gînd, cred că era sfîrşitul care nu fusese proiectat de la ultimul vis, operatorul avea ceva probleme cu prostata, nu se trata, avea o soţie cicălitoare şi a zis că nu ia nimic, mai bine moare. Așa că s-a dus pentru a treia oară în ultimele cinci minute la tualet, diascopul s-a supraîncălzit, era d-ăla vechiu, antic şi de demult, s-a topit filmul, proiecția s-a oprit, s-a aprins lumina în sală și lumea a început să facă scandal. Ştii, eu chiar am avut o gagică Miha Vechiu, că acum mi-am amintit, încă o găseşti pe Facebook; dacă vrei îți dau telefonul ei. Aşa, cum ziceam, şi lumea a început să strige pe-acolo „Filmu, băăă!…”, şi de la gălăgie m-am trezit. Şi-am zis să-mi amintesc finalul de film pe care nu l-am văzut. N-a mers. Apoi am făcut un efort şi-am început să-l scriu. Asta fac şi acum. Mai am numa’ scena aia cu spărgătorul de gheaţă şi-i gata.

E.I. Ce ne poţi spune despre cartea „Ce mult te-am iubit!” ?

C.P. Aş putea zice că e o zuper carte, că nu ştiu alta după chipul şi asemănarea ei prin ţara noastră, cea mai frumoasă de pe pămînt, cu munți înalți, ferestre luminoase și cîmpii mănoase. Adică fff concisă şi eliptică, texte din două-trei fraze, fără descrieri şi timp pierdut, cu întorsături pe metru pătrat, se pleacă de undeva, vine o curbă de 270 de grade, alta de 90 şi gata, finalul, pe care cu un rînd înainte nici nu îl bănuiai. Artă şi precizie frate, n-ai văzut!

E.I. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

C.P. Ce să mă inspire, domn-e? Decît „frustrările acumulate într-o mare poveste de iubire. Şi trebuia să mă răzbun și eu, nu?”, cred că e bine cum am zis, ce spui? Hai că înțelegi tu, te văd om cult, Dă bine la lume, deja o să și vorbesc la editură pentru încă un tiraj după ce iese interviul vostru, sînteţi marfă.

P.S. Nici nu ştiu ce să răspund… Ziceţi voi ceva, nu lăsaţi spaţiul gol; eu sînt de acord, şi semnez. Hai că dau o bere…

E.I. Citeşti mult şi dacă da, cine sunt autorii tai preferaţi?

C.P. Nu prea citesc mult şi asta e o mare problemă, e o boală a zilelor noastre. Eu cred că am luat-o din metrou, joia trecută. Îmi amintesc că era pe la prînz, înghesuială mare, şi a strănutat unu’ m-a umplut de scuipat pe spate, m-am dus acasă, m-a şters nevasta, şi de-atunci a început totul… Dup-aia, pînă în ziua actuală, n-am mai citit decît trei reviste cu reclame de la Mega Image şi două de la Kaufland, alea, primele, aveau hîrtia mai bună, le-am terminat repede, în două, trei zile.

E.I. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?

C.P. Nu. Pentru că sînt invidios şi nu vreau să dau peste un „infract”. Ultima dată a fost f rău, a debutat una, direct la o mare editură, toată lumea ştie că începi de jos, de la alea de apartament, scrii un raft întreg de cărţi, în cîte zece, cinşpe exemplare, depinde cîţi sînteţi în familie, să le ia toţi la şcoală, zic de ăia mici, să se laude cu părintele lor, la serv ori la întîlnirile de comitet la asociaţia de bloc, era în gaşcă cu ăia, ştii tu, literaţii ăia cu bazon, da, blazon, scuze, şi au umflat-o bine, era chiar gonflată rău, rău, cînd am văzut-o, o ţinea soţul ei legată cu un şiret, stătea suspendată la două palme deasupra solului, ziceai că-i decît un balon cu heliu, bine, cred că au şi furat ăia de la compresor, au pus aer în loc de gaz inert, giazolină, cum îi zicea răposatul Gyuri Pascu, altfel era direct în tavan. Scuze, asta a fost mai devreme, penultima dată mă cam lasă memoria…, Ultima dată a fost aşa: n-aveam aer şi tremuram, am simţit ceva ca o gheară aici, stai să-ţi arat, uite chiar aici, unde am acul ăsta de cravată din aur de douăjpatru de carate, e de la socră-miu, atunci de cînd l-am bătut la şeptic, era cam luat în freză şi l-am făcut, şi oricum îmi plăcea mie demult…

Stai să-ţi zic cum a fost cu fata aia, că mi-am amintit:

„Deci am fost la o lansare. Femeia şi-a publicat prima carte cînd bătea bine spre şaizeci. Însă, fără să ştie, fusese dintotdeauna o poetesă. Era urîtă, nimfomană şi se visa Nina Cassian. Înăuntru era fain; muzică în surdină, bere gratis şi semiîntuneric. Undeva prin Centrul vechi, la un subsol. La a şaptea halbă peisajul devenise idilic. Din păcate n-am mai avut încotro şi, înainte ca totul să intre în normal, între două texte scurte, am sedus-o. Seara s-a încheiat cu Adrian, soţul ei, care a pocnit trei cetăţeni. Cineva i-a şoptit că aş avea ochelari. E drept că treaba asta avea relevanţa unui coş pe fund.”

Da, măi. Nu, nu m-a bătut nimeni.

P.S. Vezi că chestia asta de mai sus e chiar din carte, Ce mult te-am iubit!, facem şi noi reclamă, să se vîndă.

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

C.P. Lucrez, lucrez, cum altcumva?! Adică nu prea, ba chiar deloc, că am întîrziat la ultimele întîlniri cu fata aia, inspiraţiunea, ştii, eu nu mai beau cafea, coniacul l-am lăsat mai demult, aşa că ce rost are să mă mai întîlnesc, ce să mîncăm, langoşe cu zmîntînă? Salată de rucola?! Să bem ceai sau bere fără alcool? Aia-i chiar borș… Zi şi tu, n-am dreptate?! Aşa că reşapez notiţe mai vechi, însăilez scrisori de dragoste din alea trimise în armată iubitelor colegilor, chestii. Da, păi aşa am luat şi ultimele şapte premii literare. Csf? Ncsf…

De exemplu, uite ce frumos îmi scria una pe cînd eram la oaste: „…această experienţă se referă la cunoaşterea unui om care a reuşit să pună acul de tatuat pe inima mea, scriindu-mi cu sînge acolo: Omul meu, te iubesc!…” Doamne ce metaforă, asta chiar m-a iubit!, o să iasă un super-text! Un bestseller!

E.I. Cine te-a susţinut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte?

C.P. Cine să mă susţină? Păi m-au susţinut premiile pe care le luasem pe la diferite concursuri, Premiul Naţional „Marin Preda”, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” şi Premiul revistei „Luceafărul”, fiind doar cîteva dintre ele. Da, şi reacţiile venite la cele scrise pe unde mai apăream atunci. Şi inconştienţa şi încrederea mea într-o lume literar editorială ideală. Da, mai ales asta.

E.I. Unde îţi pot urmări cititorii noştri activitatea şi de unde pot cumpăra cărţile?

C.P. Sînt mai multe surse. Pe Facebook, unde sînt chiar eu personal, Pârlog Cezar Mihai, un scriitor minor, în carne, oase şi pălărie, tot acolo sînt şi fiecare din cele patru cărţi de autor cu pagina lor proprie şi nemijlocită. E şi un grupuleţ unde îmi mai zic/zac mîzgăliturile, „Atelierul meu literar”, o tentativa de blog „Cărțile lui Cezar”, mai sînt și pe Adevărul cu vreo 67 de texte, 81 pe 24 FUN, ăsta era cîndva, cînd ieşea şi pe hîrtie, cel mai bun ghid din România. Au scris acolo și Piersic junior și Gheorghe și alți băieți deștepți.

De cumpărat, zic că este cel mai bine de pe site-ul celui mai mare vînzător online specializat de carte din România, Libris.ro. Aici sînt cele patru cărți, toate aflate în primele zece în topul vănzărilor editurilor care le-au scos.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

C.P. Să citească ultima carte, „Ce mult te-am iubit!”, e pentru ei, sînt cei mai deştepţi. Iar dacă le place, să vorbească despre ea cunoscuţilor, să o facă cadou prietenilor, apoi să se întoarcă şi spre cele din urmă, „Life stuff sau Învățături pentru Andreea”, chiar merita luată în seamă. Pentru că ea este o instalaţie, o „instalație narativă, evident asamblată cu materialul clientului.” asa cum s-a și scris despre ea, dar mai ales că este scrisă exact pentru Andreea. Sau mai exact, că tot mi-a picat în mînă, să zic ce scrie un critic literar fain, pe copertă: „Biografia protagonistului, de la flash-urile copilăriei și adolescenței ceaușiste, trecînd prin tribulațiile armatei, și pînă la micile evenimente sentimentale & conjugale, devine pretext pentru observații sociale și umane de tot felul. Secvențele se încheagă treptat într-un fel de roman pedagogic, împănat cu reflecții moralist-ironice, adresat fiicei Andreea pentru cînd va fi mare.” Cam așa e, omul are dreptate. Apoi să mă caute pe Facebook, mai vorbim şi noi, după aia bem o bere sau o coffă, cu doamnele poate ne şi pupăm…

P.S.