Recenzie ” Jennie Gedrhardt” de Theodore Dreiser

de | aug. 8, 2018 | Recenzii cărți

Deși în primă fază am fost reticent în ceea ce privește această carte, în pofida faptului că am citit ” O tragedie americană”, marea capodoperă a lui Theodore Dreiser, totuși m-am încumetat să citesc acest roman, iar acum nu-mi mai rămâne altceva de făcut decât să mă felicit și să vă îndemn și pe voi să citiți ” Jennie Gerhardt”, care este o poveste extraordinară, care răsfiră tentacular destinele unor personaje prinse în vâltoarea capricioasă a societății de la sfârșitul secolului XIX, printre prejudecăți, sfidări și nenumărate încorsetări.

Dintr-un anumit punct de vedere este un buildingsroman care zugrăvește întregul ansamblu de vicisitudini și stropi de lumină care are același fel de a mușca atât din destinele  oamenilor bogați și săraci fără o anumită unitate scalară.

” Jennie Gerhardt” pare, într-o măsură mai mare sau mai mică, un altfel de bovarism , care însă, împănat cu o anumită tentă de sacrificiu și de sensibilizare a senzorialului cititorilor, încearcă ferchezuirea anumitor vicii, concepții și delăsări, învelindu-le în poleiala unei răvășitoare de iubire dintre ” un prinț și o cenușăreasă” ceva mai altfel, dar care sunt uniți, cel puțin până la un moment dat, de dorința, absolut firească, de a simții cu adevărat fericirea.

Familia Gerhardt și familia Kane, săracii și bogații, cei perimați și cei privilegiați, trăiesc și mor în ritmul lor propriu, unii dintre ei găsind o aparentă stare de împlinire chiar și în firimiturile de clipe, ceilalți mereu aspirând la un anumit gen de devenire, la ceea ce ei numesc necesara urcare pe scara ierarhiei sociale.

Aparent din pricina incomensurabilelor ambiții de nestăvilit toate personajele acestei cărți au, la un moment dat, de suferit, unii mai mult, alții mai puțin, iar în centrul acestui flux-reflux de răvășitoare suferință stă Jennie Gerhardt, uneori îngenuncheată, alteori semeață, reușind întotdeauna să meargă mai departe, în pofida ireparabilelor pierderi care îi mutilează sufletul fără să-i urâțească în vreun sufletul.

Deși la început ritmul este ușor greoi, pe parcurs, odată cu fiece filă parcursă, o să descoperiți necruțătorul ritm al unei uimitoare povești de iubire, din nefericire neîmplinită, într-un ritm care o să vă strecoare în suflet un amestec de nostalgie, durere și o jumătate de surâs.

Lectură plăcută!

Titlu: JENNIE GEDRHARDT
Autor: Theodore Dreiser
An apariție : 1993
Editura: INCONCOM
Nr. Pagini: 376
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1588

Alte recenzii de la Theodore Dreiser:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments