Recenzie „Te iubesc, te urăsc” de Sally Thorne

de | ian. 11, 2019 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Dacă vă povestesc prin ce aventuri am trecut eu cu această carte nu știu dacă o să mă credeți. Am început să o citesc acum multe luni, în engleză, înainte să se traducă la noi. Toate blogurile de carte erau fascinate de ea, Goodreads avea un indicativ foarte bun pentru carte și am decis să o încerc și eu. Nu mi-a plăcut nici măcar 5% 🙂 I-am dat „did not finish” și mi-am continuat călătoria spre alte cărți mai interesante. Atunci când am văzut că a fost preluată de o editura de la noi, am spus că poate după trecerea câtorva luni voi înțelege altfel cartea și poate chiar îmi va plăcea. Așa că am luat-o de la început:)

„Te iubesc, te urăsc” de Sally Thorne este o carte despre doi colegi care aparent se urăsc, însă în cele din urmă se vor îndrăgosti. O spune titlul, nu am scris o frază de spoiler. Îi unește o rivalitate cruntă la locul de muncă și deși se atrag, se ceartă constant și se dușmănesc grav. Sigur ați mai citit cărți care duc spre acest final, dar contextul în care aceștia sunt puși este chiar amuzant. Uneori îmi doresc și eu să lucrez în același loc cu soțul meu și tot timpul mă gândesc dacă ne-am înțelege bine:)) În fine, acesta este elementul care declanșează acțiunea, însă vă spun de pe acum că nu urmează o super extra poveste de dragoste. Urmează o poveste destul de încâlcită, de amuzantă și cred că foarte bine o putem asemăna unui pamflet, puțin lipsit de esență.

Relația dintre Lucy și Josh este orice doar matură nu. Între ei mocnește o rivalitate feroce și atunci când se ivește șansa unei promovări, fiecare este dispus să facă orice pentru a-și asigura acel loc de muncă. Atunci când firmele la care lucrează ca asistent de CEO au fuzionat, Lucy și Josh au rămas împreună în noua companie, însă nu s-au plăcut niciodată și nu au găsit un mod de a lucra împreună, de a comunca precum doi colegi. Mi s-au apărut amândoi extrem de imaturi și cred că s-au afundat într-o rivalitate care nici ei nu știu de unde a pornit mai concret. Povestea lor nu a fost construită așa cum se construiesc poveștile de dragoste autentice. Sunt copilăroși și poartă un război ciudat, ca după aceea să își dea seama că de fapt se plac… Intriga consider că poate nu a avut un punct de pornire bun și Sally Thorne trebuia să își contureze mai bine personajele, să le învețe să renunțe la anumite situații absurde, să deschidă ochii și să vadă realitatea din fața lor. Prea încăpățânați și ambițioși, au pornit într-o lupta uneori absurdă, care  tinde să enerveze cititorul ce își pierde răbdarea așteptând.

Nu știu cum reușesc zilele acestea, dar nu am reușit să scriu o recenzie 100% pozitivă. Mereu găsesc defecte în cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă și cel mai grav este că nu mă pot abține. Poate totuși găsesc în următoarele zile o carte care să mă mulțumească, pentru că devine deja grav 🙂 „Te iubesc, te urăsc”, fiind o carte de debut, i se iartă micile greșeli, însă următoarea carte ce îi aparține lui Sally Thorne sper să fie mult mai bună:)

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: TE IUBESC TE URĂSC
Autor: Sally Thorne
An apariție : 2018
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 381
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 1381

Alte recenzii de la Sally Thorne :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 13 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments