Recenzie “Te urăsc, te iubesc” de Sally Thorne

de | dec. 2, 2022 | Beletristică, Dragoste, Ficțiune, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

🔥 CARTEA TE URĂSC TE IUBESC ARE REDUCERE PE:

Te urăsc, te iubesc – Sally ThorneSunt momente în care citim cărți grele, care necesită mult timp și o răbdare de fier, iar la finalul lecturii simți că ai, cu adevărat, o reușită. În același timp, sunt și cărți lejere, cu o acțiune liniară și previzibilă, dar pe care nu le poți lăsa din mână. Câteodată avem nevoie și de astfel de cărți care să ne destindă și să ne stârnească hohote de râs. Așa a fost pentru mine lectura cărții lui Sally Thorne, Te urăsc, te iubesc, o adevărată comedie romantică, perfectă dacă vrei ceva ușor.

Romanul are ca subiect relația – mai bine zis, rivalitatea – dintre Lucy Hutton și Joshua Templeman. Cei doi sunt colegi la locul de muncă după ce două edituri au fost nevoite să fuzioneze pentru a nu da faliment. Așadar, compania are doi CEO și, implicit, doi asistenți executivi, adică protagoniștii cărții. Împart același birou și petrec ore bune la muncă, dar nu se pot suporta, ba chiar se urăsc, sau cel puțin așa cred ei.

În timp ce Lucy este o tipă mică de înălțime, prietenoasă și plăcută de cei din jur, dar fără prieteni, Joshua este la polul opus. Oamenii se tem de el, fiind o persoană autoritară și serioasă. Amândoi își iau munca foarte în serios, iar atunci când apare șansa unei promovări, niciunul nu dă înapoi. Ambii au de gând să se lupte, mai ales că avansarea în funcție le-ar putea aduce numeroase beneficii.

Niciunul nu știe cum ar trebui să comunice cu celălalt. Nici măcar Lucy, care are o reputație bună la editura la care lucrează. Se pare că ura unul față de celălalt este singurul lucru pe care cei doi îl au în comun. Din acest motiv, ambii se joacă zilnic de-a șoarecele și pisica.

Dacă îți place recenzia cărții TE URĂSC TE IUBESC, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Sally Thorne

“Al doilea lucru cel mai important pe care cineva trebuie să-l știe despre mine: îl urăsc pe Joshua Templeman. În acest moment copiază fiecare mișcare pe care o fac. Este Jocul Oglinzilor.”

Linia dintre ură și iubire pare a fi una foarte fină pentru cei doi protagoniști

Lucrurile sunt grele, mai ales că Joshua nu arată chiar ca un monstru. Din contră, colegul ei de birou este chiar foarte chipeș și orice femeie și l-ar dori.

Atunci când Lucy și Joshua au parte de un moment intim în lift, protagonista își dă seama că s-ar putea să nu-l urască pe colegul ei. Ba mai mult, chiar s-ar putea să fie atrasă de el. Cei doi încep un fel de relație neobișnuită, dar sunt conștienți că nu pot fi împreună dacă unul dintre ei obține promovarea anunțată de companie.

Lucy se apropie de Danny, un alt coleg, dar Joshua dă semne că ar fi gelos. “Rivalul” ei dă dovadă că are umanitate în el atunci când Lucy se îmbolnăvește și o duce acasă la ea, acolo unde o îngrijește până când se simte mai bine. Este clar că există o atracție, dar niciunul nu știe dacă e vorba despre sentimente reale.

“Am o teorie. Ura și iubirea sunt foarte asemănătoare. Am avut destul timp să le compar, și asta e concluzia la care am ajuns. Iubirea și ura sunt viscerale. Inima îți bate de stă să îți spargă pieptul, aproape că se vede prin piele și haine. Nu mai ai poftă de mâncare și nu mai poți dormi. De fiecare dată când te întâlnești cu persoana respectivă, simți cum începe să îți clocotească sângele, pompează o adrenalină periculoasă și ești în mood-ul de luptă-sau-fugi. De abia mai reușești să îți controlezi corpul. Ești epuizat și asta te sperie.

Iubirea și ura sunt două fețe ale aceluiași joc – și tu trebuie să câștigi. De ce? Inima și ego-ul. Crede-mă, știu foarte bine.”

Cum ar putea ei să înceapă o relație, când sunt atât de diferiți?

Lucy este foarte scundă, iar Joshua este foarte înalt. Ea este optimistă și mereu cu ținute care ies în evidență. El poartă o altă culoare la cămașă în fiecare zi a săptămânii, detaliu care nu trece neobservat de Lucy. Cei doi se tachinează constant și continuă să joace jocul pe care l-au început încă de când s-au cunoscut.

O poveste de dragoste între ei pare aproape imposibilă. Comportamentul lor este copilăresc, iar dialogurile numeroase sunt deliciul cărții. Am avut mai multe momente în care replicile lor m-au făcut să râd. Așa am simțit și la o carte apărută mai recent, Din Spania, cu dragoste, de Elena Armas, unde subiectul este tot rivalitatea dintre doi colegi.

Te urăsc, te iubesc – comedia romantică perfectă

Cartea lui Sally Thorne – care este și romanul ei de debut – a fost o lectură foarte lejeră și distractivă. E adevărat că e un chick-lit și că e previzibilă, fără elemente spectaculoase, însă acest lucru nu m-a oprit din a o achiziționa. După cum am menționat la început, sunt momente în care avem nevoie și de astfel de cărți.

Povestea este relatată la persoana întâi, din perspectiva lui Lucy, așa că nu avem acces la gândurile lui Joshua. Ar fi mers o relatare la persoana a treia, cu narator omniscient, dar poate că lectura nu ar fi fost la fel de amuzantă. Te urăsc, te iubesc este lectura perfectă pentru momentele în care simți nevoia de ceva lejer. Cartea ar putea fi plictisitoare pentru unii, dar exact ceea ce trebuie pentru cei care vor să evadeze câteva ore din cotidian și să se bucure de replici savuroase și de o comedie romantică.

Bineînțeles, cartea are și minusuri. Unul dintre ele ar fi faptul că acțiunea mi se pare puțin grăbită pe alocuri. Mă așteptam ca sentimentele dintre ei să-și facă loc mai târziu, dar nu s-a întâmplat așa. În plus, personajele sunt imature și, uneori, deloc realiste. Însă am putut trece peste aceste aspecte datorită felului în care este scris romanul.

La finalul anului trecut a apărut și filmul cu același nume. Protagoniștii sunt interpretați de Lucy Hale și Austin Stowell. Încă nu l-am văzut, dar aș vrea să o fac în viitorul apropiat, mai ales că joacă actrița care a interpretat-o pe Aria în serialul Pretty Little Liars, care mi-a plăcut foarte mult.

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA TE URĂSC TE IUBESC CU REDUCERE DE PE:

Vezi Top 100 cărți ale anului 2023
Titlu: TE URĂSC TE IUBESC
Autor: Sally Thorne
Traducător: Ioana Duda
An apariție : 2018
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1987

Alte recenzii de la Sally Thorne :

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Toate fetele rele” de Chris Whitaker

Recenzie „Toate fetele rele” de Chris Whitaker

Doamne ferește ce carte tocmai am citit. Plină de suspans, de elemente religioase, de mister, de traume și de o emoție din aceea dark. Nu m-am așteptat de la autor să aibă această abordare, mai ales că eu îl cunoscusem mai sensibil și mai deep, dar în sensul acela...

Recenzie „Cerul ca oțelul”, de Cosmin Leucuța

Recenzie „Cerul ca oțelul”, de Cosmin Leucuța

V-ați obișnuit cu „Hoodoo” și „Cum te vei îmbrăca la sfîrșitul lumii”? Mai puneți-Vă pofta-n cui de data asta! Cineva a decis să ne demonstreze universalitatea imaginației pe care o are în arsenal. Cosmin Leucuța deschide parantezele unei lumi postbelice, futuristice...

Recenzie „Ultimul zbor” de Julie Clark

Recenzie „Ultimul zbor” de Julie Clark

Dacă vă era dor de o nouă recomandare de Thriller, sunt aici pentru a vă ajuta. Am citit destul de multe cărți în ultima perioadă dar nu am apucat să scriu câte o recenzie pentru fiecare, așa că abia acum le aștern pe hârtie. Recunosc, nu am avut chef de Thrillers, am...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă este redactor Booknation.ro de 1275 zile și a scris până acum 123 articole. Se află pe poziția 8 din 41 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments